În mijlocul îngrijorării privind soarta femeilor din Afganistan, să ne amintim lungul drum al emancipării femeilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Revenirea talibanilor la putere, cu tradiția lor de a interzice educația, exercitarea profesiilor și multe alte drepturi ale femeilor, vine într-un moment în care, în alte locuri ale lumii, lucrurile au evoluat diferit. Teodor Baconschi oferă o perspectivă a optimismului realist, amintind cum drumul emancipării femeilor a fost întotdeauna dificil și de neoprit: de la Simone de Beauvoir și mișcările sindicale la exemplul moldovenesc al Maiei Sandu.
Mulți cred că inegalitatea condiției masculine și feminine în societățile umane a existat pretutindeni și că ea decurge din raporturi de forță fizică: bărbatul s-a „impus” pentru că era mai puternic sub raport muscular. Mă îndoiesc de apariția unor asemenea explicații înaintea naturalismului modern, de tip darwinist.
Realitatea istorică e mult mai diversă și mai nuanțată. Regimul „patriarhal” nu e o fatalitate. O spun astăzi, când lumea este sub șocul evenimentelor din Afganistan.
Au existat societăți matriarhale, așa cum ne arată calendarele selenare (asociate ciclului menstrual), arta paleolitică (bunăoară zeițele-mame de soiul lui Venus din Willendorf) sau acele culturi, mai recente, unde – orice ar spune legea sau diviziunea muncii – elementul feminin rămâne determinant (numai cine n-a trăit în Italia ar putea subestima redutabila autoritate a mamelor de familie din peninsulă).
Au existat împărătese și regine, femei cu misiuni militare, ca Ioana d’Arc, profetese și colegii sacerdotale feminine (precum preotesele zeiței romane Vesta), așa cum au existat mereu, chiar umbrite sau discrete, femei care au excelat în arte și filozofie, precum și curtezane atotputernice prin șarmul lor abil negociat.
Putem spune că, în ansamblul societăților tradiționale, găsim predominanța statistică a bărbaților (în armată, politică, economie și transmiterea cunoașterii) și că această situație a fost mereu contrabalansată de femei puternice, creative, adulate sau urmate pios.
Inegalitatea dintre sexe rămâne observabilă și devine tot mai scandaloasă abia în epoca modernă, când se impune doctrina drepturilor omului și triumfă universalismul legal. Abia ideea centrală a lui Rousseau – omul se naște bun, dar societatea îl pervertește – a deschis calea bătăliei pentru egalitatea juridică dintre sexe, contestând gândirea patriarhală iudeo-creștină și deschizând totodată calea unei emancipări depline a condiției feminine, care nu s-a încheiat nici astăzi, în agitatul nostru „sat planetar”.
Că ne place sau nu, rămâne clar că respectiva emancipare (politico-juridică) a fost asumată prin vectori de stânga. De la sufragetele (partizane ale mișcării feministe, n.red.) britanice până la gândirea lui Simone de Beauvoir, de la luptele sindicale, trecând prin cele pentru drepturi civile, în America segregaționistă a deceniilor postbelice, lupta s-a dus în termeni socialiști și (parțial) liberali sau libertarieni, pentru că exponenții gândirii conservatoare (și, parțial, centriștii de orientare creștin-democrată) s-au opus multă vreme eliberării condiției feminine: ei nu postulau inferioritatea ontologică a femeii, dar nici nu anticipau (dorindu-și cu atât mai puțin) o societate în care indistincția genurilor devine normativă.
Adevărul este că anticomunismul dreptei occidentale a fost adesea un pretext de încetinire a procesului de emancipare feminină (de vreme ce comunismul, deși bazat pe lupta de clasă și contraselecție, nu ezita să vadă în subordonarea femeilor un element tipic burghez).
Poate că tocmai tradiționalismul acestor forțe politice „reacționare” a hrănit și (în aparență) a justificat excesele contrare, precum cele specifice unor variante radicalizate de feminism contemporan.
Am văzut de curând pe Mubi (o platformă dedicată cinematografiei de artă și documentarelor de calitate) un film biografic despre Ruth Bader Ginsburg (1933-2020), o avocată din New York, cu studii la Cornell University, Harvard și Columbia, care a devenit, în 1993, prima femeie de origine evreiască (și a doua în absolut) aleasă ca judecător la Curtea Supremă de Justiție din SUA.
A fost o personalitate calmă, tenace și inteligentă, deloc înclinată spre militantism stradal, care a contribuit enorm la emanciparea femeilor din America, mai ales prin cazuri câștigate la Curtea Supremă. În SUA, jurisprudența generată de hotărârile Curții are un impact federal, ceea ce sporește valoarea oricărei bătălii câștigate în acea instanță.
În ultimii săi ani de viață, d-na Ginsburg devenise o figură „iconică”, unanim venerată pentru strălucita sa carieră profesională. Dacă s-a născut într-o țară unde femeile aveau cel mult o cotă de acces universitar, nu puteau profesa într-o mulțime de domenii, se aflau sub tutoratul soțului (inclusiv dacă doreau să deschidă un banal cont bancar) și erau obligate legal să-l urmeze, independent de propriile interese de carieră, Ruth Bader Ginsburg a lăsat în urmă o societate în care femeile practică orice meserie, au drepturi salariale egale cu bărbații, au ajuns la vârful politicii și la conducerea marilor corporații și nu au de gând să revină, nici măcar în trecutul recent.
La doi pași de noi, peste Prut, tandemul doamnelor Maia Sandu-Natalia Gavriluța pare direct inspirat din această epopee cu final deschis.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
