Geopolitica prafului și a scamelor de pe podiumul președinților
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tragi cu putere, du-te-vino, cu peria pe covor. Zgomotul aspiratorului te-a trezit de-a binelea. Speri că n-ai să trezești blocul – deja mașina de gunoi te-a sculat de la ora șase –, dar așa ți-a venit, să dai cu aspiratorul dis-de-dimineață, în casa ta, pe covorul tău. Este vechi, foarte vechi. Îți pare rău că nu te-ai gândit să-l schimbi: poate n-ai avut bani, poate ai avut alte urgențe, alte priorități, sau poate ai păstrat aceleași gânduri pentru covorul tău – să-l cureți harnic cu aspiratorul. Și aspiratorul tău e vechi, cumpărat demult la un Black Friday, iar acum urlă ca din gură de șarpe – așa ți se pare.
Tragi cu voioșie, pentru că îți cureți covorul, care va fi în curând curat... Și dintr-o dată, în fața ochilor tăi ațintiți pe covor, apare în prim-plan silueta unui bărbat cu un aspirator vertical, care începe să curețe un covor de pe podium. La câțiva metri, un alt bărbat întinde cablul aspiratorului. Probabil individul acesta are grijă de sursa de alimentare cu curent electric. Omul cu aspiratorul trage cu mișcări precise pe covorul de pe podium. Asta vezi în plan apropiat. În plan depărtat însă, pe un covor roșu care cade perpendicular pe podiumul albastru, observi un alt tip cu o mătură – chiar așa, o mătură? – bine, cu o perie, care curăță din loc în loc covorul. Dar pe tine te interesează tipul din prim-plan, cel care trage pe covor. Are un aspirator mai puternic decât al tău și este mai îndemânatic decât tine. Se pricepe să dea cu aspiratorul.
Recunoști imaginea: cu câteva minute înaintea aterizării aeronavelor lui Trump și Putin, pe aeroportul din Anchorage. Trasul ăsta cu aspiratorul pe podiumul din Alaska ți-a rămas întipărit în seara summitului, când te tot holbai la televizor, așteptând să sosească cei doi președinți.
Și acum, când dai cu aspiratorul tău vechi, pe covorul tău vechi, imaginea tipului care trăgea cu aspiratorul pe podiumul prezidențial ți-a țâșnit din străfundurile minții. Îți place că s-a ascuns acolo și acum a ieșit la lumină. Te ajută să miști cu mai multă râvnă peria, să nu lași nicio scamă pe covor, așa cum nici individul acela n-a lăsat niciun fir de praf. Să te iei la întrecere cu el. Care dă mai bine cu aspiratorul? Tu, pe covorul vechi, el pe podiumul celor doi președinți. Oare cum îl cheamă? Probabil că este american – altfel nu l-ar fi lăsat să perie covorul, că doar n-or fi chemat de pe stradă vreun imigrant ilegal în Alaska! Sigur că este mai tânăr decât tine, dar care-i jobul lui obișnuit? De unde o fi învățat să dea atât de bine cu aspiratorul? O fi fost instruit, pregătit. Sigur făcea parte din personalul administrativ al bazei, al aeroportului – că doar Secret Service n-ar fi adus unul de-al lor ca să dea cu peria!
Te gândești la acest om, pe care n-ai să-l mai vezi niciodată în viața ta, cu un sentiment de solidaritate. De fapt, nici nu l-ai recunoaște dacă ar trece pe lângă tine într-un aeroport, să zicem. Nu știi de ce simți că trebuie să fii solidar cu el, dar tipul acela a contribuit la scrierea istoriei. Da, da, și-a făcut treaba ca cei doi președinți să pășească pe un covor curat, să nu li se lipească, Doamne ferește, vreo gumă de mestecat de talpa pantofului, dar nici măcar o scamă. Istoria e murdară, dar covorul de pe podium trebuia să fie curat.
Poate că la finalul transmisiunii summitului ar fi trebuit prezentată distribuția, ca la finalul oricărui film, să afli numele acelui tip care a contribuit și el, cu aspiratorul, la scrierea istoriei. Pentru că și tu, dând cu aspiratorul vechi pe covorul vechi, scrii o istorie. Istoria familiei tale, care nu va intra în nicio carte, dar va fi istoria ta. Pe covorul ăsta ți-ai văzut fiica mergând de-a bușilea. Apoi, ridicându-se în picioare și mergând din ce în ce mai sigură. Chiar așa, ar trebui să faci o istorie a celor care au pășit pe covorul tău. N-au fost președinți de stat, nici măcar președintele asociației de locatari din bloc. Faci socoteala: care neamuri au călcat pe covor, câți prieteni, câți vecini? Sunt puțini, foarte puțini. Nicio personalitate, nicio vedetă, niciun amic. Cât de singur ai fost...! Poate ar trebui să-ți iei o pisică, să toarcă pe covor. Poate ar trebui să-l găsești pe tip, să-l inviți să dați amândoi cu aspiratoarele voastre pe covorul tău.
Dar covorul face parte din istoria familiei tale – te încăpățânezi să crezi asta și te înfurii. De aceea începi să tragi și mai tare de bețele aspiratorului, ca peria să aspire tot praful, ca și cum ai vrea să înghiți singurătatea ascunsă în covor, apoi să iei sacul și să-l golești la tomberon. La dracu’ cu singurătatea! Singurătatea nu e reciclabilă ca un PET de bere. Și-apoi, covorul ăsta nu va fi vândut la vreo licitație, după ce n-o să mai fii, în memoria ta, „covorul lui Barbu”. Dar este covorul de pe „podiumul” tău.
Atunci, de ce să te iei la întrecere cu individul care trăgea pe covorul președinților? Ca să te bucuri că ai fost martor la cum se scrie istoria lumii? Ca să ai ce să povestești nepoților? Ca să-ți dai cu părerea despre cum au mers Trump și Putin pe covorul roșu? Ca să emiți tot felul de bazaconii cu pretenții de analize geostrategice? Toate astea le vei afla din cărțile de istorie: cum s-a negociat, cum s-a făcut pacea, cine a câștigat și cine a pierdut, peste mulți, mulți ani. Vezi-ți mai bine de covorul tău! Uite, deja a început să se deșire, dar va mai rezista o vreme, dincolo de război, într-o altă pace.
Foto: Hepta
