Ce este angajarea răspunderii de către Guvern, de ce este controversată şi cum a schimbat ea faţa României în ultimii 10 ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Legea bugetului de stat pe anul 2020 ar putea fi adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, adică ocolind dezbaterea parlamentară. Este o idee controversată a PNL, care deja a provocat valuri în rândul fragilei majorităţi care îl susţine pe Ludovic Orban.
Cuprins:
Posibilitatea ca un Executiv să folosească această metodă pentru a adopta legi este prevăzută în Constituţie, care nu impune multe restricţii în acest sens. Este însă o practică foarte periculoasă, mai ales pentru un Guvern minoritar.
Ce este angajarea răspunderii?
Guvernul nu are posibilitatea efectivă de a adopta legi. Poate emite Ordonanţe de Urgenţă, care intră în vigoare imediat şi care ajung ulterior în Parlament sub formă de legi, însă există reguli stricte cu privire la domeniile în care Executivul poate interveni în acest fel.
Constituţia prevede o cale extraordinară de legiferare la îndemâna Guvernului: angajarea răspunderii. Asta înseamnă că Executivul vine în faţa Parlamentului şi prezintă proiectul de lege, care merge apoi la promulgare şi intră în vigoare. Parlamentul poate propune amendamente, dar Guvernul nu este obligat să le ia în considerare.
Practic, în felul acesta Guvernul poate legifera în orice domeniu. Este o armă puternică. Atât de puternică, încât Curtea Constituţională a trebuit în trecut să intervină, pentru a tempera Guvernul atunci când a început să abuzeze de această pârghie.
În principiu, există o singură restricţie: în termen de 3 zile de la angajarea răspunderii, opoziţia poate depune o moţiune de cenzură. Moţiunea de cenzură poate fi depusă de obicei o singură dată pe sesiune, dar şi de fiecare dată când Guvernul foloseşte angajarea răspunderii.
Când un Executiv apelează la angajarea răspunderii, ar trebui să aibă o majoritate clară în spate pentru a se proteja. Dar, dacă are o majoritate în spate, de ce mai e nevoie să ocolească dezbaterea în Parlament? Tocmai aici a intervenit Curtea Constituţională.
De ce este angajarea răspunderii controversată?
Faţă de o Ordonanţă de Urgenţă, angajarea răspunderii poate ocoli cu totul dezbaterea parlamentară. OUG-ul este reglementată şi poate fi folosită doar în măsura în care este o reală urgenţă, iar dezbaterea parlamentară ar întârzia adoptarea soluţiei (în practică, Guvernul a folosit această pârghie şi în afara existenţei unei urgenţe, exploatând un vid legislativ).
Când de-a lungul timpului guvernele au început să îşi angajaeze tot mai des răspunderea asupra proiectelor de lege, Curtea Constituţională a intervenit, stabilind nişte norme similare cu cele din cazul OUG-urilor: adică Executivul trebuie să demonstreze urgenţa.
Dacă nu există, angajarea răspunderii este neconstituţională. S-a întâmplat în 2010, atunci când Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea pe Legea Educaţiei. Controversele şi piedicile din Parlament provocate de unele măsuri şi incapacitatea de a ajunge la un consens a făcut majoritatea din jurul PDL să ocolească Parlamentul. Nu era însă nicio urgenţă, iar CCR a spus că există un conflict între Guvern şi Parlament, pentru că Executivul şi-a arogat rolul Legislativului.
Legea a fost în cele din urmă trecută prin Parlament, devenind celebra Lege 1/2011.
Cum a schimbat angajarea răspunderii România?
Angajarea răspunderii a fost folosită sporadic de pe vremea guvernării Ciorbea (1996). Şi în timpul Guvernului Năstase a fost folosită, cel mai celebru fiind cazul Codului Muncii, unde existau fricţiuni din cauza sindicatelor.
În timpul guvernării Tăriceanu abia au început să prindă formă diverse reforme ample, dar care se loveau de dispute politice (care au marcat prima parte a guvernării, sub forma Alianţei DA).
Călin Popescu Tăriceanu şi-a angajat răspunderea pe Legile justiţiei şi pe Legile sănătăţii. Cea mai controversată măsură a fost cea privind votul uninominal, care a provocat un scandal uriaş între PNL şi PD. Cum preşedintele Traian Băsescu voia un tip de uninominal, iar Tăriceanu un alt tip, s-a ajuns la un referendum eşuat al preşedintelui, apoi Guvernul şi-a angajat răspunderea pe un proiect diferit. Acesta s-a dovedit a fi un eşec de proporţii, provocând Parlamentul-mamut din 2012, cu aproape 600 de parlamentari. Sistemul a fost abandonat în 2016.
"Campionul" angajărilor de răspundere a fost Emil Boc, care a folosit această procedură de 12 ori - cam de câte ori au folosit-o predecesorii săi la un loc.
Au fost adoptate astfel legi precum salarizarea unitară (2010) şi comasarea alegerilor locale şi parlamentare (2012) - în privinţa acesteia din urmă CCR a dat o decizie de neconstituţionalitate, demonstrând că procedura nu era infailibilă. Decizia venea şi după eşecul Legii Educaţiei din urmă cu doi ani.
Probabil cea mai importantă angajare a răspunderii a fost însă cea privind celebrele legi ale austerităţii. În 2010, salariile au fost reduse cu 25% ca urmare a crizei economice. Măsurile au fost anunţate de Traian Băsescu, însă au fost puse în practică de Guvern prin angajarea răspunderii, în urma unor bătălii dure în Parlament.
În mandatul lui Victor Ponta, angajarea răspunderii a fost un instrument mai puţin folosit, având în vedere majoritatea lejeră a PSD. Proiectul Legii descentralizării a fost cel mai important adoptat astfel.
