Cristian Coman a fost înhumat sâmbătă, fără ca soția și copilul, răniți în timpul masacrului, să-l poată conduce pe ultimul drum. Cei doi l-au vegheat dintr-o fotografie, care a fost ținută la căpătâiul bărbatului, pe toată durata slujbei religioase și pe drumul spre cimitir.
Cristian ar fi împlinit 35 de ani, peste o săptămână, iar familia îl aștepta acasă, unde a promis să vină, după vacanța din Franța. Stabilit de 10 ani în Austria, Cristian a mers în concediu, cu soția și băiețelul lor, de 8 ani, fără să bănuiască o clipă pericolul ce-i păștea.
[libgallery id=”1555876″]
Trei zile s-au bucurat de concediul în Franța. De ziua națională, pe 14 iulie, au mers să vadă focul de artificii, de la Nisa. Camionul care a ucis aproape o sută de persoane și a rănit alte câteva zeci, le-a spulberat bucuria. Toți au fost dați, inițial, dispăruți. Băiețelul de 8 ani a fost identificat de bunici, într-un spital de pediatrie, iar mama lui, Adriana, a fost găsită și ea, a doua zi, într-un alt spital, la câțiva kilometri distanță.
Mama sa este grav bolnavă
Trei zile l-au căutat și pe Cristian, cu speranța că este și el unul dintre răniți, undeva, într-un spital. A fost identificat, însă, printre morți. De atunci, părinții și rudele din Rovinari-Gorj, plâng neîncetat: ”Mi-ai promis că după concediul din Franța vei veni și acasă, să ne vezi, mamă, că ți-e dor de noi. Erați atât de fericiți că aveți ocazia să participați și voi la Ziua Frantei. Dar fericirea voastră s-a spulberat într-o tragedie, mamă”, spunea Anișoara Coman, mama lui Cristian. Femeia, suferind de o boală gravă, a stat neîncetat lângă sicriul în care fiul ei a fost adus acasă.
Ambasadorul Franței în România a mers la Rovinari
Ambasadorul Franței în România a participat și el la înmormântarea victimei atentatului din Franța. Francois Saint-Paul a transmis condoleanțe familiei și a mers în cortegiul funerar. Nu și-a putut stăpâni lacrimile, cerând o batistă, pe care a ascuns-o, discret, în pumn.
La funeralii a fost prezent și fiul unui fost primar francez, căsătorit cu o româncă: „Ca francez, sunt afectat, de ceea ce s-a întâmplat la Nisa. Am aflat că azi e înmormântarea. Ce se întâmplă acum e foarte grav, nu doar pentru Franța, pentru toată lumea. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat în țara mea și sper calumea să fie mai bună”, a spus Frederic.
„Să ai grijă, de acolo de sus, de fiul tău”
Părinții și rudele lui Cristian nu pot accepta nici acum, că nu-l mai pot vedea pe tânărul care trebuia să ajungă acasă, pentru a petrece împreună, aniversarea.Pe marginea mormântului, mama lui Cristian l-a strigat în van. „Cristi, ai plecat și ai lăsat copilul tău singur. Să ai grijă de fiul tău, de-acolo de sus”, a fost ultimul mesaj al bunicului copilului.
Primăria Rovinari a declarat ziua înmormântării românului mort în atentatul din Franța zi de doliu și a alocat un ajutor de 5.000 de lei, mamei tânărului.
Sărbătoarea de Ziua Națională a Franței de la Nisa s-a transformat într-o baie de sânge în noaptea de 14 spre 15 iulie, după ce un camion a intrat cu viteză în mulțimea adunată pentru a vedea focurile de artificii. Bilanțul tragediei se ridică la 84 de morți și peste 200 de răniți, potrivit autorităților franceze, care au specificat că acesta s-ar putea modifica, multe dintre victime fiind în stare gravă.
Șoferul camionului, un francez de origine tunisiană, care intrat într-una dintre cele mai aglomerate piețe din orașul francez, a fost împușcat de autorități. În vehicul au fost găsite mai multe arme și grenade, care s-au dovedit a fi arme false.
Atentatul din Nisa a fost revendicat de gruparea jihadistă ISIS. Statul Islamic l-a catalogat pe șoferul camionului, care a ucis 84 de oameni, drept un „soldat”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c9e58a83b52df8710fee638d16c3250.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b40ecbddd94505635dab26bda3d756f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cde584d60735615ae86f803d96c67874.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e504303e7ea252a4e418cecfd54aacdb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1792aa2ec8af9c8471f6f6d089c87035.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fa5b0470cfb18827b7b665ad6d90b103.webp)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_40c9735b97c878cd93d9c44738a3d019.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8764e7d1b80688f145b69001a3344f86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_3798fab07dd1b8347d4c3d7385fb5a4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_cf5f37265e698f642945e4e06593969e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e827713e10749877b8852524f3f81180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38ed04455cf559930cb853fc81fe4967.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6e2d756f67e260d53a0133e14e747638.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_04417e95a31441bfc259ced55f1249a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6f26d91b69b30cc8337ee63233be87ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_23d30bc1cec2d7f0ae7c0da32b19aa45.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7d021f28bd214a9fc0f88f194b2439e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f5ee4c461a97dab4fffb0a505d760e0f.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5fb0f94dc12cb293f62006171bf9cdb9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_ed6f82f442a013611456dcfbe1705c4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/07/inmormantare-roman-mort-atentat-nisa-7-1024x768.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f772abb6d2da6343a82b0a04acc025b5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_13568ed87b450c7d3737b5ad7643786e.jpeg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/sorin-grindeanu-george-simion-diana-sosoaca-camera-deputatilor--sursa-foto-facebook--parlamentul-romaniei-camera-deputatilor-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/angela-merkel-si-a-lansat-la-ateneul-roman-cartea-libertate--amintiri-1954-2021-intr-un-dialog-cu-emil-hurezeanu--cat-costa-cartea-e1788293633182.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/787017347281778605151819361160856971291508714n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/adelina-pestritu-burlacii-pro-tv-marcel-andrei-insula-iubirii-antena-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4eeb19c45a4c0794220e0195612aa44e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ad23cecb1db7d40f3aacc55d2b138949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c965831b36e1b9fba71cfe301fc3d06a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_762456c492572359db3866d2b288aa35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/pnl-usr.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/coaste-de-vita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turistii-romani-sfatuiti-sa-fie-atenti-la-bancnotele-false-de-50-euro-in-bulgaria--sursa-foto-getty-images-scaled-e1785763053299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/bagaj-vacanta-turism.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/avion-swiss.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/shutterstock2722549343-scaled-e1788340160408.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/interior-biserica-manastirii-putna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/luna-ianuarie-2027-calendar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/paman-luna-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mirabela-gradinaru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-drone-gasite-de-civili-in-romania-scaled-e1788352860303.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presa-drona-galati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/uniforme-bratianu-principal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-cnsas-bun-getty-e1788244552822.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ilie-bolojan-originalgovr2228-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/congres-pnl-3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/benjamin-netanyahu-foto-profimedia-e1787331763763.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.