Afacerile generalului Decebal Ilina, fostul șef al spionajului militar. Contracte cu diplomați și eroi americani, trădători și alți ofițeri români

 4 comentarii
Colaj afacerile generalului Decebal Ilina

Generalul Decebal Ilina a fost, înainte de 1989, ofițer al Direcției de Contraspionaj a MApN. În perioada 1991-1997 a condus Departamentul de Informații a Armatei cu o pauză între 1992 și 1993, când a ocupat funcția de șef al Direcției Contraspionaj Militar. 

Începând cu 1998, timp de doi ani, Decebal Ilina a fost șef al Departamentului Înzestrare și Servicii din cadrul Ministerului Apărării și apoi, până în 2005, secretar de stat pentru Industria de Apărare în Ministerul Industriei și Resurselor.

Controlează firma care livrează sistemele optice pentru Armată

Acum, la vârsta de 77 de ani, Decebal Ilina încă este implicat în afaceri, fiind președintele Consiliului de Administrație al Pro Optica SA. 

Desprinsă din Întreprinderea Optică Română (IOR) în 1990 și privatizată de FPS în anul 1999, Pro Optica a devenit cunoscută datorită actorului și omului de televiziune Florin Călinescu, care a fost acționarul majoritar, prin firma sa - Florin Călinescu Media Company Impex SRL.

În 2014, Florin Călinescu își vinde părțile din firmă, iar acționarul majoritar devine Global Synergy Consult SRL, deținută de Marinică Mîrzu Dănilă, persoană aflată de la început în afacere, ca director. Acum, în Global Synergy Consult SRL sunt asociați Marinică Mîrzu Dănilă și fiul său Andrei Dănilă Mîrzu.

Decebal Ilina a apărut în Pro Optica în anul 2015, când i-a luat locul lui Marinică Mîrzu Dănilă în fruntea Consiliului de Administrație al societății pe acțiuni.

Pro Optica este lider pe piața românească în sectorul de soluții optice pentru apărare și securitate (cum ar fi sisteme de ochire, aparatură night vision etc.) și un important beneficiar de bani publici prin contractele cu Ministerul Apărării.

Puțin înaintea lui Decebal Ilina, în perioada 2011-2014, prin CA al Pro Optica a trecut și Marius Eugen Opran, general STS în rezervă.

Legăturile de afaceri ale generalului Opran

Opran a mai fost și secretar de stat în MAI şi consilier personal al preşedintelui Ion Iliescu. De asemenea, a condus UGIR 1903 și, conform LinkedIn, a ocupat poziții importante legate de NATO. 

Opran a mai administrat și câteva companii de stat: Petrolimportexport SA (până să fie privatizată în 1999), Telecomunicații CFR SA (2004-2005) și Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA (2003-2005).

În privat, Opran a fost implicat direct, ca asociat sau ca administrator, în 14 firme românești. În aceste afaceri a fost asociat cu angajați de la Nuclearelectrica, cu preşedintele Federaţiei Patronale a Metalelor Preţioase şi Semipreţioase, cu oameni din conducerea UGIR 1903, cu cetățeni străini, cu oameni de afaceri susținători ai PSD, dar și cu Manole Răzvan Cernăianu (în firma Cyber Smart Defence SRL), cunoscut ca hackerul TinKode, care a fost condamnat, în 2012, la doi ani cu suspendare și plata unor daune în valoare de 120.000 de dolari pentru că a atacat site-urile NASA, Oracle, Pentagon și Armata SUA. 

Opran a mai fost, între 1998 și 1999, președintele CA al Solar Boneh SA, firmă care a beneficiat (ca și altele ale lui Opran) de multe contracte cu statul și în care administrator a fost (între 1998 și 2001) și Dan Ioan Popescu.

Generalul Opran a fost implicat în multe afaceri de răsunet după 1990, în special cu echipamente de telecomunicații. În prezent, Opran nu mai face nicio afacere în România, dar unele dintre firmele în care a activat încă funcționează.

De-a lungul timpului, Opran a făcut afaceri cu nume grele, cum ar fi generalul Ion Plăviciosu (fostul șef al Institutului de Cercetări Militare de la Clinceni) sau cu generalul Nicolae Irimie (locțiitor al șefului Departamentului Înzestrării al Armatei până în 2005).

Legăturile de afaceri ale generalului implică și nume civile, cum este Adrian Mitu (fost secretar general-adjunct al Camerei de Comerț și Industrie a României, fost secretar de stat la MAE și la Ministerul Economiei, fost consilier al lui Codruț Șereș) sau cu Cristian Lulache (fiu al generalului Ion Lulache, fost șef al Direcției Mobilizare din MApN, fost asociat cu generalul Atanasie Stănculescu, naș de cununie al PNL-istului Cristian David).

Asociat cu un diplomat american

În anul 2004, Marius Eugen Opran fondează Cube Consulting Company SRL (firmă care a participat și la licitația de desemnare a consultantului pentru securizarea granițelor României de la Marea Neagră).

Doi ani mai târziu, Decebal Ilina s-a asociat și el în firmă, unde a stat până în 2017 când aceasta a fost radiată.

În 2007, în Cube Consulting Company mai apare un personaj interesant, americanul Michael Einik Myron.

Michael Einik Myron este diplomat și a fost consilier la Biroul American pentru Combustibili şi Energie, consilier la ambasadele SUA din Abuja (Nigeria), Brasilia (Brazilia) şi Moscova (pe vremea URSS) și a fost însărcinat cu afaceri și șef adjunct al misiunii pe când ambasador SUA în România era Alfred Moses (între 1994 și 1997). După România, Einik a fost trimis la post în Macedonia.

De altfel, Einik a și administrat firma de imobiliare Ambas Invest SRL, fondată de Alfred Moses la Turda, în anul 2007.

Tot în județul Cluj, Einik a fost asociat cu membri ai familiei Rațiu în firma Casa Rațiu de Nagylak SRL (care împărțea sediul social cu firma lui Moses) cu scopul de a dezvolta un complex turistic la Turda.

În România, pe lângă afacerile cu generalii români, Myron a mai fost implicat în afaceri imobiliare și cu energie (mai ales cu gaze naturale).

Myron și celălalt american adus în România

În 2002, Michael Einik Myron devine vicepreședinte al CA al Sinaia SA după ce firma americană Rainbow Ride Consulting L.L.C. din Texas (firmă prezentă în multe afaceri din România și ai cărei beneficiari finali sunt oameni de afaceri israelieni) devine acționar în locul Bellway L.L.C. din Huston.

Dar prima afacere din România în care Myron a participat direct a fost în 2003 prin deschiderea IPD Romania SRL (redenumită International Project Development SRL) la București.

Societatea comercială a fost fondată de un offshore din Seychelles, Hemisphere Development International Limited, și administrată de Myron Michael Einik. După câteva luni, în firmă intră un alt american, Ronald E. Ray.

În 2005, Ray iese din firmă și își cesionează părțile lui Myron care devine asociat (50%) cu firma din Seychelles. Apoi, după un an, Myron preia toată firma, iar în 2012 îi suspendă activitatea.

Eroul din Vietnam și gazul românesc

Ronald E. Ray este un fost ofițer al Armatei SUA recompensat cu cea mai înaltă decorație, Medalia de Onoare, considerat un erou pentru acțiunile sale din războiul din Vietnam.

După ce a părăsit armata, Ray s-a implicat în afaceri imobiliare, a fost asistent special al Secretarului Comerțului al SUA și a susținut Partidul Republican lucrând în campaniile prezidențiale ale lui Ronald Reagan și George H.W. Bush.

În 1989, președintele Bush l-a numit secretar adjunct al Departamentului pentru Afacerile Veteranilor și a devenit președinte al Societății Medaliei de Onoare a Congresului.

O altă afacere în care este pomenit eroul american Ray, în jurul anului 2003, este Amgaz SA din Mediaș, unde apare prin firma sa din Statele Unite (deschisă în 1981 și care acum este inactivă) International Project Development USA Inc.

Alături de firma americanului mai erau asociați compania de stat Romgaz, Infochem Internațional (patronată de Horia Roșu, fostul consilier pe probleme de gaze naturale al ministrului Industriilor din Guvernul Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu) și offshore-urile cipriote Bossplace Management Limited și Synthema Enterprises Limited (ambele reprezentate de firma lui Horia Roșu).

Scopul înființării Amgaz a fost de a se ocupa cu stocarea gazelor naturale în depozitul Nades-Prod-Seleus, activitate pentru care Romgaz nu ar fi avut bani. 

Un an mai târziu, în 2004, reprezentanții Ministerului Economiei care deținea Romgaz, hotărăsc „transferul către Societatea Comercial Amgaz - S.A. Mediaș, pe principii economico-financiare, a drepturilor și obligațiilor care au ca obiect operațiunile petroliere de dezvoltare și înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru zăcământul Sarmatian III, Cetatea de Baltă și care fac obiectul acordului de concesiune a 51 de perimetre de dezvoltare-exploatare și exploatare petrolieră”.

În 2005, Myron a fost și el numit administrator pentru patru ani în Amgaz, alături de Peter Braun și alte patru persoane, dar au rămas în firmă până în 2007, când în acționariat a apărut GDF Suez.

Când a fost închisă, în 2016, patronii Amgaz erau Romgaz (35%) și GDF International (65%).

Apariția în acționariat a unui american născut în URSS

Dar prin intermediul acestei afaceri a apărut în scenă un alt personaj controversat, prezent în multe tunuri de răsunet, și anume Peter Braun, un american născut în URSS, care era reprezentantul firmei Internațional Project Development USA Inc (patronată de americanul Ronald E. Ray).

Cea mai cunoscută afacere în care a fost implicat Braun a fost privatizarea Alro Slatina în favoarea rușilor. De altfel, Braun a fost vicepreședintele CA la Alro şi președinte al Conef, deţinute acum de oligarhul rus Vitali Machitski. Cunoscut ca un apropiat al fostul primar Adriean Videanu, numele lui Braun mai este legat și de scandalul imobiliar Cathedral Plaza, și de unele drepturi litigioase cu terenuri, mai ales din nordul Capitalei.

Și acum, la 68 de ani, Braun îmbină, prin câteva firme pe care le controlează, afacerile din imobiliare cu cele din energie, în care și-a implicat și familia.

Myron Michael Einik și tovarășul său Peter Braun au făcut afaceri împreună și prin Amgaz Furnizare SRL (fondată în 2006). La început, alături de ei a fost asociată și Monica Roșu, fiica lui Horia Roșu (fostul angajat al Ministerului Industriilor). În 2007, firma este preluată de Adrian Ivan care o vinde mai departe lui Alin Ardelean (fiul fostului șef al Doi și-un Sfert) și partenerilor săi de afaceri.

Amgaz Furnizare se numește acum Nova Power & Gas SRL (un important trader de energie și gaz) și este deținută de compania E-Infra, controlată de frații Simion și Teofil Mureșan și omul de afaceri Marian Pantazescu.

Pe diplomatul Michael Einik Myron l-am mai găsit cu afaceri și în Letonia prin firmele Evoled și Koatum în care a fost asociat cu mai mulți ruși și letoni legați de mediul academic și politic de la Riga.

În 2005, Myron fondează, împreună cu soția sa Sarah M. Einik, firma de imobiliare Nudaey Invest SRL (fără activitate). Sarah Einik face afaceri, încă din 2003, cu Suzan Taher (fata cea mare a afaceristului Fathi Taher) prin firma Galeria Assemblage SRL (închisă temporar).

Afacerea militarilor

Total Consulting & Trading Grup SA a fost fondată în 2005 și este o altă afacere căreia i s-a dedicat Decebal Ilina.

Când a fost închisă, în anul 2009, firma îi avea ca asociați pe Decebal Ilina, Mihail Costache Codrescu (care în 2006 era șef serviciu Direcţia economico-financiară şi administrativă la Oficiul Naţional de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor), Ion Danciu (nepotul generalului Decebal Ilina, fost director în Romarm în perioada 1984-2006), Ilie Ivorschi (fost militar până în 1991, economist la Grupul Industrial al Armatei până în 1997, apoi la Arsenalul Armatei până în 2000 și Departamentul Înzestrării și Serviciilor Armatei până în 2001, cenzor Romarm Filiala Moreni, la fabrica de Armament Mizil, Arsenal Reșița și Uzina Automecanică Moreni, consilier al ministrului muncii Gheorghe Barbu în perioada 2005-2007, consilier general la Primăria Capitalei în perioada 2006-2008, consilier local la Sectorul 6 între 2008 și 2009, apoi consilier parlamentar și director general la Camera Deputaților, în paralel, între 2005 și 2010, a fost cenzor la Romtehnica, suprapuneri de funcții care au atras atenția ANI), și Gheorghe Nemțanu (fost director al Romarm, demis în 2005).

Crâșma devenită afacere de un miliard

Midmar Callatis SRL este o altă firmă prin care a trecut Decebal Ilina. A fost fondată în decembrie 2005 la Mangalia de Ion Preda cu scopul de a se ocupa de restaurante. În 2008, își adaugă la obiectele de activitatea și producția și distribuția de energie electrică.

Patru ani mai târziu, Midmar Callatis apare drept coproprietar ale unor terenuri din județul Constanța alături de firma Enol Grup SRL (o firmă a unor băieți deștepți din energie) pentru dezvoltarea unor parcuri eoliene. Decebal Ilina apare în firmă în anul 2012.

În 2014, asociați erau Decebal Ilina, Ion Preda (asociat în altă firmă cu Viorel Grigorenco, fost partener de afaceri cu fratele fostului șef al SIE Ioan Talpeș), Ana Mihaela Preda, Steluța Bercea, Gabriel Bercea (asociat și în Midmar Star care a avut contracte mari cu Garda de Coastă și în alte firme legate de energie), Constantin Mureșanu, Aurel Itu și Dorinel Mihai Mucea (fost adjunct al șefului Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, condamnat pentru trădare prin transmitere de secrete în cazul „privatizărilor strategice” în care au fost implicați și ministrul Codruț Șereș, bulgarul Stamen Stanchev și spionul azer Vadim Benyatov). 

Totodată, Mucea a fost cel care a negociat contractul de privatizare al celei mai mari companii româneşti - SNP Petrom, companie transferată în 2004 sub controlul societăţii austriece OMV.

Mucea dispare din firmă, dar în 2018 reapare ca reprezentant al Cantyon Creek SRL (prezentă în mai multe afaceri cu energie și fondată de un australian), devenită asociat juridic în Midmar Callatis SRL.

Afacerea „Nero” cu eoliene

Acum, Midmar Callatis este deținută de Nero Adamdel Renewables SA, care, la rândul ei, îi are ca asociați pe Nero Renewables NV din Țările de Jos și Danube Wind Holding 2 S.A.R.L. din Luxemburg, firme implicate în mai multe proiecte cu eoliene.

Afacerea „Nero” cu eoliene, plecată de la Midmar Callatis care la început se ocupa cu restaurantele, cuprinde acum un conglomerat de firme și este estimată la aproximativ 1,5 miliarde de euro.

De-a lungul timpului, pe lângă implicarea lui Decebal Ilina, au mai pus umărul multe alte firme și persoane cunoscute cum ar fi Emanuel Babici (cunoscut industriaș și fost ministru adjunct și secretar de stat în Ministrul Industriei la începutul anilor ’90) sau Silviu Boghiu (fost director Electrica trimis în judecată de DNA în 2005 pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni - luare de mită; spălare de bani; delapidare; fals în înscrisuri; fals intelectual la legea contabilităţii; instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată - și achitat definitiv în 2013).

Afaceri cu un trădător

În 2002, Decebal Ilina fondează, împreună cu viitorul trădător Dorinel Mihai Mucea, implicat în „Dosarul privatizărilor strategice”, cu Dan Rădulescu, cu Georgeta Rădulescu și Geda Prodexim SRL (producător de tractoare și controlată de Dan Rădulescu), firma Agroleasing SA. Ilina părăsește firma în 2005, iar Agroleasing este radiată în anul 2012.

Dorinel Mucea a fost unul din principalii sponsorii ai PSD în anul 2001, după care a devenit reprezentantul Ministerului Economiei în consiliile de administraţie ale companiilor Termoelectrica, Transelectrica, Hidroelectrica, Electrica şi Petrom.

Pe lângă Midmar Callatis SRL, unde apare asociat cu generalul Ilina, Mucea a fost acţionar sau administrator la mai multe companii cu diverse domenii de activitate.

Acuzat că a fost șeful „corbilor” din România

Istoricul Marius Oprea face, într-o postare recentă pe Facebook, o serie de acuzații grave la adresa generalului Decebal Ilina, susținând că acesta ar fi condus reţeaua GRU (serviciul de informații militare al Rusiei) din România, drept succesor al lui Nicolae Militaru.

Potrivit lui Oprea, la mijlocul anilor ’90 s-a produs o „predare de ştafetă” în reţeaua rusă de informaţii GRU din România: vechii „corbi” (agenţii GRU din epoca ceauşistă) au fost înlocuiţi de „corbii tineri”, conduşi de un general - identificat prin indicii cu Decebal Ilina. 

Istoricul mai susține că Ilina ar fi activ implicat în comerțul cu armament: de exemplu, în timpul conflictelor africane, România, sub conducerea sa sau cu implicarea generalului, ar fi furnizat arme ambelor părți implicate. Oprea mai acuză că industria de apărare a falimentat în mare măsură din cauza rețelei de căpușare care ar fi fost coordonată de generalul Ilina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    WallachianCitien 17.10.2025, 09:54

    Slabiciunea, vulnerabilitatea Romaniei, a fost, este vor fi si ramane aceste servicii de siguranta nationala, cum sa te simti in siguranta in tara asta cand personajele care trebuie sa asigure, te-ar vinde si te-ar comercializa pentru siguranta economica a propriei lor persoane si-a neamului lor. Si mai au pretentii si la onoarea si demnitatea cetatenilor tarii, hai sa fim seriosi !

  • Avatar comentarii

    georgetrusculescu 17.10.2025, 13:33

    Nu-i i mai satura dracu pe aceste ploșnițe umane.... Oare când vor dispărea acești paraziți din societatea românească?

  • Avatar comentarii

    Xxx_yyy 17.10.2025, 13:52

    România este un veritabil El Dorado! Al generalilor, firește! Doar aici, revoluția română a avansat ta major la căpitan și plutonier la maior. Exceptând personalitățile, ridicate în grad de la soldat sau cel mult caporal la colonel. Îi vedeți pe măscăricii ăștia în stare să lupte într-un război!?!?? La o adică, își pun stelele, câte or avea, pe spinare și se duc dracului, lăsând proștii să-și apere glia și poporul!

  • Avatar comentarii

    sarivisionyahoo.com 18.10.2025, 08:09

    O bandă de hoți! Toată țara asta e vai de capul ei!

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!