UPDATE. CCR a respins sesizarea lui Sorin Grindeanu privind votul la moțiunea de cenzură; Care a fost reacția fostului premier

Comentează

CCR a respins sesizarea lui Grindeanu privind votul la moțiune. Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condițiilor în care au votat senatorii și deputații la moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său. Fostul premier spune că nu a urmărit să conteste în niciun fel rezultatul votului ci să tragă un semnal de alarmă privind modul în care se votează în Parlament. UPDATE ora 19.00 Fostul premier Sorin Grindeanu afirmă că prin solicitarea sa adresată Curţii Constituţionale a încercat să tragă ''un semnal serios de alarmă legat de modul în care se votează'' şi nu a urmărit să conteste în niciun fel rezultatul votului.

El a explicat, într-o postare pe pagina sa de facebook, că Parlamentul României trebuie recredibilizat în rândul cetăţenilor, un rol important avându-l parlamentarii, care trebuie ''să depună eforturi pentru îndreptarea imaginii instituţiei''.

''Am luat act de decizia Curţii Constituţionale de astăzi, care a respins ca inadmisibilă solicitarea pe care am formulat-o vizavi de respectarea votului secret în Parlament. Nu am contestat nicio secundă rezultatul votului de la moţiune, nu aceasta a fost intenţia mea, ci am încercat să trag un semnal serios de alarmă legat de modul în care se votează. Parlamentul trebuie recredibilizat, iar parlamentarii trebuie să depună eforturi pentru îndreptarea imaginii instituţiei. E foarte important ca pe viitor să ne asigurăm că votul secret este respectat. Altfel, nu vom reuşi să recâştigăm încrederea românilor în Parlament, forul democratic suprem'', a scris Sorin Grindeanu în postarea sa.

Fostul prim-ministru PSD invocă, drept argumente în favoarea sesizării, art. 113 din Constituția României și articole din Regulamentul activităților comune alee Camerei deputaților și Senatului, care stabilesc că votul este secret, exprimat cu bile.

„Apreciez că modalitatea de exprimare a votului din data de 21 iunie 2017 cu privire la moțiunea de cenzură, desfășurată în condiții neregulamentare, a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului”, se arăta în sesizarea premierului interimar, citată de Agerpres.

Citește și... „Cadou otrăvit” de la Guvern. Ce înseamnă, de fapt, majorarea salariului minim

Ulterior, el şi-a exprimat speranţa că se va găsi o soluţie „să se spună «stop» acestor practici, mai ales în Parlamentul României”.

Moțiunea de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) în Parlament împotriva propriului Guvern, intitulată „România nu poate fi consfiscată, Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată miercuri, 21 iunie, cu 241 de voturi „pentru” și 10 „împotrivă”.

Pentru ca moțiunea să treacă, era nevoie de 233 de voturi. PNL, USR, PMP și UDMR nu au votat moțiunea de cenzură, în timp ce minoritățile au votat „după conștiința fiecăruia”, așa cum anunțate și liderul minorităților, Varujan Pambuccian, înaintea dezbaterii moțiunii de cenzură. Astfel, Sorin Grindeanu a fost demis din funcția de prim-ministru, după doar șase luni de guvernare.

Între timp, Grindeanu a lansat noi critici la adresa liderului PSD: Din cauza lui Dragnea, toți românii vor scoate bani din buzunar.  Acesta susține că programul de guvernare a ajuns să fie modificat aproape zilnic.

Citește și.. Lovitură pentru români! Măsura pregătită de Guvern care omoară creșterile salariale, firmele și locurile de muncă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
11 oct.
Card de carburant furat dintr-o mașină de pompieri, folosit de 137 de ori, în Franța. Paguba se ridică la 22.000 de euro
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
11 oct.
Administrația Trump ameninţă că va opri schimbul de informaţii şi livrările de arme către Ucraina, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
11 oct.
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?