Americanca noastră Didi de la Amurtel strânge bani din artă pentru copiii defavorizați: „Să nu mai pună sendvișul în buzunar!”

Sora cu chitară

Dacă o întrebi despre situația din țara ei natală, Didi își pune palmele peste ochi. E un gest cu vocație de tic pe care probabil îl fac mulți americani zilele acestea.

Crescută în Connecticut, Denise Deshaies și-a dorit să-și dedice viața ajutării semenilor ei. După facultate – limbă și literatură franceză, a călătorit, a căutat și s-a întrebat cum ar putea să-și împlinească aspirațiile umanitare.

A lucrat ca voluntar, cercetașă, infirmieră. Într-un final, a devenit călugăriță budistă și a primit numele de Didi Ananda Devapriya. „Didi” înseamnă „soră” în hindi. La ocazii, poartă haină tradițională portocalie și ține chitara la îndemână, ca auxiliar al armoniei.

Tânăra din Madison, New Haven, a constatat că meditația nu i se potrivește, după cum mărturisea într-un reportaj din Libertatea. Fire activă, s-a alăturat Asociației Amurtel, o organizație internațională fondată în 1975, care acționează acolo unde există copii și femei în situații vulnerabile. Adică în zone afectate de sărăcie, dezastre naturale ori războaie. Haiti, Liban, Siret. Didi merge unde e nevoie să ajute oamenii „să inspire, să expire și să iasă din șoc”.

Casa cu 12 copii din Pănătău

Din 2005, Didi s-a stabilit în România și a devenit directoarea filialei Amurtel de la noi din țară. Principala ei responsabilitate constă în administrarea unui centru rezidențial pentru copii defavorizați, amenajat în comuna Pănătău, județul Buzău.

Pe 7 mai 2023, Didi a obținut cetățenia română, așa că putem afirma, fără a stresa prea mult dezordinea mondială, că este americanca noastră. Vorbește, de altfel, o română destul de fluentă, cu un accent atât de umblat prin tabere de sinistrați de pe diverse continente, că a devenit universal. Când nu e sigură pe un acord sau altul, întreabă.

Centrul din Pănătău înseamnă casă pentru 12 copii. Plus doi tineri adulți cu dizabilități. Copiii neglijați, abuzați sunt luați de la părinți de DGASPC și plasați în Familia Amurtel. Este alternativa la clasicele orfelinate, centre de plasament sau plasament la asistenții maternali.

În România, din cele 1.270 de servicii sociale rezidențiale destinate copiilor și tinerilor, listate de site-ul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), un număr de 277, adică aproximativ un sfert, sunt private. Media generală a copiilor și tinerilor îngrijiți într-o astfel de structură este de 14 copii/centru privat și 12 copii/centru public. În jur de 15.000 de copii și tineri pentru care statul a stabilit măsuri de protecție specială sunt găzduiți în aceste centre.

Unii copii sunt reintegrați în familiile lor, dacă situația de acasă se îmbunătățește. Alții rămân în centru până la majorat. Aici primesc tot ce au nevoie pentru a depăși traumele, nu doar hrană și adăpost, ci și atenție și afecțiune. Merg la școală, se joacă, își fac prieteni, descoperă lumea și, mai ales, subliniază Didi, se simt în siguranță. Au parte de stabilitatea și de protecția pe care nu le-au găsit în familia de bază. Și de o normalitate care include vizite la dentist, excursii, spectacole și cadouri sub brad.

„Binefăcătorii noștri au îmbătrânit”

Încă din pandemie, când Libertatea a vizitat pentru prima dată centrul din Pănătău, Didi își făcea griji legate de susținerea financiară a Familiei Amurtel. Centrul din județul Buzău a fost fondat de Cornelia Fischer, o elvețiancă din Zürich, care și-a mobilizat prietenii pentru a sări în ajutorul orfanilor din România postdecembristă.

„La început, erau vreo 300 de sponsori. Oameni simpli care făceau donații lunare sau anuale. Cei mai mulți dintre ei erau prietenii doamnei Cornelia. Acum, cred că au mai rămas în jur de 100 de sponsori. Binefăcătorii noștri au îmbătrânit. Au ieșit la pensie, s-au mutat în azile. Au plecat sau vor pleca, în mod natural, din lumea noastră. Doamna Cornelia s-a întors în Elveția, are peste 70 de ani”, explică Didi.

Începutul lui 2025 a fost unul abrupt pentru americanca în robă portocalie. Bugetul Familiei Amurtel a fost înjumătățit. „A scăzut cu 25.000 de euro. Iar acum ne străduim să acoperim această lipsă”. Suma nu e una imensă, dar mai important decât banii pentru bugetul anual, consideră Didi, e formarea unui cerc de sponsori români, care să preia ștafeta de la cei elvețieni.

„Trebuie să avem continuitate, pentru copiii din Familia Amurtel. Ne gândim și la companii, dar cred că de la oamenii simpli va veni baza. Așa cum a fost și până acum. Avem nevoie de prieteni. Pentru că susținerea nu e doar una financiară. Avem nevoie de voluntari, de persoane care să se implice în activitatea centrului rezidențial, la serbări, la excursii, la rezolvarea diferitelor probleme care se ivesc”.

Ce faci când „se destramă” Dacia

Grădina bio, pe care Didi o amenajase în satul Poieni, aproape de Pănătău, nu mai poate conta ca resursă. Pentru că fructele și legumele bio au ajuns destul de prezente în supermarketuri. „Coșul săptămânal pe care îl trimiteam abonaților noștri nu mai poate concura cu oferta actuală de pe piață. O să ne gândim să dăm altă utilitate grădinii”.

Nevoia te-nvață, spun românii. Nu numai că te-nvață, dar îți dă și brevet de invenție. Nevoia scoate creativul din tine. Ca să facă rost de bani pentru copii, americanca noastră a găsit soluții atât de ingenioase, încât par curat românești. Când mașina Familiei Amurtel, o Dacia Logan, „s-a destrămat, având nevoie de reparații constante ca să funcționeze”, cum anunța comunicatul asociației, Didi a organizat o licitație de artă.

Proiectul s-a numit „Art from the Heart”, „Artă din inimă”. Zece artiști de colaje au donat lucrări, în cadrul evenimentului găzduit, în mai anul trecut, de Casa Mincu – Grădina OAR, București. A existat și un concert caritabil, odată cu licitația de artă plastică. Cu banii din bilete și din vânzarea colajelor, Familia Amurtel și-a cumpărat o mașină nouă. Nu un microbuz, cum sperase Didi, tot o Dacie, tot Logan, dar nou-nouță.

23 de tablouri, donate pentru copii

La sfârșitul lui martie, „Art from the Heart” a avut a doua ediție. De data aceasta, evenimentul s-a desfășurat la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, de pe strada Jean Louis Calderon. Tablourile a 13 pictori consacrați, donații ale artiștilor sau din colecții particulare, au fost scoase la licitație caritabilă. Acestora li s-au adăugat 10 lucrări ale unor pictori adolescenți, unii dintre ei, foști cursanți la centrul din sectorul 2. Curator al expoziției cu licitație a fost, și la această ediție, cercetătorul Răzvan Cirică.

În total, așadar, 23 de tablouri au fost dăruite de dragul copiilor. „Nu știam la ce să mă aștept. Răzvan, care are mai multă experiență, a zis că putem să sperăm la 14 tablouri vândute. Am reușit să vindem 19! Iar celelalte au rămas în vânzare pe GoFundMe”, trage linie Didi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Tablourile – minunate. Chiar și cele ale pictorilor tineri făceau față, cum s-a exprimat curatorul, „pe orice perete, în orice casă”. Acuarele și uleiuri pe pânză, naturi statice, peisaje urbane sau exotice, interpretări după tablouri celebre – ochii celor prezenți la serata caritabilă au avut ce admira.

Prețurile de pornire – ca la Sothebys. După două săptămâni în Vaslui. 400 de lei, 600 de lei, 1.500 de lei. Cel mai mare preț obținut pe un tablou a fost de aproximativ 5.000 de lei. Dar, deși nu s-a doborât niciun record cu ciocănelul, organizatorii, donatorii și cumpărătorii au fost unanim încântați de cum a decurs ședința de tranzacționare. „Mi-a plăcut că invitații noștri s-au luptat pentru anumite lucrări”, a spus Didi.

Cei care au licitat au fost cunoscuți, prieteni și prieteni ai prietenilor Familiei Amurtel. Cei mai mulți, părinți care și-au adus și copiii și i-au lăsat să aleagă tablourile pentru care să liciteze. În joacă, dar și ca lecție despre alte modalități de a cheltui banii decât la mall.

Semnăturile cunoscute de pe tablourile donate aparțin pictorilor Carmen Văideanu, Vali Irina Ciobanu, Mugur Popa, Lucia Juncu, Corneliu Drăgan-Târgoviște, Maria Jarda, Ammar Alnahhas, Adrian Socaciu, Vitalie Butescu, Nadia Negru, Mircea Nechita, Gheorghe Coman. Oferit dintr-o colecție particulară, a fost scos la vânzare și un portret de femeie al lui Petre Bulgăraș, un artist bârlădean, cu studii la Paris, foarte popular pe piața de artă din perioada interbelică.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

O despărțire și o reunire în Familia Amurtel

În cadrul evenimentului, a fost aplaudată o familie din București care a preluat, în plasament, o fetiță. Copila locuia de șapte ani la casa Amurtel din Pănătău.

„E vorba de o familie care a participat la activitățile noastre, a făcut voluntariat, a donat. Sunt oameni pe care îi cunosc, am deplină încredere în ei. Mă bucur că au decis să facă pasul și să ia o fetiță în grijă. DGASPC a aprobat transferul. Am folosit acest eveniment ca prilej să o aducem pe micuță în Capitală și să o lăsăm la noua ei casă”, explică Didi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

În locul fetiței care pleacă în altă familie, la centrul din județul Buzău au sosit două surori. „Ele au o soră care se afla deja în casa Amurtel. De Crăciun, am fost în vizită la familia lor, cu daruri. Sora lor a fost Moș Crăciun. Copiii s-au bucurat. Dar am văzut și lucruri triste. Mizerie, neglijență… Părinții au probleme legate de alcoolism. Sesizasem deja DGASPC despre situație. Le-am spus că ceilalți doi copii trebuie aduși și ei la noi. Nu s-a întâmplat nimic. Nici în decembrie – noi îi așteptam de Crăciun. Nici în ianuarie. Apoi copiii au fugit de acasă”.

„Să acoperim o bucată bună din această lipsă”

Urgența dispariției minorilor a dat o viteză nouă serviciilor sociale județene. Cele două fetițe, „cei doi sori”, cum se exprimă Didi, croindu-și vitejește calea prin hățișul pluralului românesc, au fost găsite, preluate de autorități și plasate la casa Familiei Amurtel. „Acolo s-au reunit cu sora lor”.

La început, povestește călugărița, toți copiii care vin în casa din Pănătău sunt timizi, închiși în ei. „Dar, pe măsură ce înțeleg că sunt în siguranță, înfloresc. Nu mai pun sandvișuri în buzunar, să aibă pentru mai târziu. Văd că primesc hrană regulat. Dispare teama. Își pot vedea liniștiți de teme și de joacă”.

Licitația de la Centrul „Mihai Eminescu” a fost organizată sub semnul reunirii celor trei surori, așa a formulat-o Didi, în comunicatele de presă. De data asta, centrul nu are nevoie doar de o altă mașină. Are nevoie de oameni.

„Un astfel de eveniment scurt ne ajută să avem mai multă vizibilitate. Să petrecem o seară împreună cu prietenii noștri români, să ne cunoaștem mai bine și să acoperim și o bucată bună din această lipsă de bani”.

Nu e ușor să aduni atâtea intenții bune și să obții un rezultat cu plus în față. Dar lanțul binelui s-a legat cu fundă, „arta din inimă” și-a făcut efectul. Și nici n-a fost nevoie ca Didi să scoată chitara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro