Coruptia optimista

Doar 10 la suta din cetateni, a zis seful Executivului si initiatorul celebrei strategii nationale anticoruptie, cunosc nemijlocit (sic!) un act de coruptie. Poate ma-nsel, dar am deslusit in tonul sau un anume optimism straniu si nefondat. Las ca nici procentul amintit nu e motiv de satisfactie, dar „nemijlocitilor” 10% sa le adaugam rudele, vecinii si cunoscutii si vom ajunge la alta dimensiune. Anume, la aceea pe care gurile rele din tara o numesc „institutionalizata” sau „generalizata”, iar voci insistente din afara granitelor (guverne, FMI, NATO, UE) ne-o tot vara sub nas: „Vedeti ce faceti cu coruptia!”.
Amploarea fenomenului nu e cunoscuta nici barem de autoritatile abilitate, care-l cuantifica dupa criterii proprii si contradictorii. Politia raporteaza cu frenezie mii si mii de mituiti si abuzivi contra cost. Parchetul tunde constatarile Politiei si anunta alte cifre, mult mai mici. Cercul il incheie Justitia, filtrand si ea recolta de corupti si trimitand in puscarie o mana de amarasteni, rar cate un functionar public, si mai rar cate un ofiteras de la vreo circa. Populatia priveste acest spectacol si se cruceste. O oglinda mincinoasa nu va determina niciodata o actiune coerenta si eficace. Ignorarea sau subevaluarea unei boli nu fac decat sa o agraveze, punand sub semnul intrebarii, in cazul dat, chiar vointa de a administra tratamentul. Oricat de dur ar fi.

Urmărește-ne pe Google News