20 decembrie 1989. Ziua în care forța mulțimii a îngenuncheat regimul comunist la Timișoara. „Era foarte ușor să mori în acele momente”

„Zeci de mii de oameni vin din toate colţurile oraşului şi din alte localităţi”

Libertatea continuă serialul dedicat revoluției de la Timișoara, cu prezentarea zilei de 20 decembrie 1989. A fost ziua în care prim-ministrul ceaușist Constantin Dăscălescu a fost trimis în capitala Banatului pentru a negocia cu protestatarii, armata a trecut de partea poporului, iar angajații din fabrici au ieșit în stradă cu zecile de mii. Ieșirea muncitorilor a fost un moment-cheie, contribuind decisiv la transformarea Timișoarei în primul oraș din România liber de comunism. 

Liderii revoluţiei se vor instala în balcon

Comprimată în câteva cuvinte, cronologia zilei de 20 decembrie de la Timișoara, disponibilă pe site-ul Memorialului Revoluției din Timișoara, arată că, la primele ore ale dimineții, forţele de represiune încă stăpâneau orașul, însă lucrătorii din tot mai multe fabrici refuză să reia activitatea şi se adună în curţile unităţilor pentru a protesta. 

„După ora 10.00, muncitorii ies din unităţile economice şi se îndreaptă în coloană spre centrul oraşului. Către ora 13.00, dispozitivul militar din faţa Operei este dat peste cap. Este ocupată piaţa, iar un grup de protestatari, în frunte cu Lorin Fortuna, pătrunde în Operă. Liderii revoluţiei se vor instala în balcon, de unde vor vorbi mulţimii impresionante adunate acolo”, se arată pe site-ul Memorialului. 

Aceeași sursă mai arată că „știri despre declararea Timişoarei oraş liber vor fi transmise în continuare în străinătate prin grija şi efortul Consulatului Iugoslaviei la Timişoara”. 

„Zeci de mii de oameni vin din toate colţurile oraşului şi din alte localităţi. Soseşte la Timişoara prim-ministrul Constantin Dăscălescu, care este surprins de amploarea demonstraţiilor. Intră în negocieri cu reprezentanţii protestatarilor aflaţi în faţa Comitetului Judeţean de Partid, dar nu se ajunge la niciun rezultat. Spre seară, începe operaţiunea de eliberare a primelor persoane reţinute în timpul evenimentelor de sâmbătă şi duminică”, se mai arată în sinteza zilei de 20 decembrie 1989, realizată de Memorialul Revoluției.

„Nu mi-am dorit să fiu lider, dar am ajuns conjunctural”

Unul dintre personajele marcante ale zilei de 20 decembrie a fost Ioan Savu, care lucra la vremea aceea ca analist-programator la Fabrica de Detergenți, aflată pe Calea Buziașului din Timișoara. 

Savu povestește că în dimineața zilei de 20 decembrie era la fabrică, dar pe fondul celor întâmplate în oraș nu mai avea stare. În momentul în care coloana de muncitori pornită din zona industrială de pe Calea Buziașului a ajuns în dreptul Fabricii de Detergenți, Savu a văzut cum de pe clădirile de vizavi, cooperativele meșteșugărești, erau smulse pancartele cu „Trăiască conducătorul iubit!”. 

„Nici nu știu cum am ajuns în stradă, că porțile erau închise. Nu îmi aduc aminte să fi sărit gardul, dar probabil m-am îndreptat cu atâta determinare că mi-au deschis porțile. Am ieșit și am ajuns în fața coloanei. Din acea coloană de zeci de mii de oameni nu rezida forța ei. Unii strigau ceva aici, alții cântau ceva mai încolo și mi-am dat seama că nu așa se face. Nu mi-am dorit să fiu lider, dar am ajuns conjunctural”, relatează Savu pentru Libertatea. 

„Oamenii aveau mult mai mult curaj când își dădeau seama câtă forță e în ei”

Ioan Savu susține că muncitorii strigau „Libertate! Libertate!”, dar era un strigăt „gutural” din care nu reieșea forța mulțimii care număra deja zeci de mii de oameni. „Am început să strig LIIII-BEEEER-TAAAAA-TEEEE, așa sacadat și prelung. Fugeam de-a lungul coloanei să antrenez cât mai mulți oameni. Când din zeci de mii de piepturi se auzea LIIII-BEEEER-TAAAAA-TEEEE, răsuna aerul și oamenii aveau mult mai mult curaj când își dădeau seama câtă forță e în ei”, povestește Savu, ajuns lider al manifestanților fără să își propună neapărat acest lucru. 

Ion Savu povestește că, pe măsură ce coloana din care făceau parte aproximativ 30.000 de muncitori înainta spre centrul orașului, s-a gândit că cel mai indicat ar fi un ocol cât mai mare pentru ca orașul să vadă mulțimea și să i se alăture. 

„În fața Institutului de Igienă și la Spitalul Bega strigam «Aveți grijă de răniți, aveți grijă de copii». Mamele și medicii ieșeau pe geam și ne făceau cu mâna. Ne curgeau lacrimile și nouă, și lor. Gândiți-vă că o săptămână în Timișoara am fost izolați de țară și de lume. Prima dată ne-au udat cu apă rece, ne-au bătut cu bâtele, ne-au împuns cu baionetele, ne-au împușcat, ne-au călcat cu tancurile și cu TAB-urile, ne-au ars morții, dar noi nu am cedat. Am ieșit în fiecare zi din nou și din nou, spre exasperarea comuniștilor. Ei nu credeau că noi suntem în stare să ieșim din nou. Puteam să fim distruși, dar nu înfrânți”, mai spune Ion Savu, la 36 de ani de la Revoluție. 

„Era foarte ușor să mori în momentele acelea”

Revoluționarul timișorean își mai aduce aminte că, în timp ce conducea coloana de manifestanți, în zona bulevardului Mihai Viteazu, cineva din spatele său l-a strâns de gât și striga „Securistul! Securistul”. „A făcut asta ca să mă linșeze oamenii. Era foarte ușor să mori în momentele acelea. Norocul meu a fost că oamenii au văzut cum i-am adus din Calea Buziașului și au sărit să mă salveze”, mai relatează Savu. 

Timișoreanul povestește că, la un moment dat, coloana a ajuns în fața Consulatului Iugoslaviei de la Timișoara. „La consulatul iugoslav am vorbit cu consulul Mirko Atanackovici și i-am cerut să transmită la București, la ambasade, la Belgrad, la Ministerul de Externe și în toată lumea, la ziare și reviste, că noi, la Timișoara, ne-am luat viața în mâini și nu mai vrem comunism”, povestește Savu. 

„…rapoartele mele, pe care le-am transmis pe 16, 17, 18, până în 20 decembrie 1989, când am intrat direct – telexul pe care l-am transmis era adresat direct la 40 de adrese de agenții de presă, iugoslave și străine, ministere de externe, în toată Iugoslavia… Și eu am trimis adevărul și, prin asta, cred că am reușit chiar să salvez Timișoara, că era un mare pericol să se repete Brașov 1987. Am trimis acest mesaj care a fost primit în întreaga lume”, avea să declare, după Revoluție, consulul iugoslav, citat de Ziarul Timișoara. 

„Dacă nu mai ies viu de aici, să aveți grijă de soția mea și de copiii mei”

Ajuns cu coloana din care făcea parte la Comitetul Județean de Partid, unde ajunsese deja prim-ministrul Dăscălescu, trimis de urgență de la București, Ion Savu a fost pus în fața unei noi situații-limită. 

„Am văzut că se cerea ca unul sau doi oameni să meargă să discute cu prim-ministrul. Mi-am dat seama că nu pot unul sau doi oameni să sintetizeze gândirea unui oraș întreg aflat în luptă de o săptămână. Am urcat pe niște blocuri de beton și am spus că nu trebuie să meargă doi, ci mai mulți”, relatează Savu pentru Libertatea.

Pentru că „nu era moral să le spună altora să intre și el să rămână afară”, Ion Savu a intrat în sediul Comitetului Județean de Partid cu un grup de reprezentanți ai revoluționarilor. „La intrare erau soldați cu căști de război, cu armele îndreptate spre ușă. Un ofițer mi-a spus că dacă mai împinge cineva, vor trage. Am ieșit afară și am cerut mulțimii să facă doi pași înapoi”, a mai povestit Savu. 

Discuțiile cu Dăscălescu au durat ore întregi. Ion Savu și-a notat pe agenda pe care o avea doleanțele timișorenilor aflați în stradă, iar la un moment dat a ieșit în balconul Comitetului Județean de Partid și a transmis mulțimii: „Sunt Ioan Savu, analist-programator la Oficiul de Calcul de la Detergenți, locuiesc pe strada Negoiu, sunt căsătorit și am trei copii. Dacă nu mai ies viu de aici, să aveți grijă de soția mea și de copiii mei. Suntem în tratative și încercăm să găsim o soluție să nu se mai tragă în oraș”.

„Ne-am asumat riscul să murim pentru voi și o să murim dacă e nevoie”

Negocierile au dus la retragerea armatei în cazărmi și eliberarea a 987 de arestați. „A fost prima îngenunchere a sistemului comunist. Timișoara a fost declarată oraș liber de comunism. A fost cel mai curat moment din viața mea. Mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa să trăiesc acele momente de mare tensiune, dar atât de înălțătoare. Sunt puțini oameni care în viața lor au asemenea șansă”, susține Savu, la 36 de ani de la Revoluție. 

O înregistrare video din acele momente, în care Ceaușescu era încă la putere, îl arată pe Ion Savu în balconul Comitetului Județean de Partid, adresându-se mulțimii. „Ne-am asumat riscul să murim pentru voi și o să murim dacă este nevoie”. 

„În sfârșit, a explodat mămăliga”

În timp ce un grup de revoluționari și o mare mulțime de oameni se aflau la Comitetul Județean de Partid, alte zeci de mii de timișoreni erau în Piața Operei. Intrarea în balconul Operei a fost un alt moment decisiv al revoluției de la Timișoara. Ioan Chiș a fost primul care a intrat în balconul Operei, unde erau instalate microfoane pentru o manifestație pro-Ceaușescu.  

„Clădirea era înconjurată de soldaţi, astfel că am intrat pe uşa din lateral. Acolo s-a întâmplat următorul fenomen: oamenii s-au dat la o parte, mi-au făcut loc. Directorul de atunci, Nicoară, a descuiat uşa. Era clar că aştepta pe cineva. Dar în niciun caz pe mine. Când am ajuns sus, a început să îmi fie frică. Ştiam că am cucerit poziţia inamicului. Am ieşit pe balcon cu mâinile sus. În primele cuvinte am spus că sunt maistru la Electrotimiş. După care am exclamat: «În sfârşit, a explodat mămăliga!»”, a povestit Ioan Chiş, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, în 2009. 

O altă figură emblematică din balconul Operei a fost Lorin Fortuna, profesor universitar la vremea respectivă. Fortuna a fost în balconul Operei când a fost înfiinţat, în ilegalitate, Frontul Democrat Român, într-o vreme în care Nicolae Ceauşescu se afla încă la cârma ţării. 

Un moment emblematic al Revoluției de la Timișoara a fost și acela în care peste 100.000 de oameni au îngenuncheat în Piața Operei din Timișoara, cu fața spre Catedrală, și au rostit rugăciunea Tatăl Nostru. „Foarte multe culte au fost interzise și câteva tolerate, pentru că, din păcate, istoria o spune că aceste biserici trebuiau să fie niște instrumente de informare pentru partid, pentru Securitate. Și Securitatea încerca să culeagă informații. Le-au folosit. De aceea le-au și menținut, nu de altceva. În 20 decembrie ne-am inclusiv libertatea de a crede și de a ne manifesta credința în public”, a declarat președintele Asociației Memorialul Revoluției Timișoara, Gino Rado, pentru Libertatea. 

Numărul timișorenilor ieșiți în stradă, cheia succesului

Gino Rado susține că faptul că timișorenii au fost foarte deciși și au ieșit în masă în stradă a avut o contribuție decisivă la succesul revoluției de la Timișoara. 

„Atenție! Erau organizați, erau pe întreprinderi, erau clar muncitorii din Timișoara, Nu mai ținea sub nicio formă acea propagandă că erau instigatori străini, agenturi de toate felurile, numai ai noștri nu erau. Nu mai erau golani, hoți, huligani sau altceva. Erau muncitorii. De fapt, era baza Partidului Comunist, aceia pe care cică Ceaușescu se baza”, explică istoricul Gino Rado. 

Președintele Memorialului Revoluției susține că forța mulțimii a fost înțeleasă și de comandanții forțelor de represiune, care au retras armata de pe străzi, evitând un măcel cu mii de morți. 

„Riscurile erau mari pentru toți cei aflați în stradă și evident mai mari pentru cei foarte vizibili. Cei din balcon, când și-au asumat acest risc, au fost conștienți de forța poporului și necesitatea ca oamenii să rămână acolo în stradă. În primul rând, rolul lor acesta a fost, de a menține populația în centrul orașului, pentru că asta era și singura salvare a celor din balcon. Dacă oamenii ar fi plecat din piață, până la urmă, ei atunci ar fi fost arestați, evident, și ce s-ar fi întâmplat cu ei, numai Dumnezeu știe”, mai subliniază Gino Rado.

Istoricul susține că, întors în data de 20 decembrie din Iran, Ceaușescu a apărut la televizor. Timișorenii se așteptau să spună ce s-a întâmplat la Timișoara, „el a continuat cu aceeași propagandă: agenți străini, golani, huligani care au atacat unități militare și că statul nu și-a făcut decât datoria”. 

„Noi ne-am dat seama că suntem în mare pericol și asta ne ajuta să rămânem acolo. Sigur că și cei din balcon știau acest lucru. Și-au dat seama de importanța forței celor de afară și insistau ca lumea să nu plece. Au plecat destul de mulți, dar piața n-a fost goală. Dimineața, ușor, ușor, s-a adunat lumea și s-a umplut din nou piața de oameni, iar revoluția timișorenilor a continuat. Timișorenii au fost din nou o stradă și au umplut piața pentru a-și arăta determinarea și dorința de această schimbare către libertate, către democrație, către o viață mai bună”, mai explică președintele Memorialului Revoluției de la Timișoara. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro