Născut în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Marcu era episcop al cetății Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza. În acel timp, prin Edictul de la Milan din 313, se acordase totală libertate de credință creștinilor. Creștinismul a fost din nou interzis în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), când s-a încercat revenirea la politeism.
A urmat o altă perioadă de persecuții împotriva creștinilor. Între cei care au suferit atunci a fost și Sfântul Marcu. Despre suferința sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz. Sfântu Marcu a fost torturat cu deosebită cruzime, căci dintre locuitori ai Aretusei care veneau asupra sa, fiecare aducea un nou chin. Cei care erau împotriva Sfântului Marcu, pentru faptul că adusese în Biserică mulțime mare de credincioși și dărâmase un templu păgân, se întărâtau mai ales de vitejia sfântului și se mâniau de bărbăția lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor.
Prin răbdare și blândețe, neschimbându-și strălucirea feței sale, a înduplecat pe mulți dintre călăii săi să creadă în Hristos. Însuși eparhul Aretusiei, deși nu era creștin, îngrozit fiind însă de chinurile Sfântului Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: „Oare nu ne este rușine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toți creștinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, și nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă rușine ca de la dânsul să ne ducem biruiți?” (Viețile Sfinților).
După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaun episcopal și în scurta vreme a trecut la cele veșnice.
Astăzi este pomenit și Sfântul Chiril diaconul, care a fost, de asemenea, torturat în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile idolilor din cetatea Iliopolis.
Sfântul Chiril a fost în cele din urma ucis, pentru a se oferi un exemplu pentru alți creștini care se împotriveau ordinelor imperiale. În această perioadă de restaurație a păgânismului au fost uciși mulți creștini, mai întâi preoții, apoi femeile și fecioarele care ajutau în cadrul comunităților creștine iar apoi alți mărturisitori ai lui Hristos.
Denia Canonului Mare. Ce sunt deniile
În calendarul ortodox săptămâna a cincea a Postului Paştelui – sunt menţionate, în zilele de miercuri şi vineri, Denii, a Canonului celui Mare şi a Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.
Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba care se săvârşeşte seara, în ajun.
Deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui.
Denia Canonului Mare
Canonul cel mare, cunoscut şi sub numele de Canonul de pocăinţă, este alcătuit din 250 de imnuri sau strofe ce constituie un imn statornic spre pocăinţă.
Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. ea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului, în trei stări ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).
Citește și: Tot ce trebuie să știi când te rogi. Și cum să ții Postul Paștelui, ca să îți fie de folos