Corespondență din Polonia. Povestea incredibilă a organizării orașului care a integrat mai mulți refugiați decât toată România, spusă de un voluntar

Îl așteptăm pe Piotr Stolecki în fața unui restaurant cu specific ucrainean, locul unde a stabilit punctul de întâlnire. Ne zărește de la fereastra biroului său: „Pe mine mă căutați?”. Apoi, ne face semn să sunăm la interfon.

Biroul lui Piotr se află chiar în centrul orașului, aproape de Piața Mare. Este, în aceste zile, ușor de reperat, grație steagurilor ucrainene și desenelor de pe pereții clădirii, desene făcute de copiii care au avut de-a face cu organizația în care lucrează Piotr. 

De altfel, Cracovia este îmbrăcată din cap până-n picioare în galben și albastru. Pe străzi răsună imnul național al Ucrainei, în special la protestele organizate în fiecare seară, iar clădirile poartă drapelul ucrainean pentru a semnala compasiunea față de tragedia prin care trece poporul vecin. 

O tragedie la care nici Piotr Stolecki nu a rămas indiferent. Are să ne vorbească, în acest interviu, nu doar despre cum funcționează marea coaliție civică în cadrul căreia el este o rotiță importantă – deși se prezintă, modest, drept „om de comunicare”, dar și despre o poveste care l-a atins la un nivel mai personal. Pentru că, practic, niciun cetățean polonez din acest oraș nu pare să fi rămas imun sau neatins de războiul din țara vecină. 

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

130.000 de refugiați într-un singur oraș 

Libertatea: Am înțeles că doar în Cracovia sunt în jur de 130.000 de refugiați ucraineni. În oraș sau în regiunea metropolitană?
Piotr Stolecki: În oraș. Da, practic, vin de două săptămâni, mai ales în Cracovia. E cel mai important oraș-nucleu pentru cei din regiunea ucraineană Lvov, deci, practic, da, este principalul flux de refugiați. 

– Și care e populația Cracoviei? 
– În jur de 700.000 de persoane. 

– Deci, sunt aproape 20 la sută din populația orașului…
– Situația a fost dramatică acum două săptămâni, atunci a fost greu. 

– De ce spui că a fost o situație dramatică?
– Pentru că mulți oameni începuseră să vină aici și nu aveam pregătiri, nu era o organizare propice, totul trebuia creat de la zero în primele zile ale războiului, iar oamenii continuau să vină.

Existau fapte de solidaritate individuală – veneau cu mașini, autobuze, îi aduceau în Cracovia. Aici era un punct central pentru refugiați. Dar nimeni nu era cu adevărat pregătit pentru asta, era un pic haotic. Sunt câteva instituții responsabile – una este la nivelul guvernului, apoi autoritățile locale și abia apoi ONG-urile. Asta era problema, cu coordonarea. Dar sunt încă mii de oameni care vor, în Cracovia, să ajute individual refugiații. Iar acum există stabilită o structură. 

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Era deja o comunitate mare de ucraineni, suntem obișnuiți cu ei”

– Exista deja o comunitate ucraineană importantă în oraș? 
– Da, înainte de război era o minoritate de ucraineni, cred că vreo 80.000 care trăiau în Cracovia. Pentru că oamenii merg la universități, la lucru aici. Deci, era deja o comunitate mare de ucraineni și suntem destul de obișnuiți cu ei, au familii aici, în toată țara sau în Germania, deci nu e ceva nou sau ciudat pentru noi. Și e mai ușor să facem față fluxului de migranți. 

– Limba este similară… 
– Da, iar mulți oameni încă își amintesc rusa din perioada comunistă, se învăța rusa la școală, în clasele primare, așa că mulți oameni cunosc rusa. Suntem, în general, amestecați și vecini, deci este mai ușor să îi ajutăm. 

„Oameni care au mers pe jos câte 30 de kilometri”

– În România, în primele zile, primii ajunși la graniță au fost cei din ONG-uri. A fost la fel aici? 
– Da, la fel. S-au instalat tabere, corturi pentru mâncare, temperaturile erau mult mai scăzute, era mai dramatic. Comunicam pe Telegram și primeam mesaje adesea dramatice – oameni rătăciți în pădure, pe partea ucraineană a graniței și trebuia să luăm autobuzele și să îi luăm de acolo. Pentru că în partea cu Ucraina era o coadă mare, erau povești cu oameni care au mers pe jos câte 30 de kilometri doar ca să ajungă la graniță. Ajungeau la noi în stare aproape de hipotermie. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

– Au ajuns la spital? 
– Da, cei care au avut nevoie au ajuns la spital, au fost tratați cu hrană caldă, medicamente. Acum, în Cracovia sunt mai multe centre de cazare pentru cei care nu au familii sau n-au bani și sunt puși în aceste centre. Practic, cei care sunt în stare fragilă din punct de vedere medical sunt tratați acolo, li se oferă hrană și căldură și apoi, ei decid dacă vor să rămână în Cracovia sau dacă vor să plece în altă parte pentru a-și găsi rudele din Polonia sau din Germania. 

– Înțeleg că un fost mall a fost transformat în centru pentru refugiați. 
– Da, acum este principalul centru de refugiați. A fost stabilit după vreo săptămână de la începerea invaziei. Sunt însă câteva probleme acum în Cracovia. Primul val de refugiați cred că a plecat deja sau s-au angajat. Dar, pe de altă parte, cei care vor să rămână aici întâmpină alte probleme. Trebuie să aibă un apartament de închiriat pe termen lung, ceea ce nu e ușor, pentru că e o lipsă de apartamente libere. 

– Cât se plătește pe lună pentru un apartament? 
– În centru e nebunie, e doar pentru turiști. Aș spune, pentru o cameră, în jur de câteva sute de zloți, poate 200 de euro. Dacă ai o familie mare, sunt mii de zloți, asta înseamnă în jur de 500 de euro. Nu e ușor. Trebuie să-și găsească o slujbă, să supraviețuiască, să aibă parte de hrană și mâncare. Apoi, începe alt set de probleme.

„Am avut situații de trafic de carne vie”

– Cei care vin de unde sosesc?
– Nu avem aceste date, dar cred că cei mai mulți sunt din Mariupol, ei au fost primii care au scăpat. Primul grup de oameni a fost grupul de oameni care avea bani să călătorească. Acum, e un val de oameni fără slujbe, fără bani. Deci, avem probleme cu cazarea, cu găsirea unei slujbe… Nu e o problemă atât de mare, pentru că în Polonia e o mare nevoie de angajați.

Aș spune că, în ciuda contextului teribil, există acest aspect pozitiv, pentru că Polonia caută angajați. 

Al treilea lucru este legalizarea rămânerii lor aici. Mulți dintre ei au fugit fără documente sau cu prea puține documente. Relocarea oamenilor trebuie și ea făcută, pentru că multe organizații din vestul Europei ne bat la uși și ne spun că vor să invite refugiații la ei în Spania, Portugalia. Dar toate ofertele trebuie verificate, nu putem risca să trimitem oameni la cineva care nu e de încredere. 

Am avut situații și cazuri de trafic de carne vie. Au fost cazuri în gară, câțiva oameni care au încercat să răpească dintre refugiați, mai ales în primele zile, când nu era coordonare bună. Cineva putea sta cu un carton în brațe pe care să scrie Germania și, de fapt… 

Piotr Stolecki, Open Krakow:

Acum, ONG-urile s-au unit într-o coaliție. A fost o întâlnire de criză legată de această situație din gară, pentru că, din păcate, erau relatări ale ONG-urilor responsabile pentru combaterea traficului de carne vie. Deja erau informații pe internet, reclame – Avem o ucraineană pregătită să lucreze în Germania ca prostituată. Era dificil și periculos. Deci, trebuia să avem grijă, pentru că asta e automat o mare problemă. Educația, de asemenea, e o problemă. 

– A găsit poliția ceva? 
– Nu știu dacă poliția a ajuns la cineva, dar erau acele reclame referitoare la ucrainene dispuse să lucreze în Germania. 

Cazul care l-a mișcat pe Piotr 

– Ai avut vreun caz, vreo poveste de care să-ți amintești? 
– Da, am cazat câteva familii. Un caz pe care mi-l amintesc este cel al unei doamne foarte în vârstă și foarte bolnavă care tocmai suferise o operație de cancer. Era foarte obosită și sosise la gară cu aceste genți mari, doar ea și o nepoată de vreo 10 ani. Deci, nepoata nu era de mare ajutor. Femeia avea aceste valize foarte mari pe care abia le târa și am încercat să o ajut, dar ea era capabilă să se miște doar câte 10 metri, abia sufla. Era din Kiev. Are familie aici, dar în altă parte a Poloniei, aproape de Marea Baltică. Și era foarte traumatizată, la fel și nepoata ei, care nu era capabilă nici să vorbească. 

Le-am mutat pe ambele într-un apartament. Au fost multe cazuri de acest gen. Cele mai impresionante momente au fost când au venit copii din orfelinate, relocați din Lvov în Cracovia cu un singur autobuz. Era, într-un fel, foarte trist, dar era și o ușurare pentru că au scăpat. Deci, multe cazuri de genul ăsta, oameni din diferite părți ale Ucrainei care vorbeau rusă, ucraineană, care își căutau rudele. 

Și oamenii au început să se acomodeze foarte bine în Cracovia. Sunt în mare parte femei care au început deja să facă și curățenie în case, să gătească pentru oameni. Și oamenii le dau slujbe. 

– Și femeia în vârstă a plecat? Câți ani avea? 
– Nu era capabilă să meargă nici 5 minute, avea 70-80 de ani. Avea o valiză care abia ținea ceva înăuntru, dar la început nu avea încredere în mine și nu voia să-mi dea gențile. Era clar foarte traumatizată. 

Peste 5.000 de copii încep să învețe în Cracovia

– Câte ONG-uri sunt acum în coaliția voastră? 
– Sunt 71. Este o coaliție care a fost stabilită mai demult. Acum câțiva ani, orașul a început un proiect, Open Krakow, bazat pe integrarea migranților. Și aveam, deci, baza. Sunt organizații care se ocupă de locuințe, de trimiterea de ajutoare către Ucraina, de relocare. 

Am stabilit un proces de a verifica organizațiile din străinătate care vor relocarea etnicilor ucraineni. Avem o componentă pe educație. Trebuie să fie profesori care vorbesc ucraineană sau profesori ucraineni care vorbesc poloneză. 

– Am auzit că au steaguri ucrainene pe școlile unde pot merge copiii din Ucraina. 
– Da, am niște informații despre asta. Sunt acum 5.564 de copii din Ucraina care încep să învețe în Cracovia, e o mare creștere a numărului lor și avem 150 de profesori ucraineni în Cracovia. În această coaliție, suntem divizați pe sectoare. Avem și grupuri care se ocupă de persoanele cu dizabilități, de comunitatea LGBT. 

– Sunt mulți oameni cu dizabilități care au venit aici? E o procedură specială pentru ei?
– Sunt foarte mulți și au nevoi speciale, pe care încercăm să le întâmpinăm în modul cel mai eficient, dar în cazul lor, mai ales organizațiile bisericii s-au ocupat de persoanele cu dizabilități. Le-au cazat în biserici și așa mai departe, e ceva de care biserica poloneză chiar se ocupă. Dar e o organizație în coaliția noastră care se ocupă mai ales de persoanele cu dizabilități. 

În ce privește educația, copiii trebuie să aibă, conform standardelor poloneze, și un asistent personal. Nu există cărți în ucraineană, nimic, așa că trebuie coordonat cu ministrul educației din Ucraina, care am impresia că a început să transmită online lecții pentru elevi, sâmbăta. Nu uită de copii. 

„Acum, simțim puterea de a fi în NATO”

– Ce cred polonezii despre amenințarea rușilor? Sunteți speriați? 
– Cred că este un pericol, nu ne simțim foarte confortabil cu ce se întâmplă, dar acum simțim puterea de a fi în NATO și ăsta ar fi un mare plus al situației, pentru că am început să ne gândim care ar fi valoarea apartenenței la comunitatea europeană. Eu sunt și președinte al unei asociații care se ocupă de integrarea valorilor europene. 

Oamenilor le e frică, sigur, dar situația începe să se stabilizeze. În primele săptămâni a fost acel flux de refugiați, situația de la graniță era dramatică, dar acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului și să ne adaptăm. E un proces natural. Sigur că ne e teamă, nu e situația ideală. 

Piotr Stolecki, Open Krakow:

– Dar ce părere aveți despre prezența în Polonia a președintelui american Joe Biden? 
– Este un gest simbolic, nu doar simbolic, dar foarte concret – de sprijin. Mulți foști președinți au mai venit în Polonia – Trump, Obama, Bush… De Clinton știu că a fost în România (iulie 1997, n.r.) și știu că a fost foarte important pentru voi, pentru că era înainte de accederea la NATO.

Deci, practic, mereu e un simbol puternic. Dar de ce avem nevoie acum e sprijin concret. Dacă America vrea să ne ajute, să o facă.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro