”Menționăm faptul că autospeciala SM 39 AMB este o ambulanță de tip A1-A2, care conform Ord MS nr. 1092/2006 are o dotare minima și nu dispune de medicație, utilizată pentru transportul pacienților care nu necesită îngrijiri pe timpul transportului (dializă, externare) spre deosebire de ambulanțele de tio C2 și B1-B2 cu care se asigură asistența medicală de urgență. Este de menționat faptul că solicitările la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 au fost onorate de același număr de echipaje obișnuit ca în fiecare tură de lucru, iar pacienții care au solicitat ambulanța nu au avut de suferit datorită acestui eveniment nedorit”, conform comunicatului SJA, referitor la transportarea unui brad cu ambulanța.

Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare a dispus marți efectuarea unei anchete interne, după ce un medic stomatolog a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu o ambulanță transportând brazi.

Un medic din Satu Mare a filmat în trafic o ambulanță folosită pentru transportul brazilor și a postat imaginile pe internet. ”O altă dovadă de românism! Ambulanța transportă brazi!!! Îmi aduc aminte de un brancardier care a folosit expresia: “de aia nu avem ambulanțe pentru cazuri grave, că suntem nevoiți să CĂRĂM tot feluri de nimicuri!”. Oare la aceste nimicuri s-a referit? Rușine!”, a scris medicul Călin Culcean pe o rețea de socializare, alături de imaginile postate.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Medicul Călin Culcean este organizatorul protestului care a avut loc în urmă cu două săptămâni în fața Unității de Primiri Urgențe Satu Mare, după ce un pacient a decedat din cauza modului superificial în care a fost tratat de medici, notează vocez.biz.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI