Arheologul și scriitorul Cătălin Pavel, despre importanța literaturii pentru tineri: „Vreau o morală a bucuriei, a apropierii de animale și a încrederii în părinți imperfecți, dar iubitori”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Arheologul și scriitorul Cătălin Pavel a lansat o nouă carte pentru copii, „Marea cu ferestre”, apărută la Editura Humanitas Junior. Scrisă fără intenția de a transmite lecții didactice, povestea urmărește curajul și imaginația unei fetițe pe nume Sara, într-un univers subacvatic plin de surprize.
Cuprins:
- A debutat la inițiativa Lidiei Bodea
- Scrisul pentru copii te vindecă de egoism
- „Literatura bună pentru copii are un conținut sporit de umanitate”
- „Singurul lucru important este ca micul cititor să aibă emoția pură a aventurii”
- „Scriitorul român are un acces privilegiat la inima și la mintea copilului român”
A debutat la inițiativa Lidiei Bodea
În interviul acordat Libertatea, autorul povestește despre importanța cărților scrise de români pentru cei mici, cât și despre cum genul ăsta de literatură l-a ajutat să creeze o lume mai largă decât propriile ambiții, una dedicată fundamental altora.
Cătălin Pavel este arheolog, cu studii doctorale și postdoctorale la Oxford (Hertford College), Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim, Universitatea din Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. A predat arheologie, artă clasică și teme arheologice în literatură în București, Cluj și Atlanta și a participat la săpături arheologice în ţară, în Germania, Franţa, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Gordion și, în 2005–2010, la Troia).
În prezent, este conferenţiar universitar la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, unde coordonează doctorate și conduce săpăturile arheologice ale universităţii în Cetatea Histria.
Meseria lui a stat drept sursă de inspirație pentru volumele premiate de nonficţiune „Arheologia iubirii: De la neanderthal la Taj Mahal” (2019) sau „Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie” (2021), dar talentul său literar se face simțit și în romane precum „Aproape a șaptea parte din lume” (2010) și „Toate greșelile care se pot face” (2022), cât și în volumul de povestiri „Adevărul despre vacanţe (2023)”.
Pavel și-a făcut debutul în literatura pentru copii la inițiativa Lidiei Bodea, director general al Editurii Humanitas. Datorită ei, așa cum precizează autorul, a lansat anul trecut „Muntele cu uși” (Premiul revistei Ramuri a Uniunii Scriitorilor, Cartea pentru copii a anului 2024), iar în 2025, în cadrul Gaudeamus, „Marea cu ferestre” (Humanitas Junior).
Scrisul pentru copii te vindecă de egoism
Într-un interviu pentru Libertatea, scriitorul mărturisește că scrisul pentru copii îți aduce aminte să încetezi să mai vorbești despre problemele tale. „Să creezi o lume care este mult mai largă decît micile tale ambiții și înfrângeri, o lume care este fundamental dedicată altora”, după cum adaugă.
„Marea cu ferestre” este un bun exemplu în acest sens, o lectură care-i poartă pe copii într-o lume plină de elemente fantastice și personaje diverse, îmbogățită cu ilustrații superbe realizate de Oana Ispir. Sara și tatăl ei pornesc într-o aventură pe Dunăre, doar că lucrurile ajung rapid să se desprindă de tărâmul realității și migrează spre o împărăție subacvatică extrem de interesantă.
Sara va ajunge într-o librărie de unde va cumpăra cărți pentru biblioteca de pe un submarin, va inventa o limbă întreagă pentru a explica doar câteva cuvinte și va lega o prietenie cu o caracatiţă numită Ananas.
„Oamenii mari își spun mereu unul altuia, cu regret: «Trece vacanţa și n-am făcut nimic…». Asta după ce tot restul anului au zis în gura mare: «Abia aștept să vină vacanţa, să nu fac nimic!». În aventura asta însă, lucrurile stau cu totul altfel”, apare notat în prezentarea cărții, ceea ce ne poate da de gândit la cât de prezenți suntem în viețile noastre, dar și la cât de multă imaginație există în universul copilăriei.
Cititorii vor descoperi în paginile cărții valori despre prietenie, curaj sau familie, dar autorul vorbește despre cum detestă literatura didacticistă și despre cum speră că nu există nici o lecție în cărțile sale pentru copii.
„Ce vreau de la copilul care citește este să chicotească, să râdă și să se foiască în patul confortabil. Vreau să fie surprins de ceea ce se întâmplă, realmente surprins, inclusiv că lecția pe care o bănuia apropiindu-se, despre cum trebuie să fii cuminte și să-ți asculți părinții și să spui adevărul, este complet absentă sau înlocuită ocazional de o contralecție”, explică el.
Am vorbit cu Pavel despre importanța istoriei și a cărților scrise de români pentru copiii români, cât și despre beneficiile literaturii pentru cei mici.
„Literatura bună pentru copii are un conținut sporit de umanitate și un efect imediat. Este supa aia caldă pe care i-o dai omului care vine de pe munte leșinat. Cred că orice scriitor de romane pentru adulți trebuie să nu uite că literatura trebuie să fie așa: simplă, emoționantă”, precizează scriitorul.
„Literatura bună pentru copii are un conținut sporit de umanitate”
Libertatea: Cătălin, la bază ești arheolog, dar și scriitor - unde se împacă cele două meserii și unde se despart, dar mai ales cum a apărut fiecare în viața ta?
Cătălin Pavel: Îmi dau seama că nu sunt două meserii serioase, dar pentru mine astea două lucruri sunt Polul Nord și Polul Sud, lingura și furculița, Bugs și Bunny. Cea mai mare parte din viața mea se petrece în una din lumile astea două, cu acompaniament muzical, evident. Principalul lucru care le deosebește este că arheologia este o meserie de grup, care se face numai și numai în echipă, în vreme ce literatura se face numai și numai de capul tău.
Ce au în comun este o nepăsare aproape totală față de rosturile financiare ale lumii reale. Scrisul este mult mai vechi la mine și e normal să fie așa, pentru că literatura e universală, ai nevoie de o foaie, de un creion și de ochii deschiși, în vreme ce arheologia e o meserie destul de exotică, ce nu se poate practica decât într-un context instituțional, cu echipamente numeroase, unele, e adevărat, de o simplitate biblică, de exemplu lopata, dar altele ceva mai măiestre, ca un GPS rover.
– Ai spus la un moment dat într-un interviu - „Eu cred că arheologul are o dublă datorie. Una față de cercurile academice, care presupune publicația științifică exhaustivă a rezultatelor cercetării sale, și o a doua datorie, aceea de a vorbi relaxat cu societatea civilă, cu nespecialiștii, cu oamenii educați care nu au timp și toleranță pentru limba de lemn și aroganța specialistului” - apropo de cea de-a doua datorie, poți explica și cu ce te ocupi mai exact?
– Arheologul se ocupă cu cercetarea societăților umane din trecut pe baza ruinelor, fragmentelor, așchiilor materiale care au rămas în urma lor. Dacă pui accentul pe textele vechi scrise de acei oameni, atunci te apropii mai mult de definiția tradițională a istoricului.
În cel mai recent proiect al meu, desfășurat în ultimii cinci ani, lucrând la Histria cu studenții mei de la Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității Ovidius din Constanța, am cercetat ziduri romane de calcar și șist de trei metri grosime, mărgele de aur bizantine, vase pentru parfum, un mormânt din lespezi uriașe de piatră, un fragment de cupă cu Tezeu și Minotaurul și altele. Asemenea descoperiri stau la baza publicațiilor mele arheologice. Cele literare, bineînțeles, au alt combustibil și alte resorturi.
– Ai aflat că ai nevoie să scrii literatură pentru copii abia când te-ai apucat să faci asta, așa cum ai menționat la un moment dat. Ce înseamnă mai exact această nevoie și ce scop sau beneficiu ți-a dat pe parcurs?
– Nu aș fi ajuns să scriu literatură pentru copii dacă nu mi-ar fi propus-o, cu o intuiție de alchimist, Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas, datorită căreia au apărut anul trecut Muntele cu uși și acum, la Gaudeamus, Marea cu ferestre. Îi sunt foarte recunoscător! Literatura bună pentru copii are un conținut sporit de umanitate și un efect imediat. Este supa aia caldă pe care i-o dai omului care vine de pe munte leșinat. Cred că orice scriitor de romane pentru adulți trebuie să nu uite că literatura trebuie să fie așa: simplă, emoționantă. Dar ce-ți amintește cu adevărat scrisul pentru copii este să încetezi să mai vorbești despre problemele tale. Să creezi o lume care este mult mai largă decât micile tale ambiții și înfrângeri, o lume care este fundamental dedicată altora.
„Singurul lucru important este ca micul cititor să aibă emoția pură a aventurii”
– În „Marea cu Ferestre” am descoperit o aventură colorată, plină de curiozități și personaje fantastice. Cum ai descrie povestea pe care ai scris-o, ce ai spune despre ea celor care sunt curioși să afle?
– Eu îmi vînd foarte prost cărțile și nu aș risca să fac acum, descriind-o, un mare deserviciu acestei cărți. Din fericire, cartea mea nu este subiect obligatoriu la școală, deci nimeni nu trebuie să știe nimic despre ea. Evident, cînd eram copil, am fost fascinat de „20.000 de leghe sub mări” a lui Jules Verne. Am recitit-o și ca adult, căutînd liniște. „Marea cu ferestre” este un omagiu pontic adus acelei cărți.
– Tot aici am descoperit lecții despre diversitate, răbdare, prietenie, familie. Tu ce teme sau valori ai avut în minte când ai scris povestea și ce speri să rămână cu cei mici după ce o citesc?
– Detest literatura didacticistă și sper că nu există nici o lecție în cărțile mele pentru copii. Nimic din ceea ce am scris în cele două volume cu aventuri ale Sarei nu pleacă de la calculul de a bifa anumite învățăminte sau de a puncta anumite valori care trebuie „însușite” de către „utilizatorul” cărții. Ce vreau de la copilul care citește este să chicotească și să râdă și să se foiască în patul confortabil. Vreau să fie surprins de ceea ce se întîmplă, realmente surprins, inclusiv de faptul că lecția pe care o bănuia apropiindu-se, despre cum trebuie să fii cuminte și să-ți asculți părinții și să spui adevărul, este complet absentă sau înlocuită ocazional de o contra-lecție.
Literatura pentru copii are doar obligația să te țină cu sufletul la gură, nu să moralizeze. Nu îți trebuie o viață ca să ajungi să urăști clișeele; copiii deja le simt și mor de plictiseală cînd dau peste ele. Caracterele nu se formează printr-o supradoză de lozinci. Deci eu vreau o morală a bucuriei și a apropierii de animale și a încrederii în părinți imperfecți, dar iubitori.
– Cât de important e pentru tine să introduci istoria și arheologia în viața copiilor, chiar și indirect?
– Eu nu am nici un plan diabolic să îi învăț pe copii istorie sau arheologie, sau să introduc pe nesimțite anumite noțiuni, sau să îi fac să rețină fără efort cîteva date de domnie. Absolut deloc! Dacă ici-colo apar referințe caraghioase la istorie, asta se întîmplă pentru că orice scriitor trebuie să scrie cu ceea ce este, cu carnea și cu oasele lui, cu care are o familiaritate adevărată, nu cu diverse cojoace de împrumut. Pentru mine singurul lucru important este ca micul cititor să aibă emoția pură a aventurii, a frumuseții unei întâmplări din cuvinte, și deci să vrea să citească toată viața lui.
– Apropo de asta, mulți copii percep istoria ca pe un subiect complicat sau plictisitor. În cartea ta, „Elefantul lui Carol cel Mare”, explici pe înțelesul tuturor de ce învățăm istoria și-i înveți pe tineri gândirea critică. Cum vezi rolul istoriei în formarea unui copil astăzi și ce ți se pare esențial ca ei să înțeleagă din felul în care ne raportăm la trecut?
– „Marea cu ferestre” este literatură pentru copii mai mici, să zicem, 8-13 ani. Eseul „Elefantul lui Carol cel Mare” (ed. ART, 2025) este, l-am numit eu, „un anti-manual de istorie” pentru, aproximativ, 14-20 de ani. Să zic de la început că, spre totala mea surprindere, mulți adulți au citit ambele cărți și s-au ostenit să-mi spună că le-a prins bine.
Da, „Elefantul lui Carol cel Mare” chiar este o carte care își propune să lămurească cum ne raportăm la studiul istoriei și, deși am făcut diverse tumbe ca să păcălesc clientul, acolo există un schelet explicit didactic. Eu cred că istoria este un imens rezervor de tragedii și de poante, de frumusețe și de haos, mai interesant decît orice ecran. E vorba, în fond, de tot, absolut tot ce au făcut oamenii pînă acum pe acest pămînt.
„Scriitorul român are un acces privilegiat la inima și la mintea copilului român”
– Mi-a plăcut foarte tare când ai spus: „E minunat să avem traduceri din literatura universală pentru copii, dar e grozav să le dăm și ceva scris de oameni copilăriți aici, crescuți aici, întorși aici, pentru că cine scrie în română oferă, cred, copiilor români un aer mai sănătos sau un aer necesar.” Îmi poți spune de ce crezi asta și cum îi ajută poveștile românilor pe micii cetățeni?
– Am impresia că literatura pentru copii publicată azi în România este, în mod covârșitor, de import. Este normal ca, într-o țară ca a noastră, traducerile să domine, dar de la un punct încolo, asta poate deveni toxic. În primul rând, este nejustificat: înțeleg că la noi se produc mai greu lucrări de top de astronomie sau de medicină, sau chiar din științele socioumane. Dar chiar povestitorii noștri nu se mai pot compara cu cutare vedetă de peste ocean care a decis să scrie și o carte pentru copii? În al doilea rând, în cazul tuturor acestor cărți, între scriitor și copil se interpune cineva - traducătorul.
Multe traduceri din România sunt catastrofale - verific din când în când câte o pagină la întâmplare și găsesc 5-6 greșeli. Unele, bineînțeles, sunt excepțional de bune. Ideea este totuși că o bună parte din traducători - mai ales că azi mulți sunt traducători de ocazie - nu au același instinct pentru limbă cum au scriitorii înșiși. O traducere a unei cărți pentru copii pleacă de la bun început cu acest bemol.
În fine, și cel mai important, scriitorul român are un acces privilegiat la inima și la mintea copilului român. Nu este meritul lui, dar asta nu înseamnă că nu are acest acces. Orice nutriționist îți zice să mănânci legume de sezon, alea care s-au făcut în anotimpul ăla, și care sunt proaspete. Sigur că poți să mănânci tot anul broccoli congelat, dacă asta e pasiunea ta. Acum, nu sunt nici eu prea mândru că m-am comparat cu o legumă de sezon, dar ideea e că scriitorul român știe niște chestii despre mediul și limba ta cu care poate face giumbușlucuri superioare.
Evident, nu țin ca literatura pentru copii scrisă de români să fie despre opinci și ii, despre Ștefan cel Mare și Munții Carpați. Nu are decât să se desfășoare în Zimbabwe! Totuși, dacă e scrisă în română de un român, va avea ceva hrănitor în plus.
– Și, în final, mi-ar plăcea să știu cum și când scrii. Ai vreun ritual, o rutină sau un tabiet anume? E vreo diferență în stilul tău de lucru între cărțile pentru adulți și cărțile pentru cei mici?
– Când scriu așa-zisa literatură serioasă, scriu greu, „agonizant”, cum lejer se zice. Cărțile pentru copii le-am scris însă repede și am fost foarte fericit. Suspect, nu? Știm cu toții că dacă nu suferi și nu strângi din dinți, se cheamă că nu muncești cu adevărat. Dar eu mă bucur că, fie și așa târziu în viață, am găsit, în sfârșit, o provincie a literaturii în care să mă simt ca ursul în bârlog.
