Catastrofă feroviară în India, unde trei trenuri s-au ciocnit. Bilanțul a ajuns la aproape 300 de morți și 1.200 de răniți

 1 comentariu

Două trenuri de pasageri și un tren de marfă au fost implicate, vineri seară, 2 iunie, într-un accident feroviar în districtul Balasore din Odisha, provocând moartea a sute de persoane. Potrivit autorităților indiene, este cea mai mare catastrofă feroviară din această țară din ultimul deceniu, relatează Reuters.

UPDATE ora 18:30: Numărul total al persoanelor rănite în tragedia feroviară a ajuns la 1.200.

1.175 de persoane au ajuns la spitale, însă 793 au fost între timp externate. Dintre cele 382 de persoane care se mai află internate, două sunt în stare critică, potrivit departamentului de sănătate din Odisha.

UPDATE ora 16:20: Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, pe Twitter, "profunde condoleanţe autorităţilor şi poporului Indiei în aceste momente de durere şi pierdere cauzate de tragicul accident feroviar din Odisha".

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a transmis şi un mesaj de însănătoşire grabnică persoanelor rănite în accident. "România este alături de India în aceste momente dificile", a subliniat preşedintele Iohannis.

My deepest condolences to the authorities&people of India in these times of grief&loss, caused by the tragic train crash in #Odisha. I extend our wishes of swift recovery to the injured. @narendramodi @rashtrapatibhvn 
Romania ?? stands with India ?? in these difficult moments.— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) June 3, 2023 

UPDATE ora 16:00: Potrivit unui comunicat oficial al Căilor Ferate Indiene, bilanțul tragediei feroviare din Odisha a crescut la 288 de morți, în timp ce 747 de persoane au fost rănite și 56 au fost grav rănite, transmite Dainik Jagran.

UPDATE ora 15:40: Oficiali din domeniul feroviar şi poliţiştii din Odisha care au ajuns la locul accidentului au declarat că expresul Coromandel a lovit un tren de marfă static, după ce a intrat pe linia de buclă în loc să continue pe linia principală spre Chennai, notează Times of India.

"Acest lucru ar putea fi din cauza unei erori umane în semnalizare. Coromandel Express avea semnalul verde pentru a se deplasa pe linia principală spre Chennai", a declarat un ofițer.

După ce a intrat în coliziune cu trenul static cu o viteză de 130 de km pe oră, toate cele 22 de vagoane au deraiat. Cel puțin trei vagoane ale trenului Coromandel au sărit pe calea ferată paralelă și au lovit coada trenului Howrah Superfast Express (12864) care traversa gara în același timp.

Potrivit sursei citate, două vagoane ale trenului cu destinația Howrah și trei ale trenului cu destinația Chennai au suferit cele mai mari pagube și au raportat cele mai multe victime.

UPDATE ora 15:30: Cel puţin 280 de persoane au murit, iar alte 900 sunt rănite în urma catastrofei feroviare din India, notează CNN şi The Guardian.

UPDATE ora 12.30: În cele două trenuri de pasageri care au intrat în coliziune, vineri, în India, erau aproximativ 2.300 de pasageri.

Potrivit autorităților indiene, în Coromandel Express își rezervaseră locul 1.257 de pasageri, în timp ce, în Yesvantpur Express, al doilea tren de persoane implicat în tragicul accident feroviar, erau ocupate 1.039 de locuri.

UPDATE ora 11.00: Sâmbătă, 3 iunie, a fost declarată zi de doliu în India, după ce potrivit ultimelor date, în tragedia feroviară din India au murit cel puțin 261 de persoane, informează Dainik Jagran.

Prim-ministrul indian Narendra Modi, care se va deplasa la locul tragediei, a spus că este tulburat de incident și că gândurile sale sunt la familiile îndoliate. „Operațiunile de salvare sunt în desfășurare la locul accidentului și se acordă toată asistența posibilă celor afectați”, a scris Modi pe Twitter.

Un bărbat care a supraviețuit tragediei a povestit: „10 până la 15 persoane au căzut peste mine când s-a întâmplat accidentul și totul s-a răsturnat. Eram sub toată această grămadă. M-am rănit la mână și la ceafă. Când am ieșit din tren, am văzut că cineva și-a pierdut mâna, cineva și-a pierdut piciorul, în timp ce fața cuiva era mutilată”.

This screen grab made from AFPTV video footage taken on June 3, 2023 shows people gathering at the accident site of a three-train collision near Balasore, about 200 km (125 miles) from the state capital Bhubaneswar in the eastern state of Odisha. At least 288 people were killed and more than 850 injured in a horrific three-train collision in India, officials said on June 3, the country's deadliest rail accident in more than 20 years.,Image: 781120659, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

UPDATE 3 iunie, ora 7:00: Potrivit unui nou bilanț transmis de autoritățile din India, în tragedia feroviară au murit cel puțin 288 de persoane, iar alte aproape 900 au fost rănite, relatează cotidianul Dainik Jagran.

Trenul expres care circula pe ruta de la Bangalore la Howrah s-a ciocnit cu Coromandel Express, care circula de la Kolkata la Chennai, după ce prima garnitură a deraiat și mai multe vagoane au ajuns pe cealaltă linie de cale ferată. În gravul incident a fost implicat și un tren de marfă, care era garat în apropiere.

Se aşteaptă ca numărul morţilor în urma accidentului de vineri să crească, a transmis pe Twitter secretarul şef al statului, Pradeep Jena.

El a adăugat că peste 200 de ambulanţe au fost chemate la locul accidentului din districtul Balasore din Odisha şi că au fost mobilizaţi 100 de medici suplimentari, pe lângă cei 80 care se aflau deja acolo.

Visuals from the site of the train accident in #Odisha's Balasore district where two passenger trains and one good train met with an accident leaving hundreds injured. Rescue operation is underway at the spot. pic.twitter.com/CjxvkwELGY— TOI Bhubaneswar (@TOIBhubaneswar) June 2, 2023 

Știrea inițială: Cel puțin 50 de persoane au murit și 300 au ajuns cu răni la spital în India, după ce un tren de pasageri a deraiat și s-a ciocnit cu un tren de marfă în districtul Balasore din Odisha, informează Reuters, care preia presa locală.

Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare la fața locului și se acordă „toată asistența posibilă" celor afectați, a declarat vineri premierul indian Narendra Modi într-un mesaj pe Twitter.

Este un „accident grav", a declarat reporterilor HK Dwivedi secretarul-șef al Bengalului de Vest. Oficiali ai South Eastern Railway, care nu au dorit să fie numiți, au declarat că se tem de un bilanţ grav al victimelor, fără a dezvălui numărul deceselor.

Trenul Coromandel Express, care circulă de la Kolkata la Chennai, a deraiat și s-a răsturnat pe calea ferată opusă, multe persoane fiind încă blocate, potrivit primelor informaţii.

„Nu pot comenta detaliile în acest moment și nici numărul victimelor. Eram în Delhi și mă grăbeam să ajung la locul accidentului", a declarat Archana Joshi, director general al Căilor Ferate din sud-estul țării, pentru Reuters.

Joshi a precizat că un număr mare de răniți erau transferați la spitale. „Echipele de salvare ale căilor ferate din Kharagpur și din alte stații din apropiere au ajuns deja la fața locului", a mai transmis oficialul.

#Train #accident near Bahanaga railway station in Balasore, Odisha. Emergency control room numbers: 

- HWH: 03326382217 
- KGP: 8972073925, 9332392339 
- BLS: 8249591559, 7978418322 
- SHM: 9903370746

 Must Share.#TrainAccident #Odisha #CoromandelExpress #TrainAccident pic.twitter.com/p4uucgxgNe— DEEPAK SINGH (@deep5457) June 2, 2023 

FOTO: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: India
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Rahan5 03.06.2023, 17:24

    Asta-i nimic !. Stai sa-l vezi pe Ciolacu dupa Roatativa !.

ALTE ȘTIRI
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
21:39
Schema prin care un bărbat a dat spre închiriere apartamente care nu erau ale lui și a câștigat peste 44.000 de euro, în Spania
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...