Pentru a veni în sprijinul românilor care nu îşi pot asigura traiul zilnic,dar şi pentru a-i ajuta pe producători şi comercianţi doi senatori vor ca toate produsele alimentare care mai au o săptămână până la expirare să se ieftinească cu 70 la sută. Astfel, senatorii Ovidiu Isăilă-PDL şi Steliana Miron-PPDD au iniţiat un proiect de lege prin care vor impune ca toţi comercianţii să ieftinească cu 70 la sută produsele alimentare a căror termen de de valabilitate expiră într-o săptămână. În acest mod alimentele vor putea fi achiziţionate şi de către cei care nu îşi permit să le aibă la preţul normal.
„Cred că dacă marii comercianţi vor aplica acest discount de 70 la sută la alimentele care mai au o săptămână până le expiră termenul de valabilitate, atunci şi oamenii care nu au posibilitatea să le cumpere la preţul lor de raft îşi vor permite să facă acest lucru.De altfel în toată lumea se caută soluţii pentru a stopa risipa de alimente”, ne-a spus Steliana Miron.
Colegul său Ovdiu Isăilă spune că dacă se va aplica această măsură, atunci, vor avea de câştigat oamenii care nu au bani suficienţi, producătorii şi comercianţii, dar şi bugetul statului.
„Prin punerea în practică a acestei măsuri, venim în sprijinul populaţie sărace, al producătorilor şi al comercianţilor. Primii vor avea posibilitatea să aibă pe masă mâncare ieftină pe care nu şi-o permit, producătorii vor încasa banii pe marfa livrată iar comercianţii la fel întrucât nu vor râmâne cu ea pe rafturi şi nu vor fi nevoiţi să plătească bani grei pentru distrugerea alimentelor”, spune Isăilă.
Nu doar românii risipesc alimentele ci toţi cetăţenii UE. Cum preţurile cresc constant, forurile de la Bruxelles s-au găndit să construiască o strategie prin care, până în 2020, resursele alimentare să fie utilizate mai eficient. Un prim pas îl reprezintă declararea anului 2014 anul de luptă împotriva risipei de alimente, în condiţiile în care europenii aruncă aproape 90 de milioane de tone de alimente anual.