Şpriţocraţia românească

La fel s-a întâmplat şi ieri. S-a jignit Ciolacu, l-au apucat pandaliile şi a dat cu ţara de pământ. Asta până după prânz, când jignitorul, Ciucu (a nu se confunda cu Ciucă, cu Cîţu ar fi mai greu) şi-a cerut iertare. În felul lui. A dat-o pe USR: „Eu nu am spus niciodată că îmi e silă să stau la masă cu PSD. Cu referire la expresia «a te murdări de PSD», eu doar am citat din discursul colegilor de la USR, poate nu am fost explicit, oricum metafora e dură”. Vorbele astea i-au adus din nou la masa formării noului guvern. Atrag însă respectuos atenţia – ca să nu se mai işte zguduiri de un miliard la Bursa de Valori – că „a te murdări de PSD” nu e o metaforă. Metafora e comparaţia din care lipseşte un termen. De aici nu lipseşte nimic.

Poate vă întrebaţi de ce s-a inventat instituţia Guvernului. Ca să aibă Ciolacu serviciu, logic.

Dar asta n-ar fi nimic. PSD şi PNL se întorc la negocieri cu o propunere de candidat la preşedinţie: Crin Antonescu. Îl cunosc, dar nu ştiu de unde să-l iau. E o coincidenţă de nume sau e chiar cel care a făcut o promisiune solemnă pe 6 iulie 2012? Atunci, la şedinţa Camerelor reunite, i s-a adresat în contumacie lui Traian Băsescu (care ieşise ostentativ la o ţigară): „Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu mă voi retrage definitiv din viaţa politică!”. În şpriţocraţia românească, nici irevocabilul nu mai e ce-a fost…

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Problema cu adevărat stringentă rămâne tot formarea noului guvern. Cel vechi expiră în câteva zeci de ore. Mai e timp doar de-o minciună şi-o mangleală.

N-are cum să fie mai rău, vă asigur. Poate că o să fim uşor striviţi sub pantofii cu talpă roşie ai răs-premierului Ciolacu. Am mai văzut filmul ăsta, cu costumele scumpe ale politicienilor marca Amici dei Poveri. Am mai văzut filmul ăsta, după fiecare alegeri: găleţile cu promisiuni s-au vărsat, vistieria e goală. La fundul ei – n-o confundaţi cu speranţa – e „greuamoştenire”, chiar dacă şi-au dat-o singuri.     

Să gândim pozitiv. Citez din memorie: „Prăpastia istoriei e destul de încăpătoare pentru toată lumea”.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea, Hepta

Urmărește-ne pe Google News