Bela Karolyi (68 de ani), fostul antrenor al Nadiei Comăneci, va construi pe terenul de 2.000 de hectare pe care îl deţine în Houston (SUA) o sală de gimnastică ultramodernă, în care se va pregăti lotul feminin american.

Construcţia finanţată de Bela Karolyi va fi impunătoare. În sala respectivă se vor putea practica două discipline ale gimnasticii. “Va fi o sală unde se vor putea antrena şi fetele de la gimnastică artistică, şi cele de la gimnastică ritmică. Va fi una dintre cele mai moderne săli de acest gen din Statele Unite”, ne-a declarat fostul antrenor al Nadiei Comăneci. Acesta a precizat că sala, în construcţia căreia a investit 1.000.000 de dolari, va fi gata în prima parte a anului viitor. “Cred că în primăvara lui 2011 vom putea inaugura sala. Dacă preţul construcţiei e mare sau mic? Habar n-am! Contează că proiectul este unul modern”, a mai spus Karolyi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.