LIVE TEXT | Nicușor Dan a terminat consultările cu partidele din coaliție. PSD a decis retragerea miniștrilor înaintea finalului consultărilor. Nicușor Dan va face o declarație de presă

 1 comentariu
Președintele USR, Dominic Fritz, dă mâna cu președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan s-a consultat astăzi, 22 aprilie, cu partidele care formează coaliția, la două zile după ce PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL, Ilie Bolojan. Discuțiile de la Palatul Cotroceni au început la ora 9.00 și au durat peste 11 ore, iar între timp PSD a decis prin vot să își retragă cei 6 miniștri din Guvern, într-un prim pas pentru înlăturarea lui Bolojan de la șefia Executivului. În jurul orei 20.30, șeful statului va face o declarație de presă, conform informațiilor Libertatea.

18:3522-04-2026USR, ultima consultare a lui Nicușor Dan. Urmează declarațiile președintelui

Delegația USR, formată din Dominic Fritz (președinte), ⁠Oana Țoiu (ministra de Externe), ⁠⁠Diana Buzoianu (ministra Mediului), ⁠⁠Radu Miruță (ministrul Apărării Naționale), ⁠⁠Diana Stoica (lidera deputaților USR) și Oana Murariu (președinta USR Cluj), a intrat în sala unde au loc discuțiile cu președintele Nicușor Dan.

Cu USR se încheie consultările începute de dimineață, la ora 9.00.

În jurul orei 20.30, Nicușor Dan urmează să facă o declarație de presă, potrivit informațiilor Libertatea.

16:5522-04-2026Minoritățile, penultima consultare a lui Nicușor Dan la Cotroceni

Acum au loc consultările cu Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale, condus de Varujan Pambuccian, iar ultimul partid va intra la ora 18.30, este vorba despre USR, cu o delegație condusă de Dominic Fritz.

15:2022-04-2026UDMR, al treilea partid care a intrat la discuții cu Nicușor Dan

Delegația UDMR, condusă de Kelemen Hunor, a intrat în sala din Palatul Cotroceni unde au loc discuțiile cu șeful statului.

În programul consultărilor au mai rămas numai două delegații, astfel:

  • ora 16.30 – Minorităţile Naţionale
  • ora 18.30 – USR (delegație condusă de Dominic Fritz).
15:0022-04-2026S-a votat: miniștrii PSD își dau demisia din Guvernul Bolojan și nu mai vin la ședința de Guvern de mâine
14:0422-04-2026A început ședința PSD în care se votează retragerea miniștrilor din Guvern

Social-democrații votează în scurt timp retragerea miniștrilor din Executivul condus de Ilie Bolojan, în contextul în care PSD forțează schimbarea premierului.

13:1022-04-2026Nicușor Dan, declarație de presă în jurul orei 20.30

Președintele Nicușor Dan urmează să facă o declarație de presă în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, după ora 20.30, potrivit informațiilor Libertatea.

12:0522-04-2026Ilie Bolojan, după consultări: „Îmi asum în continuare mandatul de premier”

Premierul și președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat la finalul discuțiilor de la Cotroceni că i-a transmis șefului statului că liberalii își mențin punctul de vedere decis în ședințele interne, adică el nu va demisiona din funcția de prim-ministru, în ciuda presiunii puse de PSD.

„Am încheiat consultările cu domnul președinte și echipa de la Cotroceni, în care am prezentat poziția PNL. Poziția reflectă deciziile pe care Biroul Politic le-a decis ieri. Și anume faptul că îmi asum în continuare mandatul de premier, PNL va susține în plan guvernamental și parlamentar activitatea guvernului în așa fel încât să putem desfășura o activitate de administrare a țării în această situație dificilă. Vom susține proiectele importante care sunt necesare a fi adoptate în perioada imediat următoare, în așa fel încât criza politică generată de PSD să aibă efecte cât mai mici”, a spus Ilie Bolojan după discuțiile cu președintele Dan.

„Am avut un dialog bun și l-am asigurat pe domnul președinte de responsabilitatea PNL și a mea personală pentru a asigura guvernarea țării și de a face ceea ce este necesar pentru a genera stabilitate, pentru a asigura reformele, în aşa fel încât să creăm condiţii de prosperitate pentru cetăţenii României în anii următori”, a adăugat el.

11:1522-04-2026PSD face la ora 14.00 ședința Biroului Permanent Național pentru retragerea miniștrilor

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a stabilit în urmă cu puțin timp ca ședința social-democraților, în care urmează să se valideze retragerea miniștrilor PSD din Guvern, să aibă loc la ora 14.00, doar online, potrivit informațiilor Libertatea.

Biroul Permanent Național al PSD va avea loc în timpul consultărilor pe care Nicușor Dan le mai are cu celelalte partide politice la Palatul Cotroceni.

10:3022-04-2026PNL, al doilea partid care a intrat la discuții cu Nicușor Dan

Delegația PNL, formată din Ilie Bolojan - președinte, Dan Motreanu - secretar general, Cătălin Predoiu - prim-vicepreședinte, Nicoleta Pauliuc - prim-vicepreședinte, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte, Adrian Veștea - prim-vicepreședinte, a intrat în sala din Palatul Cotroceni unde au loc discuțiile cu șeful statului.

10:2322-04-2026Sorin Grindeanu, după consultări: „Vrem un alt premier”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus la ieșirea de la discuțiile cu președintele Nicușor Dan: „Noi am informat punctele noastre de vedere, am spus soluțiile pe care le vedem a fi viabile, am spus că una dintre soluții este să fie continuată această coaliție pro-europeană, dar cu un alt prim-ministru, ca urmare a votului de luni”.

„Dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere, PSD poate să treacă în opozitie, noi nesusținând un Guvern minoritar. Evident că angajamentele internaționale pe care România le-a luat, indiferent cine este prim-ministru sau de perioada în care s-au luat, lucrurile care țin de angajamentele financiare cu Comisia Europeană, indiferent de poziția PSD, noi susținem respectarea acestor angajamente internaționale”, a adăugat el.

09:0522-04-2026PSD, primul partid care a intrat la discuții cu Nicușor Dan

Delegația PSD, formată din Sorin Grindeanu - președinte, Claudiu Manda - secretar general și vicepremierul Marian Neacșu, a intrat în sala din Palatul Cotroceni unde au loc discuțiile cu șeful statului.

Știrea inițială: Nicușor Dan încearcă ultima variantă posibilă din punct de vedere constituțional, adică să medieze conflictul dintre PSD și PNL și să caute o soluție pentru ieșirea din impas.

Acest demers are însă șanse mici de izbândă: surse de la vârful PSD au precizat pentru Libertatea, imediat după anunțul Administrației Prezidențiale că urmează consultări la Cotroceni, că decizia retragerii miniștrilor din Guvern rămâne valabilă, indiferent de discuțiile care vor avea loc. Singura variantă ca social-democrații să renunțe la demersul lor este ca Ilie Bolojan să își dea demisia de la șefia Guvernului, lucru pe care premierul a declarat că nu îl va face.

Programul consultărilor de astăzi, 22 aprilie:

  • ora 9.00 – PSD (Sorin Grindeanu - președinte, Claudiu Manda - secretar general, Marian Neacșu - vicepremier)
  • ora 10.30 – PNL (Ilie Bolojan - președinte, Dan Motreanu - secretar general, Cătălin Predoiu - prim-vicepreședinte, Nicoleta Pauliuc - prim-vicepreședinte, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte, Adrian Veștea - prim-vicepreședinte)
  • ora 15.00 – UDMR (delegație condusă de Kelemen Hunor)
  • ora 16.30 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale
  • ora 18.30 – USR (delegație condusă de Dominic Fritz).

Mai mult, potrivit informațiilor Libertatea, PSD are programat astăzi un Birou Permanent Național online, în urma căruia se va lua decizia ca miniștrii social-democrați să își dea demisia și să nu mai participe la ședința de Guvern de mâine, 23 aprilie.

Deocamdată, Sorin Grindeanu nu a stabilit ora la care va avea loc Biroul Permanent Național, dar cel mai probabil ședința va fi convocată în cursul după amiezii sau spre seară, pentru a se cunoaște și deznodământul consultărilor cu președintele Nicușor Dan.

Partidul lui Grindeanu i-a retras sprijinul politic premierului Bolojan. Urmează demisiile celor 6 miniștri PSD

Social-democrații au cerut luni, 20 aprilie, părerea celor aproape 5.000 de membri din Consiliile Politice Județene despre viitorul guvernării. Singura întrebare a fost dacă PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic premierului PNL, Ilie Bolojan. Votul a fost favorabil (97,7%, ceea ce înseamnă 4.504 voturi pentru), astfel încât Bolojan are termen până la ședința de Guvern de joi, 23 aprilie, să decidă dacă își dă demisia.

Următoarea mutare a președintelui PSD, Sorin Grindeanu, este să retragă miniștrii PSD din Guvern. Libertatea a anunțat încă de acum câteva zile că toți miniștrii social-democrați își vor da demisia până la ședința de Guvern de joi, 23 aprilie. Dacă nici așa Ilie Bolojan nu va pleca, urmează o moțiune de cenzură împotriva Executivului.

În total, în Guvern sunt 16 miniștri. Cei 6 miniștri PSD care vor demisiona sunt: Ciprian Șerban (Transporturi), Radu Marinescu (Justiție), Florin Barbu (Agricultură), Bogdan Ivan (Energie), Alexandru Rogobete (Sănătate) și Florin Manole (Muncă).

Foarte important, Ilie Bolojan a spus că nu își va da demisia, indiferent de demersurile PSD. Mai mult, Bolojan, care este și președinte al PNL, a anunțat ieri, 21 aprilie, că liberalii rup coaliția cu social-democrații, formată în iunie 2025, din cauza crizei provocate de PSD, care i-a dat ultimatum 72 de ore să își dea demisia din fruntea Executivului.

