4065-162969-23casa_criminal.jpg

Ziua de duminică a început normal pentru membrii familiei Gherman, din Iaşi. Mihai, capul familiei, a plecat la spital, unde este şofer pe ambulanţă. Soţia sa, Cristina Ionela, a rămas acasă, alături de cei doi copii ai lor, o fetiţă de cinci ani şi un băiat de 13. În timp ce femeia lucra la calculator, fiul ei, Teodosian, a urcat în pod şi într-un rucsac a îndesat o pătură, o foarfecă, un cuţit, cortul şi trei 4065-162971-23cristinaghermanfotografietrimisadeunuldintrecititoriicotidianuluibunaziuaiasicopy.jpgvolume din seria Winnetou, de Karl May.

I-a strivit craniul

După ce şi-a pregătit bagajul, a luat un ciocan şi s-a apropiat de mama sa, prin spate. Cu o lovitură în cap a trântit-o la pământ, apoi şi-a continuat “treaba”. “Nici el nu ştie câte lovituri a dat. Chipul victimei era desfigurat: nu mai avea dinţi, în locul nasului era o gaură, ochii erau înfundaţi. Loviturile au fost aplicate cu putere, pentru că sângele a ajuns la un metru pe perete, deasupra victimei”, a povestit şocat procurorul Victor Codreanu.

După ce şi-a ucis mama, băiatul a luat- o pe sora lui şi au plecat împreună. A lăsat-o pe micuţă la un centru de plasament din apropierea municipiului Iaşi. Le-a spus angajaţilor de acolo că nu o cunoaşte şi că a găsit-o pe drum. Înainte ca aceştia să se dezmeticească, Teodosian s-a făcut nevăzut. Planul lui era să fugă în munţi.

Şi-a părăsit sora la un orfelinat

“Ştia să se orienteze, învăţase de la mama sa, profesoară de geografie. Voia să plece în munţi, ştia că spre vest sunt Carpaţii”, a mai spus procurorul. A fost însă ajuns din urmă de poliţiştii chemaţi la centrul de plasament. Oamenii legii voiau doar să afle mai multe informaţii despre fetiţa „găsită”, dar nu au avut timp să întrebe.

4065-162973-ssddd.jpg

“Am omorât-o pe mama, dar nu ştiu de ce”, a spus imediat băiatul. Tatăl criminalului este în stare de şoc. “Nu mai pot trăi aici. Nu pot să mai dorm în casa în care am spălat de pe jos sângele soţiei mele. E un coşmar ceea ce s-a întâmplat şi singurul lucru la care mă gândesc este să o protejez pe fetiţa mea care încă nu a înţeles ce s-a întâmplat”, ne-a mărturisit Mihai Gherman.

Şi-a înjunghiat tatăl în somn

În urmă cu doi ani, Mihai Gherman, tatăl băiatului, a depus o plângere spunând că persoane necunoscute l-au înjunghiat în timp ce dormea şi i-au răpit fiul din cameră. Poliţiştii au ajuns la concluzia că numai fiul său putea fi atacatorul.

4065-162970-23mihaighermansotulprofesoareiucise8.jpg

Cu toate acestea, bărbatul l-a apărat şi a retras plângerea, spunând că a căzut şi că s-a rănit într-un cui. Ieri, tatăl criminalului a solicitat analize, ca să vadă dacă a fost otrăvit. Bărbatul s-a simţit rău şi s-a gândit că poate băiatul a vrut să-l omoare şi pe el. Rezultatele analizelor au ieşit însă negative

Nu regretă nimic

Procurorul Victor Codreanu, care s-a ocupat de caz, a fost uimit de comportamentul lui Teodosian. “M-a impresionat, este foarte inteligent şi cuminte, însă nu regretă ce a făcut. A spus că nu îi pare rău şi că a fost o răbufnire. La încheierea audierilor, copilul a cerut să i se dea cu el la spital cărţile cu Winnetou. Acela a fost singurul moment care i-a trădat vârsta, arătând că este încă un copil”, a spus Codreanu.

Criminalul de 13 ani a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde medicii îl vor supune unei expertize psihiatrice. Dacă se va stabili că a avut discernământ, băiatul va ajunge la un centru de reeducare. Dacă însă expertiza va arăta că are probleme psihice, Teodosian va rămâne internat la Socola. După legile actuale, minorul nu va răspunde penal pentru fapta sa, pentru că nu a împlinit 14 ani.

fotografii: Bună Ziua Iaşi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.