TVR va transmite gratuit competiția pentru care PRO TV a plătit două milioane de euro: „Avem nevoie de vizibilitate”

Comentează

Sub sloganul „Handbalul revine la TVR”, postul public a anunțat că în sezonul competițional 2026–2027 va transmite Liga Florilor MOL, Liga Zimbrilor, Cupa României și meciurile echipelor naționale din preliminariile Campionatelor Europene și Mondiale.

În comunicatul de presă transmis de postul public se anunță că iubitorii handbalului vor putea urmări la TVR principalele competiții interne, precum și meciurile echipelor naționale din preliminariile Campionatelor Mondiale și Europene. Revenirea handbalului la Televiziunea Română readuce pe ecrane un sport care oferă în România spectacol, performanță și emoție la cel mai înalt nivel.

TVR Sport va fi principalul post de difuzare al competițiilor, prima partidă programată este duelul Rapid - CSM București, iar în prim-plan se află campionatul intern de handbal feminin, una dintre cele mai spectaculoase și echilibrate competiții de profil din lume. O adevărată galaxie de peste o sută de vedete ale handbalului mondial, printre care campioane mondiale, europene și olimpice, dar și antrenori medaliați la Jocurile Olimpice sau la campionate mondiale transformă fiecare etapă într-un eveniment.

Noul sezon se anunță drept cel mai disputat din ultimul deceniu. În această vară, echipele s-au întrecut în transferuri spectaculoase, iar numărul formațiilor din campionat a crescut de la 12 la 14, ceea ce înseamnă mai multe meciuri, mai multe dueluri și, mai ales, mai mult spectacol pentru suporteri.

Gloria Bistrița, marea câștigătoare a sezonului precedent, vine după o performanță istorică: titlul de campioană, Cupa și Supercupa României! În noul sezon, echipa se pregătește pentru dueluri de foc cu CSM București, formație care a încheiat sezonul european pe podiumul EHF Champions League, pe locul al treilea.

Competiția feminină reunește, de altfel, cluburi care reprezintă România în cele mai importante întreceri europene. În EHF Champions League evoluează CSM București și CS Gloria Bistrița, în timp ce CSM Corona Brașov, HC Dunărea Brăila și SCM Râmnicu Vâlcea participă în EHF European League.

Emoțiile naționalelor, în direct la TVR

Și handbalul masculin promite un sezon spectaculos. Steaua, recordmena titlurilor de campioană, revine în Liga Zimbrilor și va avea ocazia să reîntâlnească rivala tradițională Dinamo București, campioana ultimelor zece ediții ale competiției.

Liga Zimbrilor aduce în fața publicului echipe cu tradiție, rivalități istorice și jucători care vor încerca să-și ducă formațiile cât mai sus atât în competiția internă, cât și în cupele europene.

România va fi reprezentată în competițiile europene masculine de Dinamo București, în EHF Champions League, CSM București și ACS HC Buzău 2012, în EHF European League, precum și de SCM Politehnica Timișoara, în EHF European Cup.

Revenirea handbalului la TVR înseamnă și întâlnirea cu echipele naționale ale României. Suporterii vor putea trăi alături de „tricolori” și de „tricolore” emoțiile meciurilor din preliminariile Campionatelor Mondiale și Europene, în lupta pentru calificarea la turneele finale.

De la duelurile pentru titlu din campionatele interne, la meciurile din Cupa României și până la confruntările naționalelor, handbalul revine la TVR pentru un sezon în care performanța, tradiția și spectacolul se întâlnesc din nou pe ecranele Televiziunii Române.

Meciurile se văzuseră pe VOYO

Potrivit informațiilor oferite de Gazeta Sporturilor, Digi Sport a oferit aproximativ 100.000 euro pe sezon pentru a transmite handbalul feminin, însă TVR și-a asumat costurile de producție pentru toate competițiile interne, inclusiv campionatul masculin și Cupa României, dar fără să plătească nimic Federației.

Sursa citată notează că astfel TVR va transmite gratis meciurile din Liga Florilor și din Liga Zimbrilor, după ce în ultimii patru ani, fosta conducere a Federației Române de Handbal vânduse drepturile cu două milioane de euro către PRO TV, iar meciurile se văzuseră pe VOYO.

„Cei de la TVR nu au plătit bani pentru drepturile TV. Pentru noi, handbalul înseamnă handbal feminin și handbal masculin. Și era important pentru noi să vedem la TV și handbalul masculin, și cel feminin. Iar cei de la TVR au fost singurii care și-au arătat intenția să dea ambele competiții. Și chiar pe TV, ceea ce pentru noi contează. Avem nevoie de vizibilitate.

Noi, ca Federație, trebuie să susținem handbalul. E obiectivul nostru. Să creștem nivelul handbalului românesc, care acum a ajuns la acest nivel, adică zero. Atât valorăm. Conjunctura nu e deloc favorabilă din punct de vedere economic. Pentru tot sportul. Noi ne-am axat pe imagine și vizibilitate. Vrem ca această competiție să fie cât mai vizibilă la TV. Asta e realitatea. Handbalul nu înseamnă doar meciuri. Înseamnă și emisiuni, și interviuri. Și e nevoie de disponibilitate. Iar TVR și-a arătat disponibilitatea pentru asta. O să avem emisiuni de analiză, de reacții, cu interviuri”, a spus Bogdan Voina, președintele FRH, pentru Gazeta Sporturilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește