Comerțul online, o afacere de 3,6 miliarde de euro în România. Suntem mai avansați decât italienii sau greciiConform INS, România are o populație de aproximativ 19,5 milioane de locuitori, dintre care 12,6 milioane se încadrează în categoria de vârstă 16 – 65 de ani, iar 11 milioane sunt utilizatori de internet.

Conform studiului Kantar Millward Brown, până în 2018, în România au fost înregistrați 8,28 milioane de e-shoppers. 38% dintre români au făcut cumpărături online cel puțin o dată, în ultimele 12 luni, iar acest procent este mai mare comparativ cu cel din alte țări europene precum Grecia (36%), Portugalia (36%), Italia (34%), Croația (29%) și Bulgaria (26%).

Numărul magazinelor online active din România s-a dublat de la 7.000 în 2017, la 14.000 în prezent.

Boom la magazinele online

Se estimează că în 2019 numărul acestora va crește cu aproximativ 7%, iar astfel vor fi 15.000 de magazine online active.

Cel mai mare potențial de creștere pentru anii următori îl au categoriile fashion, home&deco, jucării, casă și grădină, precum și produsele pentru copii, au un potențial de creștere ridicat în următorii ani.

Cel mai mare retailer online este eMag. Acesta este deținut de către grupul sud-african Naspers, iar directorul general Iulian Stanciu deține o participație minoritară.

Alți retaileri online cu vânzări semnificative sunt evoMAG, Cel.ro, Quickmobile sau Fashion Days.

Românii sunt mai pasionați de achizițiile online decât popoarele din zonă, vrând să fie în ton cu trendurile, potrivit datelor eMag.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.