Nasser Chamed are 27 de ani, iar din vara anului 2017 a ajuns la Gaz Metan Mediaș.

Mijlocașul ofensiv este născut la Lyon, dar părinții săi sunt originari din Insulele Comore, fotbalistul fiind mândru să reprezintă această țară din Oceanul Indian, cu care va evolua în iarna 2022 la Cupa Africii pe Națiuni (CAN) din Camerun.

Viața unui fotbalist din Insulele Comore în România: „Nu mă satur niciodată de vinete cu ceapă”
Nasser Chamed, alături de naționala din Comore. Este al doilea din dreapta, pe rândul de jos

Nasser vorbește limba română foarte bine. Este de 4 ani în țara noastră și este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști străini din Liga 1.

S-a temut de români, dar acum îi consideră printre cei mai buni prieteni.

Adoră mâncarea pe care a găsit-o în Transilvania, cu toate că evită preparatele din carne de porc, și-i place Bucureștiul, pe care l-a vizitat ori de câte ori a avut ocazia.

Totodată, le recomandă românilor să nu se ferească de a vizita Comore, mai ales că plajele de acolo sunt superbe.

Nasser a povestit pentru Libertatea cum s-a adaptat în România și ce anume îi place la țara noastră, specificând din start: „Să știți că nu există nimic care să nu-mi convină la țara voastră, cu toate că am avut o strângere de inimă în momentul în care s-a pus problema să vin să joc aici”.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Idee preconcepută despre români, inițial

Fost copil de mingi la Olimpique Lyon, una dintre superputerile Franței, dar fără meciuri la prima echipă, ci doar la Chateauroux și Nîmes, Chamed a ajuns în Capitala României pentru a semna cu divizionara secundă Juventus, din cartierul Colentina.

Afacerea a căzut, astfel că a fost dus în 2017 la Mediaș, unde a început o aventură care durează de patru ani.

Viața unui fotbalist din Insulele Comore în România: „Nu mă satur niciodată de vinete cu ceapă”
Nasser Chamed în acțiune, pe teren

„Știam câteva lucruri despre români, până să ajung aici, dar nu erau lucruri pozitive, neapărat. Îmi făcusem o idee greșită doar văzând anumiți români la Paris și la Lyon, care nu făceau lucruri bune. La puțin timp după ce am ajuns în România, chiar le-am spus celor din familie și prietenilor: «Românii nu sunt cum îi știm noi din Franța, sunt niște oameni foarte buni, muncitori, zâmbitori, sunt chiar occidentali». Acum, pot să spun că românii sunt prietenii mei, alături de care ți-e mai mare dragul să trăiești, iar eu mă simt un pic mai mult român. Recunosc, aș vrea altceva pentru cariera mea, să mă transfer într-un campionat mai puternic, dar dacă nu o să plec, îmi place mult să lucrez, să trăiesc în țara voastră”, a dezvăluit Nasser.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Vorbește, scrie, citește în română

Darius Olaru, actualul fotbalist al FCSB, cu care s-a confruntat de curând și în Liga 1, a fost primul său prieten de la Mediaș, alături de care a învățat limba română, pe care o stăpânește foarte bine, astfel că interviurile le dă în limba lui Eminescu.

Viața unui fotbalist din Insulele Comore în România: „Nu mă satur niciodată de vinete cu ceapă”

„N-am făcut cursuri niciodată, aproape tot ceea ce știu, știu de la Darius, de la prietenii pe care mi i-am făcut la Mediaș. Puteam înțelege foarte bine după 6 luni, am început să vorbesc limba română destul de corect după un an. Pot și să citesc în română, pot să și scriu corect. La început mi-a fost greu, întrucât nu știa nimeni din echipă franceză, puțini vorbeau engleza, astfel că a trebuit să învăț eu româna”, a povestit mijlocașul.

Viața unui fotbalist din Insulele Comore în România: „Nu mă satur niciodată de vinete cu ceapă”
Alături de soție, în deșert

Se recomandă ca un om simplu, „nu sunt dificil, ceea ce e mare lucru pentru un fotbalist”, un familist.

„Sunt căsătorit, soția e plecată, momentan, în Franța, acolo unde a născut-o pe fetița noastră în luna iunie. Le aștept pe amândouă curând la Mediaș. Este un oraș mic, dar curat, liniștit. Mie îmi place, soției îi plac orașele mai mari. Ca fapt divers, îmi place că țineți magazinele deschise până la ora 22:00, uneori chiar mai târziu, în Franța ele se închid la ora 19:00. Or eu, ca fotbalist, nu am prea mult timp, de aceea îmi fac unele cumpărături seara”, a comentat fotbalistul.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

„Îmi place Bucureștiul o zi, două”

A vizitat diverse alte orașe din țară, a recunoscut că-i place Capitala.

„București, Cluj, Sibiu sunt orașele pe care le-am vizitat. Bucureștiul e preferatul meu, ai multiple locuri pe care să le vizitezi, Herăstrău, Arcul de Triumf, Centrul Vechi, plus mall-uri și restaurante. N-am probleme cu traficul, e ca la Paris. Mediaș e un oraș mic, liniștit, parcă e o altă lume față de București. Eu nu sunt genul de om care să iasă prin oraș, dar îmi place când vin în București, agitația de acolo, dar o prefer doar pentru o zi, două. Nu mi-am făcut poze, prefer să am amintiri, în mintea mea, nu mă omor cu fotografiile”.

„Nu mă satur niciodată de vinete cu ceapă”

Nasser a încercat diverse feluri de mâncare în România, iar soția a învățat să fac un fel anume, care a devenit preferatul lui.

„Ador vinetele cu ceapă. Și soția s-a apucat să facă, îi iese OK. Eu sunt musulman, așa că nu mănânc carne de porc, în general nu mă dau în vânt după mâncărurile cu carne. Îmi place cea gătită, cu multe legume. Iar vinetele cu ceapă pe pâine sunt delicioase. Nu mă satur niciodată. Am încercat și mămăligă, e bună. Sarmalele le-am mirosit doar, când am realizat că sunt cu carne de porc, le-am lăsat deoparte!”, a povestit jucătorul.

„Vizitați plajele din Comore”

Fotbalistul e la 6.700 de kilometri de Comore, dar nu-și uită rădăcinile. Își iubește țara și o recomandă tuturor.

”Niciodată nu mi-am vacanțele acolo, merg doar pentru a juca la echipa națională, care reprezintă o mare mândrie pentru mine. Comore este țara mea, a strămoșilor mei, a părinților, sunt orgolios. Este o țară cu puțini bani, dar are plaje fantastice, în sud-estul Africii, recomand și românilor s-o viziteze”, a mărturisit Chamed, cu 20 de selecții și un gol la prima reprezentativă a țării cu care s-a calificat la Cupa Africii de anul viitor.

„Prefer să mă uit cum ninge din casă”

Unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai medieșenilor, Nasser a fost și în atenția FCSB, și a campioanei CFR Cluj.

A adunat 11 goluri și 12 assist-uri în 126 de partide în tricoul alb-negru.

„După 4 ani petrecuți în România, apreciez ceea ce mi-a oferit această țară și oamenii ei. Nu vreau să fac complimente gratuite, dar eu cred că românii sunt ca francezii, iar țara voastră se va dezvolta și mai mult în anii ce vor urma. Românii sunt oameni buni, muncitori, care încearcă să se autodepășească. Glumind un pic, dacă iernile nu ar fi atât de friguroase, ar fi tare bine. Eu prefer să mă uit cum ninge, din casă, nu de afară”, a declarat Nasser Chamed.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI