Incidentul aviatic s-a produs în jurul orei locale 9:30 (ora României, 02:30).

Aeronavă Boeing 737, aparținând companiei Air Niugini, s-a prăbușit în Oceanul Pacific, în apropierea aeroportului din insula Weno, din Statele Federale ale Microneziei.

Avionul „urma să aterizeze, însă înainte de aterizare era la 137 metri şi s-a prăbuşit”, a declarat Jimmy Emilio, directorul general al Aeroportului Chuuk de pe insula Weno.

Una din primele persoane care a văzut avionul prăbușindu-se a fost un angajat al unul hotel din apropiere. Acesta a crezut încă că aeronava a aterizat „pe uscat”, abia apoi a realizat că, de fapt, avionul începea să se scufunde.

Din fericire, toți cei 47 de oameni aflați la bord, 36 de pasageri și 11 membri ai echipajului, au fost salvați. Norocul a fost că incidentul s-a petrecut în timpul zilei, iar localnicii, când au văzut accidentul aviatic, au intervenit și i-au salvat cu bărcile pe pasagerii și membrii echipajului.

După impactul avionului cu apa, oamenii s-au grăbit să iasă afară și s-au așezat pe aripi, de unde au fost urcați în bărci.

Toți au fost transportați la spital și nicio persoană nu a suferit răni grave în urma accidentului aviatic.

Referitor la cauza producerii accidentului, compania aeriană a transmis că a primit informații că la momentul respectiv vremea era proastă, ploua mult și vizibilitatea era redusă.


Citește și: VIDEO/ Povestea familiei de bucureșteni care s-a mutat în sălbăticia Apusenilor: „Dacă eşti bogat spiritual, nu ai nevoie de foarte mult cash în portmoneu”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.