În 17 februarie, pedeapsa de 15 ani de închisoare dată lui Popa a fost redusă de Judecătoria Giurgiu la 6 ani şi 8 luni de detenţie, din care făcuse, până la acel moment, 4 ani şi două luni. Decizia Judecătoriei a fost atacată de procurori la Tribunalul Giurgiu, care a admis, miercuri, această contestaţie, dispunând în cazul lui Popa 10 ani şi patru luni de închisoare, informează Mediafax.
Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.
Popa a fost arestat în 2 decembrie 2009, de către autorităţile judiciare indoneziene, şi adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro