Cenaclul Flacăra: delir, dans, aplauze. Patrioți și suverani: „Ne vânează Liiceanu, Nicușor și Bolojan!” REPORTAJ

„Traiască-n fericire și-n liniște poporul

Dar țara nu se face cu lași, cu apatrizi!

Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi

Să curățăm tot răul din viața României.”

Izvorul însetat și nesecat a ceea ce numim astăzi suveranism. „Să curățăm tot răul din viața României”, nu? Unii, numesc asta, izvor al „bardului lui Ceaușescu”. Pe ecranul Sălii Palatului defilează imagini uriașe cu Adrian Păunescu. Sub acest uriaș, copleșit de umbra lui, pe scenă stă fiul lui, Andrei. Fără har, fără talent, fără spontaneitate. Are chitară. Și mai ales invocă nume și momente sacre ale Cenaclului Flacăra, din anii 1970 și 1980, apoi, din anii 2000. Andrei repetă „Tatăl nostru” când vorbește de Adrian. Și-și prezintă tatăl ca pe un disident. 

S-a venit din Cugir, cu o noapte cazare. Din Ploiești. Din Giurgiu. Și Teleorman

Andrei, de fapt, invocă „Cenaclul Flacăra”, precum sunt invocate sufletele la o nuntă. În sală intră suflete pline de emoție.

S-a venit cu căciulă cu Stea sovietică în frunte. Doamna habar n-avea că poartă Steaua sovietică. Doamna purta căciulă de brand. 

S-a venit la spectacol de Ziua Îndrăgostiților, îndrăgostiți de hit-icon: „Și totuși există iubire/ Și totuși există blestem/Dau lumii, dau lumii de știre/ Iubesc, am curaj și mă tem.” 

S-a venit pentru că „ne simțim ca la 20 de ani”: În seara asta mamă lumea e a mea.

O lume de douăzeci de ani/ Privește mamă jocul și taci nu întreba/  E foarte simplu este ziua mea.” Când trăiești la 20 de ani atmosfera Cenaclului, n-o poți uita. Crești cu cântecele alea. Sunt tot ce ai mai de preț.

S-a venit ca la un izvor de românism. „Am adus Drapelul. Nu mai porți purta tricolorul niciunde azi. Ne vânează Liiceanu, Nicușor și Bolojan. Ne sărăcesc. Aici e bogația pe care ei nu ne-o pot lua.”

„Destul cu traiul de câine,

Spre dezvoltare şi pâine

Şi pentru ziua de mâine,

Să fie pace, pace, pace pe Pământ.”

Și cântecele Cenaclului Flacăra de altădată sunt intonate de rudele lui Andrei Păunescu: nași, surori, nepoți. Rudele lui Andrei sunt „Echipa de intervenție”. Cei care țin spectacolul propriu-zis. Pe Gheorghe Gheorghiu la găsit la o zi de naștere. Adus pe scenă, Gheorghiu nu știa versurile de la „Poveste veche”. Cel mai cântat cântec al lui din Cenaclu. „Ce mi-ai făcut, Andrei?”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Și Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Lipan Țăndărică, Gheorghe Gheorghiu au urcat pe scenă

Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Lipan Țăndărică, Gheorghe Gheorghiu au venit în trecere. Au zis o vorbă-două, au intonat imnuri și au plecat. Afișul Cenaclului avea înscrise numele lor mari și tari. Au cântat vreo jumătate de oră cu toții. Ore-n șir? Rudele lui Andrei. O șușă la Sala Palatului? Nu! 

Aici e prezent. Nu e trecut. Sunt și spirite care vor să trăiască ce-au trăit odată. Nostalgie după „cultura națională” care se făcea odată. Nostalgie după „spectacolele de calitate, în care ne simțeam oameni în Dictatură, astăzi suntem câini”. 

Aici e prezent. Sunt tineri. Sunt ei oare rătăciți? Au venit la Valentine’s day. „Noi suntem la concertele Phoenix, noi ne iubim pe muzica lui Baniciu. Noi trăim Toamna cu Alifantis.” 

Avem nevoie de muzică și simțire românească. George a venit cu gașca lui: Mihai și Georgy, Ticu și Sabina. „E nevoie de o înțelegere simplă bine-rău a lumii tot mai rea. Aici e prezent.” 

Îl rog pe Ticu, că nu cred ce-mi spune, să-mi cânte din Cenaclu:

„De câte ori vremea cu sânge ne-adapă

Obida din cronica ţării,

Aceeaşi poveste de veci se dezgroapă

Şi strigă în noaptea uitării,

Ea spune de oameni, de câmp şi de munte,

De tine, prostime săracă,

Ursită să fereci din trupuri o punte

Ce nu pot duşmanii s-o treacă.”

„Ești prostime săracă?” – îl întreb. „Nu. Sunt român.” 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Alice a venit din Râmnicu Sărat și acum se-ntoarce cu bucurie acasă

Nadia Comăneci (video) „zeița gimnasticii mondiale”, vorbește de geniul lui Adrian Păunescu. Bardul Tudor Gheorghe (video) declară război celor care l-au făcut „Porc” pe Păunescu, îl declară un neica nimeni pe Liiceanu Gabriel care s-a scârbit anul trecut văzând cum poporul se adapă la izvorul genialului Păunescu.  

Cenaclul ăsta Flacăra taie în carne vie. Doare. „Fără geniul lui Păunescu am fi zero. El a creat o cultură a protestului, muzica lui e în ADN-ul nostru.” – îmi declară Alice, 29 de ani. Alice a venit din Râmnicu Sărat și acum se-ntoarce cu bucurie acasă. „E 11 jumătate. La 3 ajung acasă. Până atunci ascult Cenaclu Flacăra pe drum.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.