PSD a amenințat încă din ianuarie că iese de la guvernare. Grindeanu nu suportă nici USR

Reamintim că situația politică din coaliția PSD-PNL-USR-UDMR este extrem de complicată, după ce Guvernul a majorat taxele și impozitele la începutul acestui an.

PSD este principalul adversar al premierului și președintelui PNL, Ilie Bolojan, iar președintele partidului, Sorin Grindeanu, a recunoscut încă din ianuarie că vrea ca Bolojan să plece, argumentând că acesta este inflexibil, nu ține cont de propunerile primite în coaliție și împovărează românii cu taxe și impozite mărite. El a precizat însă atunci că nu este momentul, ținând cont că mai trebuiau puși șefii serviciilor secrete și la acel moment nu exista nici bugetul pe 2026. Acum, România are buget, dar conducerile SRI și SIE tot nu au fost schimbate.

Mai reamintim că Sorin Grindeanu este un adversar declarat și al USR, partid pe care vrea să îl scoată din coaliție.

De exemplu, în februarie, Grindeanu a acuzat partidul condus de Dominic Fritz că și-a construit o imagine bazată „pe ipocrizie”, susținând că USR s-a pretins „puritatea absolută” și „competență”, dar a susținut că realitatea contrazice această „mitologie politică”.

„Cred că românii au dreptul să vadă și diferența dintre cei care își asumă guvernarea și cei care au construit o imagine pe ipocrizie. USR s-a prezentat ani buni drept partidul purității absolute. Drept partidul competenței. Drept partidul meritocrației. Astăzi vedem rezultatul acestei mitologii politice. Vedem cum Uniunea Salvați România a devenit, în fapt, Uniunea Salvador România. Vedem cum cei care condamnau privilegiile au ajuns să apere privilegiile. Vedem cum cei care vorbeau despre moralitate au ajuns să practice exact ceea ce criticau”, a afirmat al treilea om în stat acum două luni.

Bolojan a atacat o singură dată PSD de când este premier, cu trei zile înaintea votului social-democraților: „Vor un premier marionetă și un PNL obedient”

În cele 10 luni de când este prim-ministru, Ilie Bolojan nu și-a atacat niciodată partenerii de coaliție de la PSD și foarte rar a oferit o replică. Premierul și președintele PNL a explicat de câteva ori că i-ar fi ușor să răspundă cu aceeași monedă, dar nu dorește să potențeze conflicte.

Abia luna trecută, pe 19 martie, Bolojan a detaliat: „Aş putea să dau replici, dar, uitându-mă la colegii mei din Guvern şi mai ales la colegii din PSD, mi-e ruşine uneori de ruşinea lor şi de situaţiile în care sunt puşi. Şi vă spun la modul deschis, niciodată, nici într-o coaliţie, nici într-o entitate, într-o companie, într-un partid nu se poate face nimic fără respect şi colegialitate. Asta e valabil în orice situaţie”.

Apoi, pe 23 martie, liberalii au transmis că „dacă PSD va provoca o criză guvernamentală, PNL nu va mai putea fi în coaliția cu PSD”, formată în iunie 2025.

Însă pe 17 aprilie Bolojan a avut cea mai tranșantă reacție și a atacat pentru prima dată partidul condus de Sorin Grindeanu. „În acest mandat am deranjat destul de mult. Gândiţi-vă că am limitat prăduirea bugetului de stat, am limitat privilegii, ceea ce a deranjat”, a spus Bolojan la Radio România Actualități. „Am căutat să schimb legislaţii şi să corectez lucrurile şi aceste zone sunt conectate transpolitic şi transinstituţional la oameni care au susţinut aceste lucruri”, a adăugat el.

El a oferit un exemplu plastic în care s-a referit în mod direct la social-democrați: „Gândiţi-vă că în cămara aceea pe care o are gospodarul, atunci când deschizi uşa, vezi că ai nişte şoricei, nişte şobolani care sunt ca nişte rozătoare, care-ţi rod acele alimente şi, foarte plastic, am aprins becurile, este cât se poate de clar asta. Am încercat să fac lumină acolo şi, în mod evident, asta cât se poate de clar a deranjat”.

Bolojan a mai spus că PSD are nevoie de „un premier de tip marionetă” și că social-democrații şi-au dorit „un PNL de tip obedient”, dar a adăugat că nu va permite așa ceva, cât timp va conduce partidul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    tomitan 22.04.2026, 14:22

    Bravo! Așa va vreau , totul organizat.Retragerea cu torțe a ministrilor PSD la Rahova. Știucă , vezi ca amanta monegască Monica Huniady a spus ca-ti aduce maine chiftele marinate si Pepsi PS.Chiftele marinate & Pepsi , cum ii aducea Ileana Popovici pe santier lui Sergiu Nicolaescu , in filmul "Zile Fierbinti"

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!