Nu merge și așa

Totodată, am umblat tot pământul. Cea mai stupidă formă de existență întâlnită de mine rămâne birocrația de la vlahi. Infernul trebuie că e doar o plimbare în parc.

Iar toată birocrația este organizată (deși e mult spus) de o formă de existență cu totul scandaloasă: politrucul vlah!

Te uiți așa la ei/ele – ăștia-s oameni?! Serios, sunt oameni?! Cum acționează puterea și banii asupra acestor entități… 

Ipoteza este, firește, falsă. Cei mai mulți nu au ajuns niciodată să fie oameni. Oameni ajung, de altfel, foarte puțini dintre semenii noștri, foarte puțini dintre noi. Un om are un bagaj de inimă, așa îi spun eu, asemănător unui bagaj de cală.

Cu el călătorește prin lume, alături de bagajul de mână, mai cunoscut, cel în care poartă acele abilități care îl ajută să supraviețuiască.

Și în bagajul de inimă ar fi bine să aibă câteva ustensile: onestitatea, spiritul critic, decența, modestia (sau măcar o înțelegere a poziției sale relative în univers) și, dacă se poate, bunătatea.

Un om nu este un simplu vas, în care torni tot felul de rudimente de cunoaștere, așteptând, ca la șaormerie, să-și facă sosul efectul și să iasă un cetățean cu de toate. Că nu e bună rețeta. Un om se construiește greu, cu căderi, cu ezitări, cu multe întrebări și puține răspunsuri definitive (ele privesc strict valorile care nu pot fi supuse revizuirii).

Iar politrucii aceștia, cu colecția lor de abjecții, cu abominabila lor nerușinare, nu au fost oameni, ci creaturi fără anticorpi la agresiunea – teribilă – a acelor forțe: puterea și banii.

E clar de la Trump. Puterea și banii iau mințile chiar și celor care nu au minte. E logica internă a puterii, cum o numea o poetă, și de aici foarte puțini ies neschilodiți.

Câțiva, totuși, ies. Uitați-vă la aceia și veți afla de ce ei! Un om politic se construiește cu atât mai greu, trebuie să fii lider, să ai viziune și capacitate de acțiune. Vi se pare că în ferma noastră au înflorit mai degrabă exemplarele porcine și bovine și trântorii și lichelele post-televizare?! S-ar putea să nu fie doar o părere.

Un om politic bun e rar, și nici România nu e Uruguay, dar măcar niște funcționari cât-de-cât tot merităm și noi. De unde îi luăm, nene? De unde?!

De aceea, cei care sunt la putere, indiferent cine sunt!, trebuie luați strașnic de guler, trași de mânecă, bătuți pe spate cu palma când sunt pe cale să vireze pe câmpiile elizee ale șpăgii!  

Politica nu trebuie să fie un refugiu pentru impostori, diverși fără căpătâi, fără meserie, anexe alese pe criterii de gust sexual, nerușinați, ariviști și sforari. Când norma e minciuna, adevărul pleacă în Exil.  

Nu ajung declarațiile de avere, trebuie o privire atentă în bagajul de inimă al fiecăruia. Altfel, rămânem pe peron, până vine următorul tren al istoriei și oricum nu mai călătorim împreună.

Cum și de ce? E fiecare pentru el, doar atunci când nu suntem – împreună – în stare de mai mult. Și nu suntem pentru că nu știm să alegem între un om și o schiță. Preferăm – împreună – lașitatea lui „merge și așa, dacă nu ne omoară pe loc”. Dar nu merge. Nu merge și așa. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE