Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 444 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 264.250 de lei, precizează Jandarmeria Română. Instituţia anunţă că protestele au avut loc în 44 de localităţi.

În 10 dintre cele 44 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

În urma activităților de identificare a persoanelor participante la protestele din zilele de 28, 29 și 30 martie, care nu au respectat prevederile legale, la nivel național au mai fost aplicate 891 de sancțiuni contravenționale, în valoare 366.550 lei, mai transmite Jandarmeria.

„De asemenea, au fost întocmite actele de sesizare pentru două persoane care dețineau obiecte periculoase (infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase) la Iași, iar pentru alte două persoane (căte una din Târgoviște și Arad) pentru operațiuni fără drept cu obiecte pirotehnice”, precizează Jandarmeria.

Amenzile date de Jandarmerie în urma celor patru zile de proteste:

În total, Jandarmeria a aplicat amenzi de aproape 1,5 milioane de lei în urma celor patru zile de proteste.

Numărul persoanelor care au participat, miercuri, la protestele față de restricții a fost mult mai redus decât în precedentele seri. Sute de persoane au protestat în Bucureşti şi Brăila, în timp ce în Galaţi, Craiova, Piteşti şi Constanţa au fost numai câteva zeci de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.