Ce făceau pe 22 Decembrie 1989 revoluționarii cu acte: “Semnam statele de plată” / “Aveam deja prizonieri!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Deși există o singură listă, aprobată prin lege, cu “luptătorii cu rol determinant”, felurile de a lupta la Revoluție sunt nenumărate
Cuprins:
- „Tiberiu Nițu, un escroc! Militarii erau la muncă, nu la revoluție”
- “La noi, la Iași Revoluția a durat șase luni”
- “Meritul meu? Că nu m-am ales pe mine în funcții”
- “Deveneau revoluționari activiștii, militarii, securiștii”
- “Atunci s-a produs declicul, a dispărut frica”
- “Milițianul a zis că, dacă era să ne omoare, eram morți deja”
- “Am fost să întreb de Iliescu. E om bun”
- O scenă cu Miki Șpagă
În jurul certificatelor de revoluționar s-au iscat, în ultimii 30 de ani, numeroase controverse. Legea nr. 341 / 2004, “legea recunoștinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, revolta anticomunistă de la Brașov 1987 și revolta din Valea Jiului, 1977, a fost modificată de peste 10 ori, de la promulgare. Inclusiv titlul legii a suferit câteva modificări, au fost introduse articole noi și a fost revizuită lista cu beneficiari ai drepturilor prevăzute de lege.
După ce Parchetul General a deschis o anchetă, în 2016, privind atribuirea certificatelor, lista de “luptători cu rol determinant” în Revoluție s-a înjumătățit: de la 3.505 a ajuns la 1.667 de nume. Unele dintre ele, cunoscute.
Victor Socaciu, de exemplu, cântăreț, fost parlamentar și fost consul la Montreal, și-a acordat singur certificat de revoluționar, în 2013, în calitate de șef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR). Parlamentarul Eugen Nicolicea a avut un “rol determinant” în Revoluție la Turnu Severin, încă “înainte de 15 decembrie 1989”, conform propriilor declarații din presă.
„Tiberiu Nițu, un escroc! Militarii erau la muncă, nu la revoluție”
Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie din București, consideră că nu e nevoie de o schimbare legislativă pentru a limpezi listele cu revoluționari: “Că au ieșit la ora 12.00 sau la ora 13.00 pe stradă, să strige contra regimului, ora mi se pare o chestiune relativă. Dar trebuie ras tot aparatul de stat care se ocupă de aplicarea legii, tot SSPR-ul, nimic nu mai poate fi recuperat de acolo. E un rău reparabil, dar trebuie un sprijin total al Guvernului și trebuie numit un jurist în fruntea SSPR. Acele false certificate nu au fost făcute cu ajutorul asociațiilor de revoluționari, ci prin comisiile parlamentare și alte feluri de comisii, cu membri de la toate partidele”.
La asociația pe care o conduce, a precizat Mărieș, toți revoluționarii au decizii de recunoaștere de la CEDO. “Nu asociațiile i-au făcut revoluționari pe Iliescu, Sergiu Nicolaescu, Dumitru Mazilu. Sau pe Tiberiu Nițu, fostul procuror general al României, alt escroc. Spune că în 21 decembrie 1989 a tras peste clădiri și pe 22 a tras în clădiri. Dar era în armată atunci, cadrele militare erau la muncă, nu la revoluție”.
Tiberiu Nițu nu se mai regăsește pe lista cu revoluționari.
Grav e că și-au însușit criminalii calitatea de revoluționari. Au avut interesul să introducă de-ai lor cât mai mulți pe liste. Personal, am refuzat să iau din mâna criminalului vreo recunoștință.Teodor Mărieș:
“La noi, la Iași Revoluția a durat șase luni”
Pe listă se regăsesc persoane din localități unde nu s-au tras focuri de armă. Am discutat cu un revoluționar din Iași, domnul Corneliu Urîtu, să aflăm ce fel de lupte s-au dat în “dulcele târg”. Domnul Corneliu avea 21 de ani în decembrie 1989 și lucra la Spitalul Județean din Iași, “eram junimist, poet, mi-l amintesc pe Nichita Danilov cum rupea o carte cu mâinile goale”. În prezent, domnul Corneliu este patronul unui service de imprimante.
Iată de ce se află pe lista luptătorilor cu rol determinant: “Nu s-au tras focuri de armă la Iași, pentru ca am fost organizați. Am avut grijă să nu dăm arme la oameni, să umble cu ele pe stradă, să-și regleze conturile. Când am văzut ce se întâmplă la televizor, mi-am băgat piciorul în spital și am plecat la regional de partid. La sediul îi ziceam Casa pătrată".
Ce se întâmpla la Casa Pătrată, cu ce e ocupau revoluționariri? "În zilele alea, directorii comuniști se închiseseră în case. Nu era cine să semneze statele de plată. Era un vid de putere. Unii muncitori, mai tăntălăi, se duceau cu statele peste directori, acasă. Și m-am apucat... Aș fi preferat să trag trei zile cu pușca, apoi să mă duc în treaba mea. Dar nu, am stat șase luni în Casa Pătrată. Că atât a durat revoluția la noi. Imaginați-vă, aveam de-a face cu oameni care nu înțelegeau sistemul democratic. Veneau cu scandal”.
“Meritul meu? Că nu m-am ales pe mine în funcții”
Domnul Corneliu oftează. “Acum, cât îi glumă îi panaramă… Dar au fost orașe în care lumea a fost cu scaun la cap, oamenii s-au comportat responsabil. Doar un om a fost împușcat la Iași, Romeo Badea, l-a împușcat un ofițer, de la panica îngrozitoare. Dar aici, la Iași, au fost și lucruri normale la cap”.
I-am cerut domnului Corneliu să spună care crede că e meritul lui de revoluționar: “În principiu, marele meu merit e că nu m-am ales pe mine în funcții și că vidul de putere a durat puțin. Slavă Domnului că am ferit țara de anarhie!”.
L-am întrebat pe revoluționarul ieșean cum a fost viața lui, după 1989. Și a mărturisit că a fost “evident mai bine”, “am crescut 5 centimetri, mâncam mai bine, nivelul meu de sănătate a fost cu totul altul. N-am fost destul de deștept să plec din țară. Aici n-a fost și nu va fi OK. Tata avea 18 ani când a plecat Regele Mihai. Mi-a spus, în 1992, că o groapă săpată în 40 de ani nu se acoperă în doi ani. Eram mult în urmă cu tehnologia. Țara se face cu sacrificii, nimeni nu mai moare pentru țară, toți își bagă. A fost uzurpată ideea de erou”.
Când m-am dus atunci la regionala PCR, mă gândeam că trebuie să am ce să le spun copiilor mei, așa cum bunicul i-a spus tatei despre război. N-am vrut să le spun copiilor că am stat la televizorCorneliu Urîtu, revoluționar din Iași:
“Deveneau revoluționari activiștii, militarii, securiștii”
Costică Canacheu, fost parlamentar, s-a aflat în mijlocul acțiunii. “Eu spun evenimentele din 1989, nu Revoluție, pentru că nu au fost dați la o parte cei din fosta clasă conducătoare”.
Deși are certificat de luptător, fostul parlamentar nu consideră o mândrie că împarte lista cu oameni care n-au ce căuta acolo. “Toată semnificația mișcării populare a fost preluată de structurile fostului stat. Deveneau revoluționari activiști, militari, securiști, procurori. Unii, într-adevăr, voiau certificatul pentru a lua un hectar de teren sau un spațiu comercial. Semnificația cuvântului revoluționar a fost dusă în derizoriu. De aceea, am înființat o asociație de revoluționari fără brevet”.
În decembrie 1989, Costică Canacheu lucra ca tehnician electroenergetician la I.D.E., distribuitorul de energie electrică din Capitală. Avea 30 de ani. „Încă din 1985, mi-a fost clar că asta o să se întâmple, că o să cadă totul. Pe 19 decembrie 1989, după ce ascultasem tot ce spuneau BBC-ul și Europa Liberă, le-am spus verilor mei: o să cadă regimul în câteva zile și aș muri de ciudă să nu fiu de față”.
“Atunci s-a produs declicul, a dispărut frica”
În timpul Revoluției, Canacheu a cunoscut multe dintre personajele-cheie ale acelei perioade și ale României postdecembriste. “În seara de 17, am mers cu echipa la o intervenție, în Piața Palatului. Nu era programată acolo vizita, dar ne-am dus să vedem ce se întâmplă. Am desfăcut niște capace la un post de transformare, imediat au apărut doi tovarăși să ne spună să închidem și să părăsm imediat zona. În 21, am ieșit din casă imediat după spargerea mitingului. La cinemateca din Câmpineanu, la magazinele acelea mici, pe o treaptă, stăteau vreo 7-8 tineri. În fața lor, o doamnă, care rupsese o pâine și o ținea ridicată în formă de cruce. Mai sus, erau un Aro cu milițieni și vreo 15 scutieri. Grupul de tineri cu doamna strigau Libertate!, dar nu prea se auzea”.
Ca în filmele suprarealiste, mă uitam la acel mic grup și s-a produs declicul. A dispărut frica. Sunt posesorul unei voci puternice și am strigat și eu. S-a auzit extraordinar. Nu îmi venea să cred. Milițienii din Aro au întors capul Costică Canacheu:
“Milițianul a zis că, dacă era să ne omoare, eram morți deja”
Protestatarii, printre care și Canacheu, au ajuns până în Piața Universității, în acea zi de 21 decembrie. “Acolo au apărut și primii agitatori. O doamnă striga că vor să ne omoare. Și un milițian i-a răspuns că, dacă pentru asta se afla el acolo, eram morți de mult. Ilie Ceaușescu a venit și el, trăgea cu un pistol în oameni și era însoțit de uslași cu mitraliere. Treceau tab-uri în viteză, mașini mari. Unii au fugit pe scări la metrou, la gura de metrou dinspre Batiștei. Un uslaș a lovit un tânăr cu patul armei în cap și tânărul s-a prăbușit și a rămas așa, pe scări. Am luat-o pe străduțe, până în Romană, acolo am luat un taxi, împreună cu un domn și am ajuns acasă”.
Pe 22 Decembrie, Costică Canacheu a plecat la muncă, “chiar la prima oră. Le spuneam colegilor că trebuie să ieșim. Am ieșit pe la 11.00, în scurt timp, s-au auzit și primele împușcături. Pe Calea Victoriei, care e un fel de tunel, se auzea Vom muri și vom fi liberi!, te monta de o manieră cum nu te imaginai. Am intrat în clădirea Comitetului Central. Am observant cât de organizați erau cei care erau organizați, se înțelegeau din priviri. Erau acolo Mazilu, Dan Iosif (foto mare, lângă Ion Iliescu). Ne-am împărțit în comitetul civil și în comitetul militar al Revoluției. La televiziune se afla grupa care prelua puterea. Mi-am zis să am grijă să nu mor precum un fraier ”.
Pe 22, în fostul birou al lui Manea Mănescu, aveam deja prizonieri. Dincă și Postelnicu. Stăteau pe jos. La un moment dat, când se trăgea, l-am găsit pe Postelnicu lungit pe jos, lângă prag, speriat.
Costică Canacheu:
La un moment dat, a bătut la ușă o tânără, zveltă, cu tricou, geacă, un trening cam mulat, cu toc de pistol peste tricou și cu pistol. Mi-a zis că e tiristă. Era Mihaela Rădulescu.Costică Canacheu:
“Am fost să întreb de Iliescu. E om bun”
Fostul parlamentar susține că pe 23 decembrie 1989, Armata a încercat să preia puterea, “apăruseră lăzi cu muniție în clădirea CC, erau agitatori care ziceau să ne predăm“.
În ziua de Crăciun a lui 1989, Dan Iosif a dispărut din clădirea CC. "S-a întors seara. Era superrăgușit. Noi, suspicioși. Că dacă a trădat... Mama lui era ceva pe la partid. Zice Dan Iosif: Am fost să întreb de Iliescu ăsta. Mi-a zis și mama, mi-au zis și alții, e om bun, foarte bun”.
Canacheu își amintește cum a participat la discuții cu Ion Iliescu, în acele zile, și cum a dat mâna prima oară cu fostul președinte: “Era o mână flască, de mincinos”. Pe Teodor Meleșcanu l-a cunoscut mai târziu, în ianuarie: “Lucra la MAE. Pe cât era de înalt, pe atât era de aplecat”.
O scenă cu Miki Șpagă
Tot în zilele Revoluției, Canacheu l-a întâlnit pe Șerban Mihăilescu, fost parlamentar. “Pe 23 decembrie, m-am trezit cu Miki Șpagă la ușă. Mai puțin durduliu ca acum, scund, cu un ecuson făcut dintr-o carte de vizită întoarsă, cum aveam toți. Era foarte speriat și agitat. Tot întreba: Cui predau? Așa o ținea. Zicea că e secretarul general al Guvernului. L-am întrebat: Care guvern? Guvernul Dăscălescu, mi-a răspuns".
Canacheu l-a condus pe Mihăilescu în biroul lui Dumitru Mazilu. "Mazilu, care scria la un comunicat, i-a zis să vină să predea a doua zi, la ora 15.00, la comitetul de stat al planificării. Am ieșit. Șerban m-a apucat de picioare, de la genunchi, eu eram înalt și slab, pe atunci, și m-a ridicat în sus. M-ai salvat, m-ai salvat! A tot venit la mine, la birou, încă trei luni, cerându-mi să-l recomand. Fusese inginer la Flamura Roșie, înainte de a ajunge la Guvern. Apoi, prin martie, a venit la mine cu o atitudine schimbată și mi-a zis: Gata, s-a terminat, ne-am organizat. Ați pierdut meciul”.
În vremea asta, adică în martie 1989, la Iași Revoluția era încă în plină desfășurare.
