Dinamo nu are dreptul de a juca în Europa, dar visează să câștige cel puțin un trofeu în acest sezon competițional.

Din acest motiv, trupa ”roș-albă” caută să se întărească. Ultimul jucător intrat în vederile conducerii dinamoviste este Eric Bicfalvi. Fostul jucător al Stelei a rămas liber de contract, după ce ultima lui echipă, Liaoning Whowin (China) a decis să renunțe la toți jucătorii străini.

„Da, Eric este aproape să semneze cu Dinamo. Face acest pas din dorinţa de a prinde lotul pentru EURO 2016”, a declarat Dragoş Daniel, impresarul lui Bicfalvi, pentru ziare.com.

Conform înțelegerii dintre părți, fotbalistul, venit din postura de liber de contract, va semna o înțelegere până în vară cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.

„Chiar mă bucură acest interes al lui Dinamo pentru mine. Știu că trecutul meu a fost stelist, nu am nimic de comentat. Eu sunt un jucător profesionist și voi încerca tot timpul să dau maximum pentru echipă și pentru mine. Îmi doresc o revenire în România atât pentru echipa unde voi evolua, dar și pentru echipa națională. Pentru mine a fost foarte dificil și a fost o alegere grea să mă întorc în România, dar cred că este o alegere bună”, a declarat Bicfalvi  pentru Dolce Sport.

Eric Bicfalvi a mai jucat în România la Jiul Petroșani, între 2006 și 2007, la Steaua, între 2007 și 2012, și la Gloria Buzău, în 2008. La gruparea bucureșteană, mijlocașul a evoluat în 63 de meciuri, marcând trei goluri.

La 12 ani, pe când era acasă, în Carei, Satu Mare, Eric şi-a găsit tatăl spânzurat! Alexandru, părintele lui, fusese fotbalist. L-a văzut astfel şi a rămas profund marcat pe viaţă. De atunci, a avut probleme psihice serioase. A fost crescut doar de mamă. Tragedia din copilărie a lăsat urme. Atunci când nu driblează adversarii, Eric se retrage în camera sa şi pictează.

Face grafică şi pictează în ulei

Eric cel roșu, ”câine roșu”. Revenire spectaculoasă în Liga 1 a unui fost stelist. Povestea lui emoționantă / VIDEO

“În şcoala generală am învăţat într-o clasă specială de pictură. Pictez în ulei şi îmi place să fac grafică, explică Eric, care îşi ţine tablourile acasă, la Carei. În creaţiile mele transpun starea mea de spirit din acel moment. Dacă sunt stresat, ies zgâriate, când sunt liniştit, ies îngrijite. Cea mai bună lucrare? O icoană cu Sfânta Maria pictată în ulei”.

Bicfalvi, absolvent al Facultăţii de Economie a Turismului din cadrul Universităţii Petroşani, joacă acum la Volin Luţk, Ucraina. Eric e jucătorul pe care ungurii se lăudau că vor să-l naturalizeze înaintea partidei de la Bucureşti. Povestea a rămas, deocamdată, la stadiul de vis.

Are origini… suedeze

Născut în aceeaşi zi cu Gică Hagi, pe 5 februarie, dar la diferenţă de 23 de ani, Eric are origini…nordice. Bunicul, Alexander Bicfalvi, şi el fost fotbalist, e suedez, dar s-a stabilit în România şi s-a căsătorit cu o româncă, Maria. Eric mai are doi fraţi, Marius (27 de ani) şi Daniel (11 ani).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.