Un număr de 2.134 de blocuri din București au rămas fără apă caldă, din cauza unor lucrări necesare, a modernizării rețelelor ori a mentenanțelor la instalații, a anunțat, marți, compania Termoenergetica.
Din cele peste 2000 de blocuri din Capitală care nu mai au apă caldă, cele mai multe sunt în sectorul 4 din București, respectiv 617 imobile.
În sectorul 5 din București, agentul termic este oprit la 597 de blocuri, iar în sectorul 2, la 430 de imobile.
În sectorul 3 din București sunt afectate 273 de blocuri, iar în sectorul 1, un număr de 202 clădiri. Sectorul 6 are cea mai mică avarie, fiind afectate 15 blocuri.
„În cazul în care vă confruntați cu probleme privind furnizarea agentului termic pentru apă caldă și/sau căldură, iar adresa dumneavoastră nu se regăsește în listele publicate pe site, vă rugăm să vă adresați dispeceratelor de sector sau operatorilor call-center la numerele: TELVERDE - 0800 820 002 (apel gratuit) și 031 9442, aflate la dispoziția dumneavoastră 24 de ore din 24, pentru înregistrarea sesizării și verificarea ulterioară a situației”, transmite Termoenergetica.
Compania estimează că lucrările se vor termina cel mai târziu pe 23 septembrie, la ora 23.
„Termenul afișat pentru punerea în funcțiune a punctului termic este estimat. Echipele Companiei Municipale Termoenergetica București S.A. lucrează în regim continuu pentru finalizarea în cel mai scurt timp a tuturor lucrărilor”, a precizat Termoenergetica.