În plină criză de sănătate publică, premierul Orban are mesaje liniștitoare. Nu neapărat pentru pacienți, cât pentru industria pharma

• În variantele companiilor și ale lui Orban, taxa clawback a fost principalul vinovat pentru crizele de medicamente, o explicație care simplifică prea mult, negând complexitatea uneia dintre cele mai profitabile industrii din lume.  

La o dezbatere care a avut loc marți, pe tema resetării sistemului de sănătate, Orban a declarat:

“Menţinerea acestui sistem de clawback fără o regândire a lui a dus, practic, la dispariţia de pe piaţa românească a sute, poate chiar mii de medicamente, din cauza faptului că este pusă în spinarea mediului privat suportarea acestei taxe de clawback care, în mare parte, se datorează, pe de-o parte, menţinerii unui plafon pentru medicamente decontate şi gratuite care nu este conform cu consumul şi, pe de altă parte, unui dezechilibru în ceea ce priveşte raportul între inovative şi generice şi, de asemenea, altor factori care au determinat situaţia de astăzi”.

Pe această mutare industria farmaceutică insistase ani buni și, odată obținută, a fost salutată în special de companiile de generice. 

Recomandări

Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

Potrivit legii care a intrat în vigoare la 18 mai, noul clawback are trei praguri:

• 25% pentru medicamentele inovative.
• 20% pentru generice. 
• 15% pentru medicamentele produse pe o linie de fabricație din România – indiferent dacă sunt definite ca generice sau inovative.

Cu alte cuvinte, substanțial mai puțini bani vor plăti producătorii de generice, dar și celelalte companii pharma care activează în România. Iar pentru inovativele produse în afara țării, pragul de 25% rămâne o garanție măcar că procentul nu va urca și mai mult.

Calculele sunt tot pe legea veche

Numai că legea nu definește cele trei categorii de medicamente până la capăt, adică nu le listează. Această sarcină a revenit Ministerului Sănătății, care însă nu a conturat până acum listele cu cele trei tipuri de medicamente. Prin urmare, deși legea este deja în vigoare, CNAS a făcut calculele tot în baza legii vechi, cu un clawback încă nediferențiat, pe legea veche. 

De altfel, în plină pandemie, cu bugetele Sănătății împinse până la limitele superioare, Casa nu-și permitea să ierte companiile de la această importantă sursă de buget. Așa că în această perioadă, companiilor li se cere încă să plătească mai mult de 25%.

Recomandări

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO

Prioritatea zero a guvernului Orban

Regândirea taxei de clawback a fost, potrivit unor surse apropiate guvernului, “o prioritate zero pentru guvernul Orban”. La acest proiect se lucrează practic de când au ajuns liberalii la putere.

Însă fiind vorba de modificarea unei taxe parafiscale esențiale, circuitul legislativ a fost unul complicat și a durat luni bune.

Scăderea și plafonarea procentelor pentru taxa de clawback sunt cerute de industrie de ani buni. Reprezentanții genericelor vor chiar un procent mult mai mic, de până în 5% – argumentând, pe bună dreptate, că în România sunt taxați mai mult decât în orice altă țară. Și asta este adevărat.

Totuși, este curios că aceste modificări au trecut acum, discret, aproape în tăcere, în plină pandemie de coronavirus și cu acordul nu doar al liberalilor, ci și al pesediștilor, în Parlament. 

Recomandări

Ce sunt învățați liberalii să spună despre „criza” din coaliție, Șoșoacă și Lasconi

Ce este, de fapt, “taxa ghearei” și de unde a apărut

Taxa clawback este o taxă parafiscală, care le impune producătorilor de medicamente să returneze statului român o parte din profitul realizat în urma vânzărilor de medicamente compensate care depășesc suma alocată acestora de la Fondul Național de Asigurări.

Pe scurt, dacă statul alocă o sută de milioane pentru consumul de medicamente compensate, dar farmaciile vând dublu, pe diferența de o sută de milioane, producătorii trebuie să plătească o taxă, un procent din marja lor de profit. 

Originea acestei taxe, amplu disputate de actorii din sistemul medical, este în anul 2008, când Eugen Nicolaescu a eliminat plafoanele pentru farmacii, prin care erau ținute sub control cheltuielile cu medicamentele compensate. Companiile pharma au reacționat cum era de așteptat: vânzări cât mai mari pentru a obține profituri cât mai mari.

Nu a durat mult până când statul a acumulat datorii foarte mari către furnizorii de medicamente, astfel că una din cerințele prioritare ale FMI a fost achitarea statului român. În urma acestei situații din 2010, statul român n-a avut de ales decât să aplice această taxă de clawback, unanim urâtă de industria pharma.

Deși ar fi trebuit să fie o soluție temporară, taxa clawback supraviețuiește și astăzi, însă noile modificări legislative relaxează mult povara pe industria pharma.

O simplă regândire a acestei taxe nu va fi de una singură mult așteptata gură de aer în Sănătate, ci ea ar trebui să facă parte dintr-un set de măsuri mult mai ample.

Statul român investește mult prea puțini bani în consumul de medicamente comparativ cu celelalte țări europene, iar acest consum nu este modelat în favoarea pacientului, ci mai degrabă în favoarea intereselor industriei pharma.

De ce dispar medicamentele 

Răspunsul la întrebarea de ce dispar medicamentele este unul mult mai complex decât explicația mono pe care o dă, de obicei, industria sau, de această dată, Ludovic Orban: “din cauza taxei clawback”.

De fapt, crizele de medicamente au multiple surse și fiecare medicament e special în felul lui atunci când lipsește de pe piață. Printre cauzele care duc la dispariția medicamentelor se numără: 

• interesele comerciale ale producătorilor.
• exportul paralel – impulsionat de prețurile mici la medicamente pe care le practică România.
• problemele de fabricație.
• politica de prețuri a statului român.

De exemplu, această analiză a Observatorului Român de Sănătate, în parteneriat cu Asociația Dăruiește viață, arată că 46% din medicamentele oncologice cu risc de dispariție sunt în acest pericol din cauza exportului paralel, iar alte 23%, din cauza politicii de prețuri a statului român.

Criza s-a declanșat pe fondul unei cereri crescute în luna februarie și a fost accentuată de incapacitatea anumitor actori comerciali de a satisface această cerere crescută și de legislația românească deficitară, cum arată această sinteză realizată de Observatorul Român de Sănătate (ORS), pe baza cifrelor.

În România, prețul acestui medicament este de șase ori mai mic decât în Olanda și de opt ori mai mic decât în Germania. 

O altă problemă este dată de faptul că autoritățile nu au suficiente pârghii legale prin care să acționeze atunci când furnizorii de medicamente nu-și îndeplinesc obligația de serviciu public și refuză să aprovizioneze farmaciile cu astfel de medicamente neprofitabile. 

O posibilitate este ca Agenția Națională a Medicamentului să aplice sancțiuni, însă ANM a dat doar patru astfel de amenzi în ultimii patru ani, ultima datând în februarie 2019, mai arată cei de la ORS.

De aceea, de multe ori, crizele de medicamente rămân prost înțelese, prost gestionate și extrem de rar prevenite din timp. 

Un grup de lucru nou pentru politica de prețuri

La nivelul Ministerului Sănătății a fost creat și un grup de lucru pentru politica de prețuri în domeniul medicamentului, prima întâlnire a acestuia având loc marți, 2 iunie. 

O actualizare a prețurilor și a politicii de prețuri în România, pentru binele pacienților, se impune deja de multă vreme. În ce măsură acest grup de lucru va prioritiza accesul la medicamente al pacienților, nu interesele industriei, timpul ne va spune.

Urmărește-ne pe Google News