Influencerul Dorian Popa a fost depistat de polițiștii rutieri din Ilfov, în urma testării cu Drugtest, sub influența unei substanțe psihoactive, mai precis canabis, au declarat sâmbătă, 28 octombrie, surse apropiate anchetei, pentru Libertatea. În urma acestei întâmplări, artistul a rămas fără permis de conducere.

Potrivit informațiilor apărute în presă, Dorian Popa, care conducea în chiloți, ar fi încercat să se justifice în fața polițiștilor și le-ar fi spus că se întoarce de la o petrecere, unde a inhalat accidental un fum dintr-un joint.

Pe rețelele de socializare, artistul este urmărit de peste două milioane de persoane și condamna în mod repetat consumul de substanțe interzise, despre care spunea că provoacă dependență. Influencerul era văzut drept model de mulți copii și adolescenți.

„Mi-a dat Dumnezeu un diamant și eu să-l arunc ca prostu singur în noroi. N-ar fi păcat…? M-aș jigni pe mine, pe Dumnezeu, pe maică-mea”

În urmă cu doar o lună, Dorian Popa a fost invitat la podcastul Ilincăi Vandici, unde și-a spus părerea despre vicii.

„Știi, la mine totul se rezumă la business. Viciile societății nu fac decât să-ți distragă atenția de la business și am văzut zeci de cazuri, mai ales că domeniul media are parte de foarte multe vicii și am văzut foarte multe nume mari ratându-și cariere, am văzut foarte multe lucruri care m-au zguduit și atunci am zis hai să nu fiu și eu doar un altul care se înscrie în același tipar. Cred că sunt lucruri pe care Dumnezeu le-a ales pentru mine. Eu cred că ține și de tine ca și om, dar ține de cum te-a dat Dumnezeu. Altfel… la mine totul s-a rezumat la succes. Mi-a dat Dumnezeu un diamant și eu să-l arunc ca prostu singur în noroi. N-ar fi păcat…? M-aș jigni pe mine, pe Dumnezeu, pe maică-mea… o serie întreagă de jigniri”, a declarat vloggerul în podcastul realizat de Ilinca Vandici, potrivit spynews.ro.

Cum a încercat Gazprom să-și salveze firmele din România de la sancțiunile internaționale. Reacția autorităților de la București
Recomandări
Cum a încercat Gazprom să-și salveze firmele din România de la sancțiunile internaționale. Reacția autorităților de la București

Dorian Popa, în vârstă de 35 de ani, i-a mărturisit Ilincăi Vandici că singura lui dependență este sportul. „Oricât de clișeic ar suna, îmi doresc din suflet să dorm în sală și peste zece ani, cum am făcut-o și până acum. Este religia mea și mă face să fiu cu o minte curată, aerisită și întotdeauna gata de acțiune. Eu sunt dependent de sport și, așa cum mi-a spus cineva și care m-a șocat, culturiștii sau fitnesiștii, cum vrei tu să-i numești, sunt ca niște drogați. De ce? Pentru că dacă nu te mai duci acolo, te ia depresia, nu mai ai secreție de dopamină, serotonină, endorfine (…) dar cred că este o adicție super bună. Nu m-aș simți vreodată prost că sunt dependent de sport.

La 42 de ani, îmi doresc să trag în continuare racheta, iar undeva după 50 de ani, sper să pot avea îndeajuns încât să zic hai acolo, hai nu știu unde, ne plimbăm. Deși mulți spun că la cum mă văd, îmi zic că nu mă voi liniști nici după 50 de ani. Iubesc să muncesc, sunt workaholic, îmi curge prin sânge. Iubesc să muncesc, vrei să te mint? Iarăși, nu pot să mă simt prost că sunt workaholic. Nu am intrat în burnout”, a mai spus influencerul, potrivit sursei menționate anterior.

Liniște, vin alegerile! Europarlamentarele, abandonate. Localele captează atenția, dar în surdină
Recomandări
Liniște, vin alegerile! Europarlamentarele, abandonate. Localele captează atenția, dar în surdină
colectia-masini-dorian-popa-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Dorian Popa a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise

„La data de 27 octombrie, ora 21.15, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a transmis Poliția Ilfov.

„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice“, a precizat Poliția.

Libertatea l-a contactat pentru un punct de vedere, dar influencerul nu a răspuns deocamdată solicitării.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (18)

piciusz   •   01.11.2023, 12:56

s-a apucat ulterior declaratiei :) i-a fost greu, a facut pana la lamborghini si a fumat un pic sa se calmeze :)

Simplu   •   30.10.2023, 18:19

Drogurile sunt sfârșitul rasei umane.nu scrie nicăieri pentru că adevărul nu va fii scris nicăieri.va doresc DRUM BUN.

Simplu   •   30.10.2023, 18:12

De ce sa scumpit băutura? E mai bine acum că toată România se droghează?. Ieftiniți băutura și țigările. Mai bine mergem la slujba la biserica beți decât drogați.eliminati drogurile din grădinițe.ieftiniti băutura și țigările.eliminati drogurile din cimitire că și morții se droghează.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
Imagini dureroase! Tulburător ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel:: "Tatăl tău..."
Viva.ro
Imagini dureroase! Tulburător ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel:: "Tatăl tău..."
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Libertateapentrufemei.ro
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Sportivul român s-a întâlnit cu Zendaya pe platoul de filmare în SUA. „Aveam rulotele una lângă cealaltă. Sigur, a ei mai mare decât a mea”
GSP.RO
Sportivul român s-a întâlnit cu Zendaya pe platoul de filmare în SUA. „Aveam rulotele una lângă cealaltă. Sigur, a ei mai mare decât a mea”
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
Florin Piersic a fost transferat din Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din București cu un avion SMURD
Știrileprotv.ro
Florin Piersic a fost transferat din Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din București cu un avion SMURD
Jennifer Lopez, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, la Gala MET 2024. Ce rochie a purtat cântăreața / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, la Gala MET 2024. Ce rochie a purtat cântăreața / FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
"Chiria e 400 de euro şi salariul 500, te-ai descurca?". Revolta tinerilor care nu au loc de muncă
Observatornews.ro
"Chiria e 400 de euro şi salariul 500, te-ai descurca?". Revolta tinerilor care nu au loc de muncă
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI