Adevărul este că nici nu prea au ce să-i reproşeze, dar sunt foarte atenţi la electoratul său care poate fi hotărâtor în turul doi. Scrutinul din 6 decembrie va declanşa o mare paradigmă, o altă mare dezbatere ideologică. Încă o dată după 1990 se vor confrunta două curente: dreapta sau stânga! Deşi îmi este simpatic, cred că liderul PNL, Crin Antonescu, se va afla între cele două tururi într-o situaţie dificilă. Necalificarea în finală îl va obliga să aleagă între cei doi.
Pentru a atenua şocul, Crin Antonescu este obligat să intre la guvernare, să bată palma cu Geoană sau cu Băsescu. Partidul o să-i ceară asta, dacă nu, îi va cere capul. Cei de la PD-L speră în refacerea Alianţei DA, mai ales că există o atracţie ideologică şi că circa 60% din electoratul liberal nu ar vota cu stânga. De cealaltă parte, PSD-ul mizează pe buna colaborare pe care a avut-o cu PNL-ul în mandatul Tăriceanu! Geoană are un proiect comun cu Antonescu, Johannis. În plus îi uneşte “simpatia” pentru Băsescu.
Raţiunile politice vor fi mult mai puternice, iar Crin Antonescu va fi obligat de partid să judece cu mintea, nu cu inima. Iată cum unul din visele lui Dinu Patriciu, acela al unui partid liberal, mic, dar care să încline balanţa în orice condiţii, începe să se împlinească.