„Am supravietuit in lagar pentru ca le-am desenat rusilor pe brate forme apetisante de romance”

„Rusii m-au condamnat la moarte. Mai bine de doua saptamani am trait asteptand ziua in care aveam sa fiu pus in fata plutonului de executie. Au fost cele mai teribile zile din viata mea, pentru ca nu mai exista speranta”, isi incepe povestirea oftand Petru Munteanu. Barbatul, acum trecut de 91 de ani, isi petrece batranetea singur, intr-un mic apartament din centrul Capitalei, inconjurat de amintiri. Povestea vietii lui e, de acum, istorie. (Camelia Stan, Catalina Lohan)
Am intrat in apartamentul micut gandindu-ne ca vom gasi un batran fara vlaga. Spre mirarea noastra, am descoperit o persoana plina de viata. In ciuda celor 91 de ani, batranul veteran are o activitate intensa. Isi petrece o mare parte a timpului in fata masinii de scris, povestindu-si viata si compunand poezii.
Povestea condamnarii la moarte a lui Petru Munteanu, de un tribunal militar sovietic, este lunga. In acele zile, romanii erau pedepsiti pentru fapte minore. In celula condamnatilor la moarte, Petru povesteste ca a intalnit tineri nevinovati, care si-au pierdut viata din nimic. „Impreuna cu mine, proaspat condamnat la moarte, a fost impins in incaperea celor ce urmau sa fie executati un flacaiandru de vreo 18 ani. La indemnurile tatalui sau, el plecase in adancul padurii, ca sa-si ascunda cei doi cai, pana la trecerea sovieticilor care nu ratau nici o posibila prada. Asta era „crima” pe care o savarsise tanarul: incercase sa-si puna la adapost animalele fara de care nu putea supravietui. Acest lucru era considerat terorism de armata rosie, iar pedeapsa era una singura: condamnarea la moarte”, ne povesteste batranul. De altfel, si condamnarea lui s-a produs tot dintr-o prostie. Era comandantul unui pluton de ostasi romani care primisera ordin sa transporte alimente pe front. I-a prins noaptea pe drum si au dat nas in nas cu cativa soldati sovietici, bauti. S-a iscat o incaierare, in care a fost impuscat un rus. Petru a fost luat pe sus de „aliati” si bagat in temnita. Fara drept de apel, dupa cateva zile a fost condamnat la moarte.
Din fericire, destinul ii rezervase tanarului locotenent roman mult mai multe zile decat ii fusesera scrise pe decizia de condamnare. Printr-o intamplare fericita, pedeapsa i-a fost comutata la zece ani de lagar, munca grea, in Siberia. „Am reusit sa scap cu viata din lagar numai datorita unor mici siretlicuri. Prima idee salvatoare mi-a venit dupa ce, accidentat fiind, am fost transportat la spitalul lagarului. Aici viata era mult mai buna, macar pentru faptul ca nu mai mergeam la taiat busteni. Asa ca am incercat sa-mi prelungesc sederea aici. Dupa cateva zile de gandire, mi-a venit ideea salvatoare: sa construiesc in curte un ceasornic solar. Pe vreme frumoasa, oricine putea sa vada ora exacta. Constructia nu a fost complicata, mai greu a fost insa cu materialele. Am gasit pana la urma cateva caramizi, reziduuri de var si o teava dreapta de fier care, prin umbra pe care o lasa pe cadranul alb, potrivit miscarii soarelui, indica ora. Asa am avut norocul sa-mi petrec mai multe zile in spital, ferit de eforturi si de amenintarea foamei permanente”, isi aminteste veteranul.
Cel mai mare noroc l-a avut insa cu deosebitul sau talent la desen (n.r. in viata civila, Petru Munteanu a fost profesor de desen). Cu nu prea multa stradanie, detinutul le-a convins pe bucataresele din lagar ca le-ar putea picta flori pe peretii incaperii in care gateau. Femeile i-au rasplatit imediat ideea cu un castron de terci. Asa, ca sa-i vina chef de munca. Greul a inceput atunci cand si-a dat seama ca n-are de unde sa faca rost de culori. Si-a stors mintea si intr-un final a reusit. „Culoarea neagra am obtinut-o din tabla afumata pusa deasupra opaitului care ardea noaptea. Nuantele de albastru le-am facut din cele cateva picaturi de cerneala date pe furis de cineva care lucra in birourile contabile. Verdele l-am stors din iarba frageda ce crestea prin colturile mai ferite din jurul baracilor, iar rosul, dintr-o pastila de tinctura de iod, ceruta de la felcer”, isi aminteste Petru Munteanu.
Dupa ce a pictat cu succes peretii bucatariei lagarului siberian, vestea talentului sau s-a raspandit cu viteza. Femeile veneau la el cu fete de perna ca sa le contureze pe ele cate un desen pe care apoi acestea sa-l brodeze.
Iar soldatii rusi il puneau sa mai „dea o pensula” pe ici pe colo. Insa apogeul in desen l-a cunoscut atunci cand s-a apucat de tatuaje. „Din aproape in aproape, rusii au aflat ca ma pricepeam la pictura si mi-au spus sa le desenez si lor pe brate niste romance frumoase. M-am prins imediat cum se procedeaza si tatuajele mele au fost apreciate. In scurt timp, chipuri sau forme apetisante de romance au impanzit lagarul. Si m-am trezit ca am clienti chiar si din afara zidurilor lagarului, rusi adusi „la tatuat” de colegi”, ne povesteste batranul, uluindu-ne cu sumedenia de amanunte pe care si le aminteste.
Veteranul Petru Munteanu crede si astazi ca a supravietuit celor 10 ani de lagar datorita meseriei sale si siretlicurilor la care a apelat pentru a scapa de munca fortata. Si e hotarat acum sa nu paraseasca aceasta lume pana ce nu-si va pune pe hartie intreaga viata si experienta de supravietuire.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE