Gazetarul Cristian Tudor Popescu i-a transmis marți, 19 noiembrie, președintelui AUR, George Simion, „două întrebări pe care nu i le-a pus nimeni” pentru ipoteza în care va ajunge președintele României.
Prima se referă la sistarea ajutoarelor pentru țara condusă de Maia Sandu. „Dacă veți deveni președinte, veți face totul să opriți orice ajutoare pentru Republica Moldova din partea României câtă vreme președinte al Republicii Moldova este Maia Sandu, după cum ați declarat?”, a scris CTP pe Facebook.
A doua se referă la casele ieftine promise românilor: „În caz că, ajuns președinte, nu vă veți îndeplini promisiunea electorală de a da românilor case cu 35.000 de euro, vă prezentați la poarta pușcăriei ca să fiți închis pentru înșelăciune?”.
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale a promis pe 22 iulie că dacă va ajunge președinte va oferi apartamente la 35.000 de euro cu TVA inclus, care se pot lua prin credit pe 25 de ani, cu un avans de 1.000 de euro, iar rata fixă ar fi de 115 euro/lună.
La aceeași postare, președintele AUR i-a răspuns gazetarului și i-a transmis că așteaptă întrebările în direct și va răspunde la ele fără probleme. „Vă invit, domnule Cristian Tudor Popescu, să îmi adresați joi seara aceste întrebări în direct, cu drag răspund la ele și la alte chestiuni pe care le puteți avea. Nu am vreo reținere să lămuresc orice ține de persoana mea și activitatea publică, nu fug de la nicio dezbatere. Joi invit toți jurnaliștii, influencerii si tiktokerii la o sesiune deschisă de întrebări”, a replicat George Simion.
George Simion este creditat cu a doua șansă la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, conform majorității sondajelor de opinie. Pe primul loc, în toate sondajele de opinie, este președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu. Mandatul președintelui Klaus Iohannis expiră pe 21 decembrie.
aname1 19.11.2024, 21:28
Individul asta are o fixație cu pușcăria.
AndreyRlz 19.11.2024, 23:33
O întrebare excelenta, chiar aștept sa vad răspunsul
danutz61 20.11.2024, 00:32
In partidul astuia au avut in sfarsit ocazia sa se intalneasca oameni care au acum ocazia sa-si stimuleze cei doi neuroni schimbandu-i intre ei.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 20.11.2024, 02:48
Și dacă ieșea Stoianoglo la fel oprea orice ajutor pentru Moldova?
Sandhuguru 20.11.2024, 03:10
Intrebare pentru Rares Bogdan: daca nu ati desfiintat pensiile speciale in 30 de zile, nu trebuia sa mergeti la parnaie? Cu sasalau cu tot.