Bâlciul Herăstrău. Cel mai mare parc din București are 43 de cârciumi pe 110 hectare. În Paris, Bois de Boulogne se întinde pe 845 de hectare și are 2 cafenele şi 2 restaurante

Comentează
Arhiva foto

Parcul Herăstrău este cel mai mare parc al Capitalei şi al României. Se întinde pe o suprafaţă de 110 ha, dintre care 74 ha înseamnă luciu de apă. Pe la începutul secolului XX nu era decât o baltă înconjurată de vegetaţie către care îşi făceau drum îndrăgostiţii şi amatorii de plimbări în natură, iar acum este declarat monument istoric, plin de alei, de copaci, flori și ...cârciumi.

  • În momentul de faţă Herăstrăul are, pe 110 ha, dintre care 74 sunt luciu de apă, 43 de bodegi şi zeci de bufeţele şi buticuri 
  • La Paris, în Jardin de Luxembourg, există numai 2 cafenele. Tot la Paris, Bois de Boulogne care se întinde pe 845 de hectare are 2 cafenele şi 2 restaurante, adică 4 în total, şi nici un club de noapte. Şi e de 8 ori mai mare decat Herăstrăul. În Bois de Boulogne găseşti cluburi de echitaţie şi de tir, bazine de înot, terenuri de sport
  • La Londra, Hyde Park măsoară 253 ha şi are vreo 2 localuri şi alte 2 cafenele, între care Serpentine Bar & Kitchen plus Lido Café. Băutor de elită, englezul merge în parc ca să facă mişcare
  • Central Park din New York are 341 ha şi găzduieşte, la rândul său, tot 2 restaurante - Tavern on the Green si The Loeb Boathouse plus alte 2-3 cafenele

43 de terase, baruri, barăci, restaurante, discoteci şi cluburi de noapte şi-au găsit loc în Parcul Herăstrău, monument istoric protejat de lege. Multe dintre ele sunt echivalentul a 2 sau chiar 3 restaurante de dimensiuni obişnuite sau sunt alcătuite din mai multe corpuri.

Bucureștiul, printre cele 50 cele mai periclitate centre istorice din lume

În mai 2018, OAR - Ordinul Arhitecţilor din România - a dat publicităţii un document intitulat Raportul pentru Bucureşti. Acest raport, asumat de numeroşi arhitecţi români, atinge, între altele, şi problema Parcului Herăstrău. Iată câteva pasaje din acest document care poate fi găsit în spaţiul public şi lecturat de oricine :

Parcul Herăstrău / Schutterstock

“În zonele istorice valoroase ale Bucureștiului se manifestă un comportament ilogic, cu efecte economice, culturale și identitare defavorabile: pe de-o parte se afirmă valoarea patrimoniului (lege organică, declarații, emisiuni mediatizate etc.), pe de altă parte acțiunile reale în teren conduc la demolări abuzive și distrugeri nejustificate, fără reacție cu efect din partea administrației. Dublul limbaj are efecte dezastruoase la nivelul locuitorilor, care își pierd încrederea în instituțiile administrației publice.

În 2016, Bucureștiul a fost nominalizat în integralitate pe lista celor “50 cele mai periclitate centre istorice din lume”, potrivit Worlds Monuments Foundation, una dintre cele mai prestigioase asociații din domeniul cultural. (...)

Parc “de odihnă și cultură”, cel mai mare al Capitalei, Herăstrăul reprezintă un studiu de caz pentru invadarea cu construcții a naturii din jurul lacurilor, fără planificare sau strategii de dezvoltare sustenabilă. Efectele în ansamblul lor sunt dezastruoase și dezechilibrează un ecosistem prestigios al Bucureștiului. Din punct de vedere legislativ, Parcul Herăstrău este protejat prin cel puțin două statute: de monument istoric și de spațiu plantat protejat, care nu admit nici un fel de intervenție care depreciază calitatea peisagistică sau modifică proiectul inițial. Totodată, este interzisă amplasarea de construcții și desfășurarea de activități cu efecte dăunătoare asupra vegetației și amenajărilor din parc.

Scurt istoric și câteva nume

“Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti” susţine că numele de Herăstrău vine de la un fierăstrău de tăiat lemne care se afla cândva pe acele locuri.

Parcul Herăstrău în 1942

În 1936, a intrat în procesul de sistematizare impus de regele Carol al II-lea, s-a transformat în parc şi a preluat numele monarhului. După război, comuniştii, grăbiţi să şteargă orice urmă a monarhiei, i-au schimbat denumirea din Parcul Regele Carol al II-lea în Parcul I.V. Stalin şi au plantat în dreptul intrării dinspre actuala piaţă Charles de Gaulle o statuie a dictatorului sovietic. După moartea lui Stalin şi repudierea politicii sale, parcul şi-a recăpătat numele de Herăstrău, iar din decembrie 2017 se numeşte Regele Mihai, însă bucureştenii îi spun tot Herăstrău.

Un monument ferit teoretic de agresiuni

Herăstrăul, aşa cum îl ştim noi în prezent, este un plămân verde al Bucureştiului şi totodată un spaţiu destinat mişcării în aer liber, plimbărilor, sportului. Vrei să alergi, să mergi cu bicicleta, să te plimbi cu barca sau să te dai cu rolele, te duci în Herăstrău. Având în vedere că a fost creat în perioada interbelică, parcul a fost desemnat monument istoric. Figurează la poziţia 832 şi are codul B-II-a-A-18802 în lista monumentelor istorice aflată la Ministerul Culturii. Pentru că e parc, iar pe deasupra mai e declarat şi monument istoric, cel puţin în teorie nu ai voie să-l agresezi în vreun fel. Prin “a agresa”, înţeleg a tăia sau a mutila copacii şi florile, a polua lacul, a deteriora spaţiul verde, a distruge mobilierul parcului ori statuile, a lepăda resturi pe unde te taie capul sau a construi alandala pe sol ori pe luciul apei. Pentru a se stăvili aceste potenţiale agresiuni s-au făcut nişte legi care să protejeze Herăstrăul şi alte locuri asemenea Herăstrăului.

“Pescăruș”, prevăzut de la început în incintă

Realitatea însă cam ocolește legea. De ani buni, aici funcționează cu aprobarea administraţiei locale şi a unui cârd de alte instituţii, nenumărate cârciumi. Nici nu mai contează cine e în spatele fiecăreia. Reporterul Libertatea a făcut un tur al lacului și a numărat localurile.

La raci

Pescăruşul este cel mai vechi restaurant din parc. A fost prevăzut în incintă de la bun început şi funcţionează din 1939. Între Pescăruş şi ecluză au crescut două gigantice taverne, La raci şi Funky. Ambele funcţionează pe nişte platforme construite pe luciul apei. Ca de obicei, românul a găsit soluţia optimă. Pentru că pe sol nu era spaţiu suficient, a bătut nişte pari în baltă, a turnat o placă peste şi a dat drumul la cârciumărit. Sunt practic nişte bodegi lacustre. Imediat după ecluză ne întâmpină Casa di David şi vecina ei Aqua. Mari, impozante, de lux, cu parcări amenajate pe ceea ce odată era spaţiu verde.

Fițe și parcări în parc

Urmează La Brasserie, care, la fel ca suratele sale menţionate anterior, are intrare atât din şos. Nordului, cât şi de pe aleea care şerpuieşte pe lângă lac. Practic, La Brasserie e formată din două corpuri, iar în spate, adică tot în incinta parcului, dispune şi de o parcare pentru clienţii mai pretenţioşi,aceștia să nu facă prea mulţi paşi pe jos de la maşină până la scaunul moale al stabilimentului.

Până la următorul grup de bodegi sunt cam 20 de paşi: Octopus, Kayo şi Argentine stă scris pe un perete. În 2016 erau pe acest spaţiu Bonton Lounge, Bonton Events, Argentine steak & sushi şi Blanche fashion & more. Spațiile au fost preluate de alți proprietari și numele s-au schimbat.

Tunelul Kayo

Kayo se întinde efectiv ca o pleaşcă, atât către şoseaua Nordului, cât şi pe malul lacului. Când treci prin faţa imensei bodega, ai senzaţia că te deplasezi printr-un tunel. În continuare crâşmuliţele se înşiră ca mărgăritarele. Biutiful, Il Locale care a înghiţit în 2016 o bucată din terenul Clubului Sportiv Şcolar 6, în ciuda faptului că responsabilii clubului au strigat pe toate drumurile că se comite un abuz, Belvedere – altă pleaşcă amplasată pe malul lacului, din nou Il Calcio – formată din două corpuri babane, Aperitivo, Isoletta, Zaar, Dakota, The Gang, Harem.

Aperitivo

Până aici sunt 19 bodegi cu tot cu Pescăruş. Estul Parcului Herastrău, sufocat de cârciumi şi parcări, pare o staţiune de pe litoral în plin sezon când treci de la o tavernă la alta şi ele nu se mai termină. Și pe malul lacului e un talmeş-balmeş. Pontoane ridicate în apă pe stâlpi de metal, beton sau lemn ori schelete de pontoane abandonate. Cum toate localurile au și câte un ponton, ospătărimea trebuie să facă regulat curse din interior până pe ponton traversând aleea pe care circulă permanent biciclişti, roleri, alergători etc.

La 25 de metri de Il Locale ne iese în cale cherhanaua Ancora. Lângă zona intitulată “Insula Copiilor” dăm peste restaurantul Herăstrău, şi el un restaurant cu vechime în parc, din anii ’30. Șefii de la Herăstrău s-au extins şi ei cum au putut: există încă restaurantul vechi, Lake Lounge, o barcă aflată pe partea dinspre Clubul Diplomaţilor, plus pontonul – Marinarul amplasat pe partea dinspre Casa Presei.

Nordul, roata veche și roata nouă

După restaurantul care poartă numele parcului, către intrarea principală dinspre şos Nordului, este restaurantul Bel Mondo, care dispune şi de locuri de parcare personalizate în incinta parcului. Peste drum de Bel Mondo, tot în parc fireşte, se înalţă The Embassy cu loc de evenimente şi în interior, şi pe terasă. În imediata apropiere, ascunsă printre copaci s-a născut în 2016 Pomo D’oro. Un pic mai la vale, lângă roată, se întinde restaurantul ….La Roată.

The Embassy

Roata cea nouă, împreună cu “mașinuțele” din jur ocupă o bucată bună de parc. La 30 de metri de bâlci, e o altă Trattoria Il Calcio cu o terasă deosebit de generoasă plus un interior. Localul are parte de o parcare care pleacă din şosea şi se opreşte în interiorul parcului, exact acolo unde începe “împărăţia” cu nume italian. E a doua bodegă din familia Il Calcio prezentă în Herăstrău.

Fattoria

În vecinătate, tot cu acces din şoseaua Nordului şi cu un scuar frumos transformat în parcare, se ridică Fattoria, care în ianuarie părea a fi într-un amplu proces de refacere ! Până aici sunt 29 de crâşme, crâşmuţe şi cârciumioare! Pe malul celălalt ai de mers câteva minute bune până la primul local-club, care este Berăria H, instalată în fostul loc de negoţ intitulat Pavilionul H. Vecinii berăriei s-au schimbat şi ei un pic faţă de 2016. Acum există Meadows, cârciumă de evenimente întinsă pe o suprafaţă apreciabilă pe partea stângă, imediat după intrarea în parc dinspre şos Kiseleff. În spatele ei e o altă bodeguţă în renovare şi fără nume.

Meadows

Baraca verde, baraca roșie și giganticul Boa

Vizavi sunt greii de la Hard Rock Café şi al treilea restaurant marca Il Calcio. Acest conglomerat de bodegi din vestul parcului e încununat de probabil cel mai mare, mai impozant, mai cunoscut şi mai de fiţe club de noapte din Bucureşti : inegalabila BOA, o discotecă dotată cu o parcare cât un teren de fotbal. Terasa sezonieră de la debarcaderul Herăstrău, care vinde mici şi bere, a rămas mică pe lângă gigantica BOA.

La fix 10 paşi de BOA, sub podul care te poartă pe Insula Trandafirilor, chiar la intrarea în Muzeul Satului, un maldăr de gunoaie pluteşte pe apa lacului. După al doilea pod şi lângă foişorul care găzduieşte concerte în aer liber, există baraca verde, apărută în Herăstrău în toamna 2015. Baraca verde e cocoţată pe un ponton, are plantat pe asfalt un frigider şi vinde: hamsii, floricele, porumb, kurtos etc.

Tete-a-tete

Sus, între Expo Flora şi gardul de pe Kisellef, sunt: Quattro Stagioni aflată în colţul parcului, lângă intrarea dinspre Charles de Gaulle, construită pe o fostă toaletă publică, Baraka, dosită printre copaci, în apropiere de bulevard, Biblioteca, local deschis numai vara şi Tete-a-tete de lângă Grădina Japoneză. Lângă esplanadă, la doi paşi de intrarea dinspre Charles de Gaulle, o crâşmă fără nume îşi întâmpină muşterii cu un urs de plastic cu gura căscată pe post de coş de gunoi, iar ceva mai în inima parcului, către Pescăruş, mai este şi baraca roşie, o chestie cam cât un magazin sătesc aruncată printre copaci.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală