Cum poți să alegi umerașele potrivite fără să dai greș

Comentează

Hai să vedem ce noutăți îți putem spune despre ele, dar și de locul de unde poți să le cumperi atunci când ai nevoie!

Gândește-te la dressingul tău și apoi trebuie să ne spui care crezi că este acel ”ceva” care nu trebuie să lipsească atunci când te gândești la ordine și haine impecabile. Este vorba despre umerașe, micile obiecte care ne păstrează hainele în stare bună și ne ajută să ne organizăm mai bine spațiul. Și, deși par banale, nu trebuie deloc să le consideri așa, pentru că sunt mult mai interesante. Hai să vedem ce noutăți îți putem spune despre ele, dar și de locul de unde poți să le cumperi atunci când ai nevoie!

Cel fel de umerașe tip trebuie să se găsească în garderoba ta?

Prin urmare, să renunțăm la alte introduceri și să îți spune că poți să cumperi cele mai bune umerașe pe UnicUtil.ro. Portofoliul lor este unul mai mult decât mare, și vei descoperi umerașe precum cele clipsuri, clasicele din lemn sau plastic, cele multifuncționale și nu numai. Cu ajutorul lor poți reușești să economisești mult spațiu, iar dressingul tău să arate aerisit.

Ce materiale să alegi pentru umerașe?

Deși pare că nu contează chiar atât de mult, să știi că și aici există unele diferențe. Astfel, umerașele din lemn sunt preferatele multora dintre noi deoarece arată bine și hainele se păstrează bine pe ele. Cele din plastic sunt ideale pentru tricouri sau cămăși, în timp ce cele metalice sunt de neînlocuit într-un șifonier foarte încărcat. Există chiar și umerașe din catifea, pe care poți să așezi haine elegante, de seară, ca să se păstreze perfect.

Cum să întreții în mod corect umerașele?

Deși nu par să aibă nevoie de ceva operațiuni complicate de îngrijire, nu trebuie să le lași nici la voia întâmplării. Astfel, cam o dată la trei luni poți să le ștergi cu o lavetă înmuiată în apă caldă în care să dizolvi puțin bicarbonat de sodiu. Nu folosi detergenți, care sunt mult prea agresivi cu materialul din care sunt confecționate umerașele.

Este timpul să dai un refresh la dressing

Toamna a început să se simtă mai bine, așa că este timpul să nu mai amâni prea mult momentul și să treci la reorganizarea garderobei. Și de această dată, banalele umerașe sunt cele care îți sunt alături, iar tu pur și simplu nu poți să te lipsești de ele. Curăță bine hainele purtate peste vară, vezi dacă nu cumva este nevoie să faci și mici reparații, și apoi pune-le deoparte până anul viitor. Este sezonul când începem să purtăm haine groase, cum ar fi geci sau paltoane, pe care trebuie să le așezi frumos pe umerașe din lemn sau metal. Hainele de vară pot să se odihnească pe umerașele din plastic, până când va fi din nou nevoie de ele.

Produse care se mai găsesc pe UnicUtil.ro

Ca să te bucuri de umerașe de cea mai bună calitate, la prețuri avantajoase, soluția este una singură. Aceasta presupune să comanzi de pe UnicUtil.ro, unde găsești o mulțime de astfel de accesorii. Vestea bună este că nu trebuie să te limitezi doar la ele. O simplă vizită pe site este de ajuns ca să înțelegi UnicUtil.ro este magazinul online gândit parcă special pentru tine. O mulțime de produse pentru întreaga casă, ba chiar și grădină, abia așteaptă să fie descoperite și apoi, să își găsească stăpânul, care poți să fii chiar tu!

Livrare rapidă, ca să ai revii mereu, cu drag!

Casa ta are nevoie de multe dintre produsele pe care le găsești pe UnicUtil.ro ca să aibă parte de acea transformare, care să o facă să devină un adevărat cămin. Indiferent dacă plănuiești o schimbare mică, ori poate una cu adevărat impresionantă, produsele de le UnicUtil.ro contribuie și ele din plin la aceasta. Sunt de bună calitate, unice și utile, după cum se sugerează în numele magazinului. În plus, poți să comanzi în deplină siguranță, iar în maxim 48 de ore de la plasarea comenzii, aceasta este livrată la adresa aleasă de tine. Chiar și atunci când nu ești mulțumit, din varii motive, de cele comandate, poți să faci retur în termenul legal de 14 zile.

Nu mai aștepta prea mult până să comanzi!

Uneori, o schimbare mică poate duce la un nou mod să percepi lucrurile din jur. Cam așa stau lucrurile și cu produsele de pe UnicUtil.ro. Este suficient unul ca totul să capete un suflu nou. Comandă chiar acum de pe UnicUtil.ro ca să dai un suflu nou casei tale și să o transformi într-un adevărat cămin!

Sursă foto: unicutil.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri