”Milionarii”, care rezistaseră cu dârzenie pe ”La Bombonera”, cu o săptămână în urmă, scor 0-0, s-au impus cu mari emoții pe ”El Monumental”, Boca Juniors irosind un penalty în primele momente ale meciului.

Emanuel Gigliotti a tras slab, iar portarul Marcelo Barovero a reușit să anuleze ceea ce ar fi fost golul marcat în deplasare al ”genovezilor”.

O mare parte din succesul obținut aseară de River Plate în fața marilor rivali se datorează gardianului Barovero, care a avut o seară foarte ocupată.

Singurul gol al meciului a venit la jumătatea primei reprize, mijlocașul Leonardo Pisculichi (30 de ani) trimițând un șut perfect plasat, din prima, iar ”El Monumental” a explodat.

River Plate a rezistat până la final, în ciuda faptului că Boca Juniors s-a năpustit în ofensivă, și va juca în finala Copei Sudamericana (n.r. – corespondentul Ligii Europa de peste Oceanul Atlantic) împotriva grupării columbiene Atletico Nacional.

”Verzii” au trecut, în prima semifinală, de redutabila formație braziliană Sao Paulo, după executarea loviturilor de departajare.

River caută al doilea succes în Copa Sudamericana, în timp ce Atletico Nacional țintește primul trofeu, după ce a mai pierdut o finală, în urmă cu 12 ani, în fața unei alte echipe argentiniene: San Lorenzo.

Spectacol total pe ”El Monumental”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.