Victimele colaterale ale semenilor noștri. Am străbătut țara în mijlocul neîncrederii în COVID
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Când traversezi România, nu parcurgi doar granița județelor, ci și riftul profund, creat între (1) cei care încearcă să se protejeze pe ei și (2) pe ceilalți și cei care nu cred în boală sau au obosit să-și controleze gesturile și s-au blazat. Dar (1) fără (2) nu poate exista. Și invers.
Cuprins:
Mă întorc în București de la casa de la țară a părinților. Pe drum se desfășoară câmpurile nesfârșite și satele adormite sub soarele molcom al acestei veri târzii. Tabloul idilic se disipează însă îndată ce dau scroll pe telefon și știrile apocaliptice îmi invadează ecranul și mintea.
De fapt, România de azi arată așa:
- Emilian Imbri, managerul de la „Victor Babeș”: riscăm ca pacienţii cu COVID să nu mai poată fi trataţi. „România nu primeşte suficiente medicamente.”
- Bilanțul COVID-19 se menține ridicat în România. Peste 1.800 de cazuri noi la doar 13.770 de teste. Crește dramatic numărul deceselor
- Spitalele COVID din Iași, pline până la refuz. Sute de pacienți pozitivi, trimiși acasă
- Pentru că „Victor Babeș” nu mai face față solicitărilor, bolnavii de Covid-19 vor fi tratați și la Spitalul Județean Timișoara
- Coșmarul trăit de o tânără din Cluj care s-a chinuit două zile să-i găsească un loc în spital bunicii ei bolnave de COVID. „Ne sunase să-și ia rămas-bun”
- Bilanț foarte mare al cazurilor COVID la un număr redus de teste, în ultimele 24 de ore. 45 de persoane au murit
Este o imagine de filme SF. O pandemie lovește omenirea și toate sistemele, inclusiv cel sanitar, intră în colaps.
Mă cutremur la gândul că s-ar putea apropia pentru România acel moment terifiant în care nu mai este loc la Terapie Intensivă, în care medicii vor alege ce pacient va primi oxigen și care nu, ce pacient va fi tratat cu Remdesivir sau cu plasmă și care nu. Practic, ce pacient va fi salvat și care nu. Așa cum se întâmpla în Italia în luna martie.
De fapt, aceasta este marea bătălie. Ca sistemul sanitar să nu ajungă în incapacitatea de a mai trata bolnavii. Asta este logica pentru care purtăm mască, păstrăm distanța, ne spălăm pe mâini. Când te gândești la COVID-19, la asta te gândești.
Că poate ești printre cei 3-4% care fac o formă gravă și nu mai ai loc în spital. Sau, dimpotrivă, ajungi în spital și iei și un virus sau o bacterie intraspitalicească și nu mai scapi.
Cu imaginea asta în minte, e greu de crezut că cineva se poate juca nonșalant cu propria viață.
Gândurile obosesc când aud motorul mașinii oprindu-se. Mă trezesc în fața unei benzinării.
Un popas în lumea inconștienților, la o benzinărie de prin România
Intru în benzinărie ușor teleghidată, căci știrile ce umplu prima pagină nu-mi dau pace.
În fața mea, o doamnă trecută puțin de 40 de ani și mama sa intră în magazin. Zăresc din lateral că nu poartă niciuna mască. Merg în pas alert, intră în toaletă. Nu-și pun masca.
Aștept să iasă, în timp ce simt că mi se ridică tensiunea, când mă gândesc că vor petrece în încăperea aceea mică, închisă, câteva minute, după care vor ieși cu aceeași nonșalanță și altcineva va intra direct după ele.
Nu-mi stă în fire să dojenesc oamenii pe stradă sau în spații publice, în general îmi țin gândurile pentru mine, nu am făcut-o nici în această perioadă care a divizat oamenii în cei care cred și cei care sfidează. De data aceasta însă, nonșalanța unor doamne bine, trecute de prima tinerețe, atât de inconștiente în fața pericolului, nu-mi dă pace.
Așa cum bănuiam, ies tot fără mască, cu o mimică de neclintit, fără să lase a se întrezări nici cea mai mică jenă, deși îmi simt privirile sfredelitoare.
„ - Doamnă, de ce nu purtați mască? Nu e vorba de dumneavoastră, îi puneți pe alții în pericol!
- Aveți dumneavoastră mască!”, îmi spune calmă femeia mai tânără.
Cea bătrână trece fără să spună nimic, ușor jenată. Cea mai tânără e semeață și zâmbește ironic.
„ - Dar este obligatoriu să purtați mască și dumneavoastră!, le strig în timp ce se îndepărtează.
- Unde scrie?!”, îmi aruncă sfidător ultima replică femeia de 40.
Le regăsesc peste două minute la casa de marcat. Își cumpăraseră câte ceva pentru drum. Tot fără mască. Angajatele benzinăriei nici nu clipesc.
La o masă din interiorul benzinăriei, un bărbat trecut de 50 de ani, îmbrăcat bine și cu alură de intelectual, privește întreaga scenă ca pe un film. Soarbe dintr-un pahar. Fără mască, evident. În ciuda discuției, nu schițează nici cel mai mic gest de jenă.
Ies năucă din magazin. În minte îmi revin știrile tăvălug despre cum se sufocă spitalele, cum nu mai sunt locuri la ATI, despre faptul că s-ar putea să nu mai avem nici medicamente.
Sunt nervoasă nu pentru că doamnele trecute bine de teribilismul adolescenței și domnul intelectual sfidează regulile. Cine sunt eu să le spun cum să-și conducă viața? Mă enervează că ei trec pe același drum și intră în aceeași încăpere în care intru și eu și trebuie să le respir aerul infectat cu inconștiență.
Călătoria cu metroul alături de oameni care și-ar da viața pentru 10 minute pe scaun
Episodul acesta m-a făcut să-mi amintesc de drumurile săptămânale cu metroul. Până în septembrie, era boierie. Lume puțină, vagoane aerisite. Locuri pe scaunele cu bulină pentru toți.
Acum nu mai este așa. Nu e nici aglomerația obișnuită, dar sunt mai mulți oameni decât scaune.
Pentru cine nu știe, pe jos, în metrou, sunt buline unde poți sta ca să nu te apropii prea mult de o altă persoană străină. Și pe scaune sunt buline. Dar bulinele sunt făcut să fie ignorate, ca orice regulă, evident.
E adevărat că e greu să nu te ții de nimic și să respecți bulinele de pe jos. E un exercițiu de echilibru, mai ales în apropierea stațiilor. Dar în privința scaunelor chiar nu e greu să nu te așezi fix lângă o altă persoană pe care nu o cunoști. Și totuși, oamenii o fac.
Pentru 10 minute pe scaun, riscă o viață sau săptămâni întregi de calvar. Și nu sunt toți bătrâni, cei mai mulți sunt oameni care privesc doar clipa din fața lor. Și dacă își pot relaxa puțin oasele pe un scaun o vor face cu orice preț.
Cei rămași în picioare se uită apoi cu jind la scaunele ocupate și se înghesuie exact între uși. Aproape toți. Puțini se răsfiră printre scaune ca să păstreze distanța. Uneori, când aștepți să cobori, le simți suflarea în ceafă.
Într-una din zilele acestea, prinsesem un loc pe scaun, exact pe o bulină. Nu apucasem să mă relaxez că la următoarea stație s-au urcat o femeie și nepotul. S-au așezat la un scaun distanță. Am ezitat să mă ridic inițial, pentru că am un drum lung. Mă gândeam că e o bunică, cât ar putea fi de inconștientă să iasă cu nepotul dacă ar avea ceva. Nici nu am terminat de gândit că bunica a început să tușească înăbușit. M-am ridicat imediat.
La următoarea stație, a urcat alt puhoi de oameni. Au înconjurat-o pe femeia cu nepotul, toate scaunele erau deja pline. Peste câteva secunde bunica și-a dat jos masca de pe gură și a început să tușească puternic. Și-a pus masca la loc abia după secunde întregi în care tusea nu i-a dat pace. Oamenii de lângă au rămas impasibili pe scaun.
Am coborât uluită, în timp ce îl zăream cu coada ochiului pe paznicul ce se plimba prin vagoane ca să vadă dacă oamenii poartă mască. Se uita la înghesuiala de pe scaune, se uita la bulinele nefolosite, se uita și la îmbulzeala de la uși și trecea mai departe. Toți oamenii aveau mască. Unii o purtau bine, alții doar peste gură, alții o țineau de rezervă sub bărbie. El, paznicul, și-a mai făcut un rond. Ei, oamenii, s-au odihnit zece minute pe un scaun de metrou. Vor fi ajuns un pic mai odihniți acasă și vor fi sperat că și a doua zi o să aibă ocazia să stea jos, pe scaun, în drum spre muncă.
În altă ordine de idei, nu ar fi rău deloc ca Metrorex să nu uite că e tot pandemie, chiar dacă nu mai e stare de urgență și să suplimenteze trenurile. Altfel, cu vagoanele pline, e greu să le pretinzi oamenilor să respecte bulinele.
Iar celor care se cred deasupra legii și deasupra pandemiei și nu poartă mască în spații închise sau în apropierea unor oameni străini, le spun doar atât:`
Nu e despre voi și despre inconștiența voastră, e despre victimele colaterale pe care le-ați putea face pentru că sfidați singurele reguli care ne-ar putea feri pe toți de spitalele sufocate, lipsite de medicamente și paturi ATI, în care infecțiile nosocomiale pândesc la colț.
P.S. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă, în loc de buline, pe scaunele din metrou ar fi fost ursuleți de pluș, ca la restaurantele din străinătate. Oare oamenii i-ar fi luat acasă, i-ar fi dat la o parte ca să stea ei sau ar fi considerat că în pandemie putem accepta că unele scaune sunt pentru ursuleți și nu pentru noi?
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
