Românii plătesc facturi record în luna mai. De ce listele de întreținere au crescut, deși caloriferele au fost reci

 1 comentariu

Românii care locuiesc la bloc resimt tot mai acut povara facturilor la întreținere, care au crescut alarmant în ultimele luni. Mulți spun că nu știu cum vor reuși să își plătească datoriile, mai ales că sumele afișate pe avizierele blocurilor rivalizează cu cele din lunile de iarnă, potrivit Antena 3.

Vremea neobișnuit de rece din primăvară, când au fost și sub 0 grade, care a prelungit perioada de furnizare a căldurii, este una dintre cauzele principale ale acestor creșteri.

În acest an, căldura s-a oprit în caloriferele din București după jumătatea lunii aprilie, marcând astfel finalul sezonului rece 2025-2026. Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice prevede că încălzirea poate fi oprită după 3 zile consecutive în care temperatura medie exterioară depășește 10 grade Celsius între orele 20:00 și 06:00, iar vremea începe să se încălzească.

Așa se face că, pentru un apartament cu patru camere din București, întreținerea pentru luna aprilie a ajuns și la 1.500 de lei, iar locuințele mai mici nu sunt nici ele scutite de costuri ridicate. Locatarii se declară nemulțumiți și revoltați.

„La un apartament cu două camere, 950 de lei pe luna aprilie, care e lună de primăvară - vară. Am plătit foarte mult față de luna decembrie”, a declarat o locatară din București.

Altă persoană, vizibil afectată de situație, spune că: „Se plătește foarte mult și nu mi se pare corect. Nu țin minte să mai fi avut vreodată de plată peste 1.300 de lei. Scadența văd că e în iunie. O să purtăm pantaloni scurți și mânecă scurtă și o să plătim facturi de iarnă”.

Pensionarii români sunt printre cei mai afectați de scumpiri. „Niciodată nu am plătit așa de mult. Nu știu cum s-a majorat. Vă dați seama, la pensia pe care o am, de 1388 de lei?”, povestește o femeie în vârstă.

La unele blocuri din București, în factura de la întreținere este inclusă și cea de la gaze. Iar în aceste zile, românii au început să primească primele facturi la gaze după eliminarea plafonării și, chiar dacă Guvernul a introdus o nouă formulă de reglementare, multe dintre facturile noi depășesc valoarea plafonului anterior de 0,31 lei/kWh, ajungând la peste 0,40 lei/kWh.

Administratorii de bloc din București confirmă că facturile mai mari la întreținere sunt rezultatul combinat al tarifelor crescute la utilități și al consumului sporit din cauza temperaturilor scăzute din aprilie.

„Apa caldă era, anul trecut, undeva la 35 de lei, iar acum avem 40 de lei pe metrul cub. Apa rece era undeva la 12 lei. Acum e 15 lei. Toate au fost mărite și e normal să crească și întreținerea”, explică un administrator de bloc.

În plus, aceștia avertizează că situația nu se va îmbunătăți în curând. Facturile aferente lunii mai sunt prognozate să rămână ridicate, iar creșterile de costuri determină o creștere a numărului de restanțieri.

Totuși, mii de blocuri din București au rămas în miezul iernii fără căldură și apă caldă, timp de mai multe zile, după problemele care au fost la Termoenergetica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    True_Blue 21.05.2026, 18:31

    Nu pensionarii ci șomerii sunt cei mai afectați. Oricum, vulnerabilii primesc ajutor de căldură adică plătesc alții pentru ei iar anul asta au avut noroc pentru ca Termoenergetica a oprit căldură Chira dacă temperaturile au fost sub 10 grade.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
05:00
Cum funcționează sistemul Shudan Toko pentru copiii din școlile din Japonia: „Independență, punctualitate, orientare, responsabilitate”
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește