Val de căldură și secetă în Spania: temperaturile vor urca spre 40 de grade Celsius în unele regiuni, un record pentru luna aprilie

Comentează
Arhiva foto

Primul val de căldură ajunge în Spania cu o lună mai devreme decât anul trecut și vine în paralel cu o secetă prelungită care afectează deja țara, provoacă pierderi financiare fermierilor și împinge regiunile la economie de apă, scriu Reuters și Bloomberg.

Spania traversează o săptămână cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius, care vor doborî cel mai probabil recordurile lunii aprilie. Oficialii din unele regiuni au stabilit deja planuri de gestionare a situației, care prevăd, printre altele, adaptarea orarului școlilor și deschiderea anticipată a piscinelor publice.

În acest timp, meteorologii au avertizat că țara se confruntă cu riscul de incendii de vegetație.

Temperaturile, care vin în paralel cu o secetă prelungită, au drept cauză „intrarea progresivă a unei mase de aer foarte cald și uscat dinspre Africa, fiind cuplată cu stabilitate atmosferică și soare puternic”, a anunțat marți agenția meteorologică spaniolă AEMET, citată de Reuters.

Aceste temperaturi neobișnuite vor fi „tipice pentru vară”, a explicat AEMET, care a precizat că joi sau vineri, mercurul ar urma să urce până la 38-40 de grade Celsius în sudul Văii Guadalquivir, care include orașul Cordoba.

Ar fi cea mai ridicată temperatură pentru luna aprilie de când au început să fie înregistrate datele meteorologice oficiale spaniole, în 1961.

Autoritățile iau măsuri

Guvernul din regiunea centrală a Madridului a anunțat încă de luni un plan de acțiune, care include adaptarea orarului școlar în funcție de temperaturile maxime și asigurarea de aer condiționat în centrele sanitare.

Numeroasele piscine în aer liber din Madrid se vor deschide cu o lună mai devreme decât de obicei, la jumătatea lunii mai.

De asemenea, metroul din capitală va crește gradul de climatizare și frecvența trenurilor, pentru a evita supraaglomerarea.

În cea mai fierbinte regiune a Spaniei, orașul Sevilla, situat în sud-vestul țării, a majorat bugetul pentru serviciile de urgență și a suplimentat numărul cadrelor medicale mobilizate pentru „Feria de Abril”, festivalul care anul trecut a atras aproximativ 500.000 de persoane.

Secetă prelungită

Spania a înregistrat deja 36 de luni consecutive cu precipitații sub medie. Rezervoarele sunt la 50% din capacitate - ușor mai mare decât anul trecut, dar tot sub media ultimului deceniu.

Ministrul mediului, Teresa Ribera, a declarat că lunile următoare vor fi probabil „complicate”.

„În afară de episoade extreme, cum ar fi cel pe care îl vom trăi în această săptămână în ceea ce privește temperatura, probabil că vom avea precipitații medii în lunile mai, iunie și iulie. Dar având în vedere că în ultimele luni ploile au fost mult sub medie, acest lucru ar produce un scenariu îngrijorător”, a declarat ea.

În semn de răspuns, guvernul a anunțat scutiri de taxe în valoare de 1,8 miliarde de euro (1,98 miliarde de dolari) pentru 828.000 de agricultori ale căror culturi au fost afectate.

Ministrul spaniol al agriculturii, Luis Planas, a cerut deja Bruxelles-ului fonduri de urgență pentru susținerea sectorului agricol. Într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene, Madridul a făcut apel la activarea fondului de criză al politicii agricole comune, subliniind că seceta „este mult mai accentuată în Spania” decât în alte țări.

În acest timp, unele regiuni ale țării au început deja să restricționeze utilizarea apei în sectoarele agricol și industrial, precum și pentru irigarea grădinilor publice sau umplerea piscinelor.

O iarnă caldă

Pe fondul schimbărilor climatice, Europa de Vest s-a confruntat cu o iarnă neobișnuit de caldă și uscată și este posibil ca aceste condiții să continue și în lunile de primăvară și de vară, au avertizat două rapoarte diferite ale programului european de observare a Pământului, Copernicus, citate de Bloomberg.

Anul trecut, Europa s-a confruntat cu cea mai secetoasă vară din ultimii 500 de ani, în timp ce alte zone din emisfera nordică, din SUA până în China, au avut, de asemenea, o secetă neobișnuită.

Toate aceste condiții au devenit mai probabile din cauza încălzirii planetei, a subliniat World Weather Attribution, o rețea de oameni de știință care studiază modul în care schimbările climatice influențează fenomenele meteorologice extreme.

Spania a avut a doua cea mai caldă și cea mai secetoasă lună martie înregistrată vreodată, potrivit Centrelor Naționale pentru Informații de Mediu din SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!