Incidentul s-a petrecut duminica trecută, pe Calea Victoriei din Capitală. Afumat bine, bucureşteanul Ştefan Pavel a urcat la volanul bolidului său, iar la un moment dat, a dat peste un bărbat care încerca să traverseze, deşi în zonă nu se afla nici o trecere de pietoni. După ce a realizat ce a făcut, şoferul băut nici măcar nu s-a oprit să verifice dacă victima mai trăieşte şi a fugit de la locul accidentului.
Din păcate, pietonul a murit pe loc. După câteva zile, conducătorul auto a fost identificat, iar procurorii au cerut arestarea sa pentru o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Judecătorii de la Sectorul 1 au admis cererea procurorilor, aşa că şoferul băut îşi va petrece următoarea lună în spatele gratiilor.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.