Asasinul de la Caracal n-avea cazier, dar în România sunt peste 500 de pedofili liberi, pentru că judecătorii i-au condamnat cu suspendare!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Poliția, STS și procurorii sunt, pe bună dreptate, supuși atenției publice în aceste zile. Indulgența cu care judecătorii privesc agresiunile sexuale trebuie pusă și ea în discuție.
Conform cifrelor oficiale intrate în posesia Libertății, există peste 500 de infractori dovediți definitiv ca agresori sexuali sau violatori de minori și care trăiesc în libertate.
În unele cazuri, aceștia se deplasează nestingheriți în casele propriilor copii, pe care i-au agresat.
În altele, își ispășesc ”munca în folosul comunității” în centre unde locuiesc sau învață copii vulnerabili.
Toate acestea sunt fapte documentate în dosarele pe care Libertatea le-a expus în ultimul an.
Când Ministerul Justiției, condus pe atunci de Tudorel Toader a trimis aceste cifre, am înlemnit. Asta se întâmpla în octombrie 2018. Din păcate, pentru minister ”cei peste 500” au fost doar o comunicare și nu există nici o evidență că Tudorel Toader sau cei care i-au urmat ar fi luat vreo măsură pentru a crește gradul de protecție a victimelor.
Când a fost rugat să spună cum se raportează la această realitate, ce-i învață pe procurori și judecători, Institutul Național al Magistraturii a refuzat o simplă discuție. Acesta este, uneori, nivelul de aroganță a magistraților din România.
În schimb, societatea era deja conștientă de pericol și, spre meritul lor, parlamentari din toate partidele și ofițeri din MAI au răspuns inițiativei deputatei independente Oana Bîzgan și a unui avocat din Bacău. Așa s-a născut legea Registrului național al infractorilor sexuali.
Numai că înregistrarea este insuficientă.
Ceva e profund stricat în felul în care judecătorii, dar uneori și procurorii, se raportează la agresiunile sexuale împotriva femeilor și minorilor.
După dispariția Alexandrei, Asociația Forumul Judecătorilor a dat un comunicat în care punea lipsa de reacție a autorităților de seama schimbării legislației, a timorării magistraților și a îndepărtării colaborării cu SRI. Primul punct este, în bună măsură, corect, ultimele două sunt false și rușinoase.
Mașina de la Direcția Operațiuni Speciale din MAI, care a reperat joi seara casa de unde se sunase, are aceleași dotări de localizare cu cele ale SRI. Nu a lipsit SRI pentru că nu era nevoie de SRI!
Nicăieri în Europa un copil dispărut nu e căutat de serviciile secrete, ci de Parchetele și de forțele de poliție specializate și bine dotate.
Cumpărate pe fonduri europene pentru lupta împotriva infracționalității și costând până la un milion de euro bucata, aceste mașini ale DOS au fost folosite și până acum.
În al doilea rând, este rușinos ce spun judecătorii, dacă ei pretind că sunt timorați de cei care strigă la televizor. E meseria lor să reziste presiunilor.
Judecătorii nu spun însă nimic despre cei peste 500 de pedofili pe care ei înșiși i-au găsit vinovați, însă i-au considerat lipsiți de pericol la adresa femeilor și copiilor.
Într-un moment de durere, o societate poate reacționa radical. Se rostesc fraze mari și se aud propuneri care sună bine, cum ar fi pedeapsa cu moartea pentru pedofili, dar care ascund un uriaș pericol.
Sistemele juridice de peste tot din lume știu, din experiență, că posibilitatea de eroare din procesele de copii agresați este mai mare decât în cazurile altor infracțiuni, tocmai pentru că minorii sunt speriați, mărturisesc tîrziu din cauza fricii și a rușinii, iar amintirile traumelor sunt deseori deformate.
În cazul celor 500 nu discutăm însă de moarte și de viață în ceea ce-i privește, căci și cei condamnați cu executare primesc undeva între 3 și 6 ani, ci doar dacă nu cumva lăsându-i liberi pe predatorii sexuali expui mai mulți oameni.
Și se mai întâmplă ceva: fiind clement cu ei, le dai acestor agresori motive să creadă că sunt puternici, intangibili, fără se le pese de cei din jur, ceea ce este una dintre rutele psihologice pe care se formează sociopații și criminalii în serie.
