produsele care ating maturitatea comercială, retailerii alimentari oferă şi reduceri de până la 50%. “Noi când avem produse cărora li se apropie termenul de expirare le punem pe câteva rafturi separate, la preţuri mai mici, pentru a le vedea clienţii. Cele care au etichetă verde sunt produse la promoţie, pe care le oferim la un preţ special”, ne-a declarat un reprezentant al unui magazin Profi. Această strategie este adoptată aproape unanim de marile lanţuri de retail. Şi de obicei produsele alimentare se vând pentru că preţurile sunt atrăgătoare. Ei bine, nu acelaşi lucru se poate spune şi în cazul magazinelor mici, de cartier.
“Vânzătoarele noastre monitorizează foarte atent produsele din magazine, iar când acestora li se apropie termenul de expirare, sunt scoase la vânzare, dar de obicei nu se vând. Oamenii se feresc de produsele cu termen apropiat de expirare, neştiind că de cele mai multe ori acestea sunt comestibile”, ne-a declarat Elena Buzoianu, manager al Leviral, un magazin alimentar de cartier.
Ce cred experţii externi
Asociaţia Green Evolution a desfăşurat în anul 2014, cu suportul Mega Image, membră Delhaize Group, un proiect -pilot denumit “Food Evolution”, prin care a iniţiat o minicampanie pentru conştientizarea impactului risipei de produse alimentare asupra mediului.
“Am încercat să dezvoltăm şi să promovăm acest proiect şi în alte lanţuri de supermarketuri din Bucureşti, din păcate însă, acestea nu ne-au răspuns, fiind prea ocupate de managementul businessului generator de profit decât de importanţa acestui subiect”, ne-a declarat Mihaela Roventa, CEO Green Evolution.
Şi noi am cerut câteva informaţii oficialilor marilor lanţuri de magazine. dar ne-am lovit de tăcere, acestea nefiind interesate să împărtăşească strategia de distribuire a produselor aflate în apropiere de expirare.
Mica mare diferenţă de exprimare
Foarte puţină lume cunoaşte faptul că multe produse alimentare pot fi consumate dacă pe produs este scris “a se consuma de preferinţă înainte de …”. Asta înseamnă că până la data respectivă produsul îşi menţine calităţile la un nivel maxim: gust, culoare, aromă, etc. Această exprimare este diferită de termenul “a se consuma până la…” (formulare specifică produselor perisabile: peşte, carne tocată etc.). Cu siguranţă că înţelegerea acestei diferenţe ar genera mai puţină risipă individuală de produse alimentare. Iată alăturat două tabele cu diferite alimente şi cât rezistă ele în funcţie de starea lor.
Statul şi strategiile expirate
2013, statul român a creat un grup de lucru format din 20 de autorităţi, instituţii şi organizaţii naţionale care au elaborat un plan de măsuri strategice pentru a scădea risipa de alimente. Ca la noi însă… Mai întâi se cheltuiesc bani pe nişte studii, urmează stabilirea unor obiective, apoi elaborarea unei strategii naţionale şi, la final, analiza cadrului legislativ naţional. De-abia după tot acest proces, statul român va începe să ia nişte măsuri, dar şi acelea doar “pe hârtie”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro