ACTUALIZARE 16.30. Într-un punct de vedere transmis la solicitarea Ziare.com, generalul de brigada Gheorghe Pop a declarat că ISU Bucuresti nu poate elibera autorizatia de securitate pentru redeschiderea stadionului:

”Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii Bucuresti-Ilfov a analizat documentația depusă de constructorul stadionului National Arena, actualizată cu modificarile efectuate în ultimii ani. Până în acest moment, în dosarul de autorizare nu a fost prezentat un certificat de performanță sau agrement tehnic european privind performanța la foc a copertinelor conform prevederilor în vigoare.

În aceste condiții, instituția noastră nu poate elibera autorizația de securitate la incendiu, fiind în sarcina constructorului să completeze dosarul de autorizare din punct de vedere al securității la incendiu cu documentele mentionațe”, a declarat inspectorul sef Gheorghe Pop pentru Ziare.com.

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

După ce oficialitățile de la Primăria Capitalei au anunțat, la ultima inspecție, că ”Arena Națională” se poate deschide doar pe răspunderea beneficiarului, FRF (dornică să organizeze în București ”amicalul” cu Spania) solicită Consiliului General al Capitalei, într-o scrisoare deschisă, să-și asume răspunderea privind redeschiderea stadionului. Gigi Becali, unul dintre potențialii beneficiari, a anunțat deja că nu-și ia riscul de a face iarăși pușcărie, în cazul unui eneveniment nefericit pe stadion. Așadar, toată lumea fuge de răspundere, după ”cazul Colectiv”.

Iată apelul făcut de FRF, care se află în situația Stelei, printr-o scrisoare deschisă:

Către Consiliul General al Municipiului București
Stimate Doamne și Domni Consilieri,
Vă rog să primiți salutările cordiale ale Federației Române de Fotbal însoțite de speranța că situația prezentată mai jos va găsi un ecou în deciziile dvs. administrative.
Am să mă refer la un subiect pe care îl cunoașteți foarte bine datorită mediatizării susținute de care beneficiază: starea Arenei Naționale. După cum bine știți, acest obiectiv major al Capitalei, și nu numai, este închis publicului de aproape 4 luni din cauza lipsei autorizației de securitate la incendiu. Măsura pare de neînțeles în condițiile în care pe această arenă s-a disputat deja o finală de Europa League în 2012, când a trecut de cele mai drastice avizări internaționale. Alte câteva zeci de meciuri s-au disputat pe Arena Națională fără să existe nici cel mai mic incident care să pună în pericol siguranța spectatorilor. Doar în 2015, peste 120.000 de români au participat la cele trei evenimente organizate aici de Federația Română de Fotbal. În ciuda acestor realități, Arena Națională este închisă și astăzi.
În calendarul Echipei Naționale de fotbal a României, revenită după aproape un deceniu în elita fotbalului mondial, prelungirea acestei situații inacceptabile ar priva românii de o partidă istorică pe Arena Națională împotriva Spaniei, campioană europeană en-titre. În plus, pe 3 iunie, exact înaintea plecării tricolorilor spre Euro 2016, românii nu ar mai avea prilejul să își poată susține favoriții la o ultimă partidă acasă.
În rezolvarea acestei situații a venit zilele trecute decizia Camerei Deputaților de a modifica Ordonanța de Urgență nr. 52 din 2015 în sensul stabilirii unui termen de intrare în legalitate pentru obiectivele care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum este şi Arena Naţională. Aceste obiective au obligaţia de a obţine aprobarea până la 31 decembrie 2016. În acest răstimp, obiectivele ar urma să funcţioneaze pe răspunderea beneficiarului din punct de vedere al asigurărilor măsurilor de securitate la incendii. Sperăm ca Legea de aprobare a OUG să primească cât mai curând votul final și să poată pleca spre promulgare.
Cu convingerea că și Președinția României va aprecia necesitatea aplicării acestei măsuri tranzitorii, vă informăm că Federația Română de Fotbal își va asuma răspunderea pentru siguranță în caz de incendiu în organizarea evenimentelor sportive pe acest stadion. Vom aplica același plan de pregătire cu succes a evenimentului ca și până acum și vom ține cont și de noile recomandări ale autorităților, dacă vor exista.
Menționăm și faptul că Ministerul de Interne și toate instituțiile abilitate s-au angajat deja că vor contribui la asigurarea securității spectatorilor:
o Jandarmeria va institui un filtru special de control pentru materialele pirotehnice și va asigura asistență în interiorul stadionului în caz de urgență
o Pompierii vor avea efective sporite față de alte acțiuni trecute
o FRF nu va vinde numărul maxim de bilete, pentru a putea asigura culoare de defluire. Va spori numărul stewarzilor și îi va instrui suplimentar.
Solicităm Consiliului General al Municipiului București să se alăture inițiativei noastre și să determinePrimăria Capitalei să-și asume aceeași răspundere pentru organizarea evenimentelor sportive, în calitatea sa de proprietar al Arenei Naționale. Având în vedere ezitările și inconsecvența Primarului General al Capitalei în privința rezolvării situației Arenei Naționale avem speranța că dvs., prin mecanismul decizional al CGMB, veți suplini indecizia Primarului General printr-o hotărâre de Consiliu.
În sprijinul acestui demers vă prezentăm și un argument de ordin financiar. România a primit în premieră dreptul de găzduire pentru un Campionat European de Fotbal, cel din 2020. Acest succes a fost obținut prin Arena Națională, stadionul unde urmează să se dispute patru meciuri la cel mai mare eveniment sportiv găzduit vreodată de țara noastră. Este de neconceput ca acest stadion, unde s-a desfășurat și o finală Europa League și care a fost acceptat de UEFA printre gazdele Euro 2020 să treacă printr-o astfel de criză, lungită peste măsură, care creează incertitudine și, implicit, ar putea duce la ridicarea dreptului de organizare al competiției.
Veți înțelege, desigur, că, în această nedorită situație, Federația Română de Fotbal se va vedea nevoită să acționeze în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea prejudiciului creat, finaciar și de imagine. Nu suntem în măsură să evaluăm și prejudiciile create pentru Capitala României însăși, dar suntem convinși că și acestea ar fi considerabile.
În așteptarea unei soluții raționale de redeschidere a Arenei Naționale pentru beneficiul tuturor românilor, vă doresc să aveți curaj și inspirație în luarea unei decizii necesare.
Cu considerație,
Răzvan Burleanu
Președintele Federației Române de Fotbal
Citește și:

Inspecție la ”Arena Națională”! ISU n-a dat avizul. Stadionul poate funcţiona doar „pe răspunderea beneficiarului”! GALERIE FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.