Coliba plutitoare pe care supraviețuit indonezianul de 19 aniIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Adolescentul era angajat să aprindă lămpile de pe coliba sa plutitoare, destinate să atragă peștii, pe coasta insulei Sulawesi din Indonezia, în luna iulie, când vântul puternice a rupt ancora și l-a împins spre larg. Ambarcațiunea, cunoscută sub numele de Rompong, nu avea o elice sau un motor.

Lucra astfel, de trei ani, iar săptămânal un alt membru al echipei venea pe coliba plutitoare pentru a recolta peștele din capcane, dar și pentru a-i aduce tânărului mâncare, apă și combustibil.

Cum a supraviețuit în Oceanul Pacific, timp de 49 de zile

Tânărul a reușit să supraviețuiască cu peștii pescuiți, gătiți la focul făcut din lemnul colibei, dar și cu apa din ocean, filtrată în prealabil prin haine pentru a reduce aportul de sare, potrivit telegraph.co.uk, care citează Jakarta Post.

Până să fie salvat, 10 nave au trecut pe lângă el, fără să îl vadă și să oprească, spre disperarea sa. El chiar a mărturisit că au fost zile când plângea și credea ca nu va mai fi salvat.

Însă, după 49 de zile în care a plutit în derivă, minunea s-a produs și a fost observat de vasul petrolier „Arpeggio”, care plutea sub pavilion panamez, după ce a atras atenția prin fluturarea unei pânze și a schimbat radioul pe o frecvență de urgență

Membrii echipajului l-au recuperat pe 31 august, din apele de lângă Guam, și apoi l-au lăsat în Japonia. Căpitanul navei a contactat, inițial, Garda de Coastă din Guam, un mic teritoriu american, dar i sa spus să-și continue drumul planificat spre Japonia, unde domnul Aldi ar putea fi ajutat de ambasada sa.

Supraviețuitorul a fost reunit cu familia la începutul lunii septembrie, în stare bună de sănătate.

Află și cum a supraviețuit un bărbat două zile pe vaporul răsturnat pe cel mai mare lac din Africa. 170 de oameni au murit în acel naufragiu.

  • FOTO – Consulatul General al Indoneziei, Osaka

Citește și: VIDEO | Ultimul meşter croitor al Serviciilor Secrete: „Au trecut 30 de ani de când am instruit un ucenic”


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.