Înainte de a preda cheile Palatului Victoria – în loc să-şi facă bagajele sau să verifice dacă alegerile
sunt bine organizate, barem tuş să fie – Tăriceanu a ieşit la rampă cu o avalanşă de măsuri anticriză. Miliarde peste miliarde, investiţii, locuri de muncă, relaxări fiscale, un program de început de mandat, iar nu un raport de final. Aiurea, un simplu discurs electoral. Tot o zăpăcire, pare-se deliberată, a electoratului îl are ca protagonist pe Traian Băsescu. O bună parte a recitalului de luni seara, de la Teatrul Naţional, a dedicat-o, alături de fantasmagorica „lovitură de stat”, desemnării premierului, după scrutin. Care, susţine, va fi doar acela agreat de d-sa, nu neapărat cel rezultat din alegeri sau din coaliţii postelectorale. Preşedintele afirmă – prefigurând o republică ultraprezidenţială – că nici art. 85 al Constituţiei („Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru (…)”, nici art. 103 („… în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament, ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”), că numele şi culoarea politică a premierului, deci a Guvernului, depind în mod absolut de voia sa. Atunci, ce rost mai au alegerile? Ce rost mai are o coaliţie postelectorală, care să se prezinte la Cotroceni cu un premier nominalizat şi cu demostraţia aritmetică a susţinerii parlamentare? Şopârla prezidenţială mai are o ţintă: mobilizarea electoratului pedelist şi descurajarea celorlalţi. La rându-i, Parlamentul îl poate fenta pe Preşedinte, respingându-i o dată, după 60 de zile, premierul şi evitând refuzul a doua oară, deci, dizolvarea (art. 89), prin manevra neîntrunirii cvorumului, la o nouă dezbatere. Din şicană în şicană, boala s-ar lungi. Exact când, criza deja face ravagii, e nevoie de luciditate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro