O profesoară le explică elevilor din două comune din Brașov cum să se ferească de fake news și de droguri: „Ei m-au rugat să mă gândesc la un astfel de proiect”

Comentează
Alexandra Jalba si elevii (foto Teach for Romania)

Alexandra Jalbă (26 de ani), profesoară de istorie la școlile din localitățile Apața și Homorod (județul Brașov), le predă elevilor lecții de dezvoltare personală, îi învață despre fake news și pericolul consumului de droguri și îi readuce în bănci pe mulți dintre copiii care au abandonat școala.

O tânără din Cluj, Alexandra Jalbă, a renunțat la o slujbă confortabilă în domeniul artelor ca să le predea istorie copiilor din două sate sărace, să îi învețe să fie responsabili, să se cunoască și să își urmeze visurile.

Alexandra a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie, specializarea Istoria Artei, și o perioadă a organizat expoziții de artă la o galerie din Cluj-Napoca. Voia însă o schimbare și mai multă implicare din partea ei în ceea ce făcea, așa că a urmat cursurile intensive ale Teach for Romania, o organizație neguvernamentală care selectează persoane cu diferite profesii și le școlește, trimițându-le apoi ca învățători și profesori în cele mai sărace comunități din România.

Acum predă istorie în două localități din Ardeal, Apața și Homorod (județul Brașov), după ce inițial a început ca învățătoare. Multe familii din cele două localități au plecat în străinătate, iar cele care au rămas se luptă cu sărăcia. Este o introvertită, dar și-a depășit această limitare pentru că își dorește să contribuie la dezvoltarea prin educație a comunității unde a ales să predea.

Alexandra Jalbă a predat inițial claselor I-IV, dar acum îi învață istoria și pe copiii din clasele mai mari (foto Teach for Romania)

„Am căutat ceva care să îmi satisfacă partea emoțională și implicarea pe care o căutam cu adevărat în educație”, spune profesoara. Folosește la clasă metode nonformale, prin care își apropie elevii și îi atrage către istorie, o materie destul de rigidă.

Învățare prin joacă

La clasele a V-a și a VI-a merge pe învățarea prin joacă, iar implicarea elevilor este cu totul alta. „Am folosit inclusiv un joc de pe telefon, prin care i-am ajutat pe copii să înțeleagă diferențele între un stat democratic și unul totalitar. Informația a fost mult mai bine integrată, pentru că lecția a fost percepută ca o relaxare, nu ca pe ceva ce trebuie să învețe”, explică Alexandra Jalbă.

Munca ei nu se termină după orele de curs. Tânăra a mers la familia fiecărui copil din clasa ei pentru a afla cât mai multe despre aceștia și condițiile în care trăiesc. Nu i-a fost ușor să îi convingă pe unii dintre părinți să își lase copiii la școală, mai ales după izbucnirea pandemiei, dar a reușit treptat să le câștige încrederea.

Pericolul consumului de droguri

Elevii au surprins-o când i-au cerut informații și soluții pentru a evita pe viitor consumul de droguri, una dintre marile probleme cu care adolescenții și tinerii din România se confruntă în prezent.

„Sunt la o vârstă la care informațiile de orice gen, dar și tentațiile, sunt peste tot. Împreună cu copiii am gândit acest proiect. M-am gândit că este mai bine să primească informații pe acest subiect din surse credibile, astfel încât pe viitor să nu alunece pe panta consumului de droguri”, spune dascălul.

Alexandra este susținută în proiectul său de Uipath Foundation, o organizație neguvernamentală care sprijină copiii din zone vulnerabile să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor prin accesul egal la educație.

Lecții despre fake news

În viitorul apropiat va invita la clasă lucrători de la DIICOT și asociațiile care se ocupă de prevenirea consumului de droguri pentru a le explica și cât de grave sunt implicațiile acestui fenomen și a le răspunde la întrebările care îi preocupă.

Cu elevii de clasele a VII-a și a VIII-a face și lecții de dezvoltare personală, astfel încât să înțeleagă de ce se comportă într-un fel sau altul în diverse situații de viață.

Tot de la ea, copiii au aflat și despre fake news, un fenomen care a căpătat amploare în ultimii ani. „Este important ca elevii să afle ce efecte pot avea informațiile pe care le iau din mass-media, dar și cele care se pot produce dacă nu comunică date corecte mai departe”, punctează Alexandra Jalbă.

Cum încearcă să combată abandonul școlar

Își învață copiii să se exprime liber la clasă și le creează spațiul de care au nevoie ca să arate că sunt responsabili în ceea ce fac. Comunitatea în care predă este una săracă și duce o muncă constantă cu părinții pentru a-i convinge că merită să își trimită copiii la școală și nu la munca câmpului.

„Dacă nevoile de bază nu sunt acoperite, este greu pentru copil să mai găsească un rost în școală”, explică profesoara.

A reușit în cele mai multe cazuri de abandon școlar să readucă elevii la clasă, dar au fost și situații în care s-a lovit de refuzul părinților de a mai comunica, în special în învățământul primar, și a acceptat acest lucru pentru că exista riscul ca elevii să fie prinși la mijloc și să aibă de suferit psihic și emoțional. Nu se dă bătută niciodată, iar perseverența dă roade întotdeauna.

Dacă discuți mai mult cu un copil, nu ai cum să nu identifici o zonă sensibilă și să îl faci să vină mai aproape de tine și de materia ta. Sunt încă la momentul în care explorez și descopăr fiecare copil în parte. Este important să ai un echilibru în ceea ce faci. Dacă ești prea insistent sau pui prea multe întrebări, elevul va avea tendința să se distanțeze, ca și părinții.Alexandra Jalbă, profesoară

Visul unor copii de la țară

Deși predă de mai puțin de un an, a reușit să le câștige încrederea și copiii nu ezită să i se confeseze în legătură cu problemele pe care le au la ore, știind că împreună vor găsi soluții.

Într-o comunitate vulnerabilă, unde majoritatea copiilor se luptă să termine opt clase, Alexandra Jalbă discută cu elevii săi despre visul lor de a urma un liceu și a face apoi ceva ce îi pasionează. Mai mulți liceeni invitați la o discuție online le-au explicat copiilor de gimnaziu cum le poate schimba viața un astfel de pas.

„Este important ca elevii să fie încurajați și ghidați să meargă la liceu pentru a urma apoi o profesie vocațională. La clasă nu sunt la fel de deschiși la o astfel de discuție de multe ori din motive personale și tocmai de aceea este important să creezi cadrul în care aceasta să aibă loc”, spune profesoara.

Învață zilnic de la copiii ei la fel de mult pe cât învață ei de la ea și de multe ori le preia ideile pentru a face orele de curs mai interesante. „Școala este un spațiu unde copiii se pot dezvolta, este important să știe asta și să găsească răspunsuri la întrebările care îi frământă, dar și un sprijin atunci când au nevoie”, crede Alexandra Jalbă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!