Meciul s-a decis, practic, în trei minute. După ce Nistor (60) a deschis scorul, oaspeții au întors soarta meciului prin reușitele lui Karanovici (76 și 79).

Asta după ce, în prealabil, același Nistor (72) fusese eliminat de pe teren, după două ”galbene” luate pentru proteste și, mai apoi, pentru o intrare cu talpa la un adversar.

La finalul jocului, în zona pentru interviuri, Dan Nistor, 31 de ani, s-a certat cu fan dinamovist, după ce acesta i-a reproșat evoluția din meciul cu Sepsi.

”Bă, nu ți-e rușine? Vezi-ți de treaba ta, nebunule! Ai băut ceva? M-ai ținut în cârcă? Cu cine vorbești, bă, tu?”, a răbufnit Dan Nistor, conform Gazeta Sporturilor.

Acesta a anunțat că ia în calcul despărțirea de Dinamo chiar în această iarnă: ”Eu mai am contract un an și jumătate cu Dinamo, dar vom vedea ce va fi. Mă gândesc serios să plec, după reacția de azi a suporterilor!”

Dan Nistor fusese luat la țintă de fanii lui Dinamo și în timpul meciului, când aceștia au afișat un baner cu mesajul: ”Nistore, câte grătare la Dinamo ai mâncat? De trofee ai uitat”.

La declarațiile de după joc, Dan Nistor n-a vrut să rămână dator, precizând, ironic: ” Care galerie? Sunt băieții de la Sud. Ei vin în număr mare la fiecare meci, aproximativ doi. Sunt prea mici pentru mine”.

Despre faptul că și-a lăsat echipa în inferioritate numerică, Dan Nistor a spus: ”Din păcate, la al doilea galben am greșit, am avut un atac întârziat. Dar a văzut toată țara că am avut un penalty neacordat. La primul galben am avut o reacție mai dură. M-am dus către domnul arbitru și, în calitate de căpitan, cred că am dreptul să protestez”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații