„În regiunea europeană avem trei categorii de vectori care transmit anumite boli, multe din import, odată datorate ţânţarilor: febra Dengue, Chikungunya, malaria şi febra West Nile. Apoi sunt boli datorate muştelor flebotome, celebri tăuni, leishmanioza din import, şi căpuşelor- boala Lyme, encefalita de căpuşe, febra hemoragică. Impactul este unul important pentru că observăm o creştere a acestor cazuri în ultimii ani, iar aceasta se datorează încălzirii globale, schimbărilor climatice. Cu alte cuvinte regăsim o serie de vectori cu care nu ne-am întâlnit în ultimii ani. În România au apărut ţânţari care nu existau. În Italia, Chikungunya a fost descoperită după ce dispăruse de mai bine de 30 – 40 de ani. A reapărut acestă boală. Acesta a fost un prim semnal că aceşti vectori migrează datorită schimbărilor climatice, încălzirii globale. Ceea ce întâlneam numai la tropice începem să întâlnim şi în bazinul mediteranean şi ceva mai sus spre paralela 45”, a explicat reprezentantul OMS, potrivit Mediafax.
El a spus că, în România, spre exemplu, malaria era endemică, dar nu mai există, în schimb pe aceeaşi latitudine mai găsim acesată boală în Asia Centrală.
„Ţineţi garda sus, există schimbări climatice care pot afecta atât ciclul de viaţă al vectroilor, cât şi răspândirea lor”, a spus Olsavszky, citând mesajul OMS din acest an pentru Ziua Mondială a Sănătăţii.
Potrivit specialiştilor, România nu se află într-o zonă geografică în care incidenţa bolilor transmise prin vectori să fie ridicată, dar, cu toate acestea, modificările climatice din ultimii ani, transporturile şi turismul internaţional favorizează apariţia acestor afecţiuni în zone în care până acum nu erau raportate astfel de cazuri. Drept urmare, anumite boli transmise prin vectori au început să fie identificate şi în România.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI